Prietenia.. ce dar al vieţii! Să suferi şi să fii singur, dar să ştii că undeva, cineva te iubeşte. Să fii trudit, dar să ştii că sunt braţe care ar vrea să te poarte. Să-ţi fie frig.. şi să-ţi aduci aminte de sânul cald al prieteniei. Să nu te odihneşti, să suferi, să tremuri... Dar să ştii.
La rânduială, Paharnicul a greşit când împărţea cupele vieţii şi mi-a dat pe cea a visului.
Un teanc de scrisori e un suflet.
Nimic mai frumos ca idealul - cui i se potriveşte. Nimic mai urât decât să denaturezi un om care are norocul să aibă o natură, aruncându-i o haină străină pe umeri.
Cuvintele sunt mânjite de alte buze şi au slujit altor iubiri, pe când tăcerile sunt totdeauna noi şi sunt ale fiecăruia.
Prestigiul talentului e totdeauna mare şi nu fiecine ştie să despartă arta de artist.
Ce fericire! Să scapi de tine, chiar provizoriu. Şi cine ştie peste cine să dai în tine.
Misterul fiecărui suflet. Ceea ce ar fi vrut să fie... Ceea ce ar fi trebuit să fie... Ceea ce ar fi putut să fie!
Pe când realitatea, ea trebuie să-şi ţie cuvântul, ea trebuie să plătească şi de cele mai multe ori nu poate.
Eu sunt din acele fiinţe care privesc numai cum trăiesc ceilalţi. Am un deficit colosal de existenţă.
"De ce?" Nu cunosc o mai searbădă întrebare. Cine ştie de ce? Ce am folosi să ştim de ce?
Acei care nu găsesc norocul sunt acei ce nu ştiu să-l cheme cu destulă tărie, sunt acei cărora le lipseşte credinţa.
Nu se poate să te azvârli puternic, vioi şi încrezător în valurile vieţii, şi ea să nu te scoată la limanul fericirii.
E mai greu să-ţi dai drumul de sus şi să cazi moale pe aripile tale fără să ţi le fărâmi. De aceea se urcă aşa puţini.
Iluziile sunt singura pomană ce putem risipi în treacăt... şi vise trecătoare. Numai ele nu înşală. Ele nu promit nimic.
Degeaba se fac revoluţii: totdeauna vor fi tari şi slabi, stăpâni şi sclavi - la vals unul care conduce şi altul care urmează.
Sunt idealistă deoarece caut frumosul pretutindeni. Ca să găsesc acest frumos ar trebui să scormonesc cu amândouă mâinile în urât. Sunt inseparabile.
Oamenii grupaţi formează totdeauna o mică individualitate imbecilă în actele ei, şi numai omul izolat se poate înălţa până la cele mai bune măsuri ale lui.
Nu poţi vorbi de unele lucruri cu cei cari te-ar înţelege, seamănă ca şi cum ai răscoli cu mâna în cărbuni aprinşi. Cu cei ce nu înţeleg, iar nu poţi vorbi.
Ai văzut tu cum mersul femeiei se leagănă, mlădiind capricios trupul pe resorturile fragede ale încheieturilor? În gestul acela, ea se iubeşte ades pe ea singură.
O femeie poate crede, dar înţelege bine, nu. Femeia iubeşte toată viaţa pe cel de "acum" şi are ca circumstanţă atenuantă că e prin natura ei înclinată fidelităţii.
Sunt momente când simţi nevoia să-ţi aduci aminte că adevărul e gol, că nudul nu e impudic, că statuaria e o artă... simţi nevoia de argumente tari pentru a suferi priveliştea.
Oamenii mediocri sunt adesea cei care din inferioritate nu se pot urca mai sus; dar sunt, de multe ori, acei care au priceput bine, după ce au făcut înconjurul abiselor şi culmilor, că trebuie să luăm de pe lucruri faţa lor imediată.
Studiul femeii mi s-a părut întotdeauna mai interesant decât al bărbatului, fiindcă la bărbaţi faci înconjurul faptelor, şi faptele sunt rareori prea interesante, pe când femeia are o rezervă bogată de material sufletesc.
Degeaba strigi nevoia ta celor ce nu vor să audă.
