I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr’ de a-și întoarce privirea după fecioarele
cetății, mă-ntreb:
de ce-aș fi altfel decât soarele?
II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.
III
O fată frumoasă e
lutul ce-și umple tiparele,
desăvârșindu-se pe-o treaptă
unde poveștile așteaptă.
IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.
V
O fată frumoasă e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoabă inelului.
VI
Frumsețe din frumsețe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum “într-o mie și una de nopți“
povestea naște din poveste.
VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna țărâna și drumul.
VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.
IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.
X
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.
