luni, 22 august 2011

AERUL ȘI BALERINA - de Laura Dănăilă










Balerina se rotea cu pași ascuțiți ca niște vârfuri de săgeți.
Părul strâns contrasta cu albul pielii și se termina
                                                        în creștet cu o pană.
Putea fi de lebădă albă sau neagră, de pelican roz, de slabi ereți.
Iar brațele se-mpreunau în aerul roșu, semănând cu o rană.










Balerina era femeie și aerul o știa. Balerina iubea să își salte
Poala albă de tul a rochiei ce aluneca înapoi pe un picior.
Aerul se încălzea când ea dansa pe notele mai înalte,
Căci el era peste tot - în celulele ei, în păr, pe brațe,
                               pe gâtul frumos mirositor.












Și aerul se îndrăgosti de balerina ce făcea piruete amețitoare.
Aerul o cuprinse în brațe și făcu dragoste cu ea chiar acolo,
Pe scena întunecoasă, luminată doar în centru,
                                                     de prezența orbitoare
A unei femei – balerine ce simțea că plutește pe un suav tremolo.




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu