Atât de fragedă, te-asemeni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
In calea vieții mele ieși.
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
In calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Mătasea sună sub picior,
Și de la creștet până-n poale
Plutești ca visul de ușor.
Mătasea sună sub picior,
Și de la creștet până-n poale
Plutești ca visul de ușor.
Răsai ca marmura în loc
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi ! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi ! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Să-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un val pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare
E umbra dulcilor dorinți.
Un val pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în desert.
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în desert.
Ș-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană
Unde te duci? Când o să vii?
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană
Unde te duci? Când o să vii?
(1879, 1 septembrie)
