Cu ochii tăi albaștri, dar
De-o strălucire-așa ciudată,
Tu m-ai făcut să plâng amar
Când m-ai privit întâia dată.
Din clipa cea dintâia, deci,
Am presimțit că ești femeia
Pe care voi iubi-o-n veci,
Și-a fost de-ajuns în clipa-aceea.
Doar o privire să-mi arunci,
Și inima porni să-mi bată,
Așa, de parcă pân-atunci
Nu mai bătuse niciodată...
Robită de privirea ta,
De-atuncea inima mea bate,
Și-n veci eu nu te voi uita
Decât dac-am să uit de toate !
