Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiți ocara !
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură:- ”Ești nebun ?
Pune scara !”
- ”Dacă-njuri, eu n-o mai pun !”
Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câți fuștei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt !
- ”Unsprezece”, spuse ea
Eu zic: - ”Bine”, pe credință:
Doar o fi având știință,
Scara câți fuștei avea,
Pe credință -
Asta e pierzarea mea !
Și-o sărut mereu-mereu:
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut - așa sunt eu !
Orice-ați face,
Doar' e dar de Dumnezeu !
Dar te uită ! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara !
Vrând să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
Să-ntorc scara,
Și când colo, stau năuc !
Dau să număr la fuștei -
Uite-i, frate, doisprezece !
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei !
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei !
A greșit, îmi spuneți voi ?
Cum de n-a greșit să spuie
treisprezece ? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi !
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi !
Zici că poate n-a știut
Când vorbea din prun cu mine ?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, și-a tăcut !
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut !
M-a scurtat așa, știind !
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă ?
Maica mea, auzi ! S-o prind
Mincinoasă !
N-o mai cred, s-o văd murind !
