duminică, 8 ianuarie 2012

TOMA ALIMOȘ - BALADE POPULARE ROMÂNEȘTI






Floricica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Pleșuvului,
În mijlocul
Câmpului,
La puțul

Porumbului,
Pe câmpia verde,-ntinsă,
Și de cetine cuprinsă,
Șade Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
'Nalt la stat,
Mare la sfat
Și viteaz cum n-a mai stat.
Șade Toma tolănit
Și cu murgul priponit
În pripoane de argint,
Și mănâncă frumușel,
Și grăiește în ăst fel:
- Închinar-aș, și n-am cui !
Închinar-aș murgului,
Murgului sirepului,
Dar mi-e murgul vită mută,
Mă privește și m-ascultă,
N-are gură să-mi răspundă !
Închinar-aș armelor,
Armelor drăguțelor,
Armelor surorilor,
Dar și ele-s fiare reci,
Puse-n teci
De lemne seci !
Închinar-oi codrilor,
Ulmilor,
Și fagilor,
Brazilor,
Paltinilor,
Că-mi sunt mie frățiori,
De poteri ascunzători;
D-oi muri,
M-or tot umbri,
Cu frunza m-or învăli,
Cu freamătul m-or jeli !
Și cum sta
De închina,
Codrul se cutremura,
Ulmi și brazi
Se cletina,
Fagi și paltini
Se pleca,
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta;
Armele din teci ieșea,
Murgulețu-i râncheza.
Până vorba-și isprăvea,
Burdușelul
Ridica,
Vinișorul
Că gusta
Și-n picioare se scula.
Ochii-și negri d-arunca,
Peste câmpuri se uita
Și departe ce-mi zărea ?
Că-mi venea, măre venea
Stăpânul
Moșiilor
Și domnul
Câmpiilor,
Manea slutul
Și urâtul;
Manea, grosul
Ș-arțăgosul;
Venea, măre, ca vântul,
Ca vântul și ca gândul,
Cu părul lăsat în vânt,
Cu măciuca de pământ.
Pân' la Toma când sosea,
Din guriță mi-i grăia:
- Bună ziua, verișcane !
- Mulțumescu-ți, frate Mane !
- D-alei, Tomo Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Pe la mine ce-ai cătat ?
Copile
Mi-ai înșelat,
Florile
Mi le-ai călcat,
Apele mi-ai turburat,
Livezi
Verzi
Mi-ai încurcat,
Păduri
Mari
Mi-ai dărâmat !
Ia să-mi dai tu mie seamă,
Ia să-mi dai pe murgul vamă !
Toma, măre, d-auzea,
Din guriță-i cuvânta:
- Ce-ai văzut
Om mai vedea,
Ce-am făcut
Om judeca;
Pân-atuncea, măi fârtate,
Dă-ți mânia la o parte
Și bea ici pe jumătate,
Ca să ne facem dreptate !
Toma, pân' să isprăvească,
Îi dă plosca haiducească
Pe jumate s-o golească,
Mânia să-și potolească,
Ca c-un frate să vorbească.
Manea stânga
Și-ntindea,
Să ia plosca
Și să bea,
Iar cu dreapta
Ce-mi făcea ?
Paloș mic că răsucea,
Pântecele
I-atingea,
Mațele
I le vărsa
Și pe cal încălica,
Și fugea, nene, fugea,
Vitejia
Cu fuga !
Foicică de rogoz,
Savai, Toma Alimoș,
Haiduc din Țara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Și viteaz cum n-a mai stat,
Cumpătul că nu-și pierdea.
Mâna
La rană
Punea
Și din gură cuvânta:



- D-alelei, fecior de lele
Și viteaz ca o muiere,
Nu fugi, că n-am dat vamă,
Nu fugi, c-o să-mi dai seamă !
Vreme multă nu pierdea,
Mațele că-și aduna,
Cu brâu lat se încingea
Și la murgul se ducea,
Și pe murg încălica,
Iar din gură mi-i grăia:
- Murgule, murguțul meu,
Datu-mi-te-a taică-tău
Ca să-mi fii de ajutor
La nevoie și la zor,
Să te-ntreci cu șoimii-n zbor
Pân-o fi ca să nu mor.
Tinerel că m-ai slujit,
Dar ș-acuma îmbătrânit,
Să te-ncerci la bătrânețe
Cât puteai la tinerețe.
Azi te jur pe Dumnezeu
Să mă porți ca gândul meu
Și s-ajungi p-ăl câine rău
Ce mi-a răpus zilele,
Zilele, ca câinele,
Pentru tine, murgule !
Până Toma se gătește
Murgul coama-și netezește
Și din gură mi-i grăiește:
- Lasă șeaua, săi pe mine,
Și de coamă țin-te bine,
Ca s-arăt la bătrânețe
Ce-am plătit la tinerețe !
Până Toma se ținea,
Murgul, măre, și zbura;
Și zbura tocmai ca vântul,
Fără s-atingă pământul.
Cât o clipă de zbura,
Mut pe Manea-l întrecea,
Iară Toma, de-l vedea,
Îndărăt se întorcea
Și din fugă-i cuvânta:
- Maneo, Maneo, fiară rea,
Vitejia ți-e fuga,
Că, de m-ai junghiat hoțește,
Mi-ai fugit și mișelește.
Ia mai stai ca să-ți vorbesc
Pagubele să-ți plătesc,
Pagubele
Cu tăișul,
Faptele
Cu ascuțișul !
Bine vorba nu sfârșea,
Murgulețu-și repezea
Și cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cădea,
Iar cu trupul sus, pe șea,
Calu-n lume se ducea.
Foicică micșunea,
Vreme multă nu trecea
Și pe Toma-l ajungea
Moartea neagră, moartea grea.
De pe cal descălica,
Ochiul
Se-mpăiejena,
Capul
I se învârtea
Și-n des codru se pleca,
Iar din gură ce-mi grăia ?
- D-alelei, murguțule,
D-alelei, drăguțule,
Ce-am gândit,
Am izbândit,
Dar și ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapă din picior
Și-mi așterne fânișor,
Iar la cap și la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap. floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.
Apoi, măre, să te duci,
Drumu-n codri să apuci
Pân' la paltinii trăzniți,
Unde-s frații poposiți.
Nimeni frâul să nu-ți puie,
Nici pe tine să se suie,
Făr' d-un tânăr sprâncenat
Și cu semne de vărsat,
Cu păr lung și gălbior,
Care-mi este frățior,
Frățior de vitejie,
Tovarăș de haiducie.
Numai el frâul să-ți puie
Și pe tine să se suie;
Tu să-l porți și pe el bine,
Cum m-ai purtat și pe mine !
Bine vorba nu sfârșea,
Sufletul că-și dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi și brazi
Se clătina,
Fagi și paltini
Se pleca,
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta,
Și cu freamăt îl plângea.
Murgul jalnic râncheza,
Cu copita că-mi săpa,
Groapă mică de-i făcea,
Fânișor îi așternea,
Floricele că-i sădea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Și mergea, măre, mergea
Pân' la paltinii trăzniți.
La voinicii poposiți.

             (Teodorescu - ”Scris
              în București, la 1887)




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu