sâmbătă, 7 ianuarie 2012

VASILE ALECSANDRI - vol. OSTAȘII NOȘTRI








PENEȘ CURCANUL

Plecat-am nouădin Vaslui
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior
Și-aveam și pene-n frunte.


Toți dorobanți, toți căciulari,
Români de viță veche,
Purtând opinci, suman, ițari
Și cușma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla ân renume !



Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa țară.
Așa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună.



Oricine-n cale ne-ntâlnea
Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-adimenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
De mergem la vreo nuntă ?
Noi răspundeam în hohot: ”Ba,
Zburăm la luptă cruntă !”



”Cu zile mergeți, dragii mei,
Și să veniți cu zile !”
Ziceau atunci bătrâni, femei,
Și preoți și copile;
Dar cel sergent făr' de musteți
Răcnea:”Să n-aveți teamă,
Românul are șapte vieți
În pieptu-i de aramă !”



Ah ! Cui ar fi trecut prin gând
Și-ar fi crezut vreodată
Că mulți lipsi-vor în curând
Din mândra noastră ceată !
Priviți ! Din nouî câți eram,
Și cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu...și am
În piept inima rece !



Crud e când intră prin stejari
Năprasnica secure,
De-abate toți copacii mari
Din falnica pădure !
Dar vai de-a lumei neagră stea
Când moartea nemiloasă
Ca-n codru viu pătrunde-n ea
Și când securea-i coasă !



Copii ! aduceți un ulcior
De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
Și jalea mea adâncă.
Ah ! Ochii-mi sunt plini de scântei
Și mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la frații mei,
Cu toți periți în floare.



Cobuz ciobanu-n Calafat
Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Râzând de-a boambei șuier.
Deodat-o schijă de obuz
Trăsnind...mânca-o-ar focul !
Retează capul lui Cobuz
Ș-astfel ne curmă jocul.



Trei zile-n urmă am răzbit
Prin Dunărea umflată,
Și nu departe-am tăbărât
De Plevna blestemată.
În fața noastră se-nălța
A Griviței redută,
Balaur crunt ce-amenința
Cu gheara-i nevăzută.



Dar și noi încă o pândeam
Cum se pândește-o fiară
Și tot chiteam și ne gândeam
Cum să ne cadă-n gheară ?
Din ziori în ziori și turci și noi
Zvârleam în aer plumbii
Cum zvârli grăunți de popușoi
Ca să hrănești porumbii.



Și tunuri sute bubuiau...
Se clătina pământul !
Și mii de boambe vâjâiau
Trecând în zbor ca vântul.
Ședea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trăgeam noi tot ân gol,
El tot ân carne vie...



Ținteș era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar
Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Și bietul Ținteș căzu mort,
Îmbrățișându-și tunul.



Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad
Erau în sentinele.
Ferbea văzduhul ca un iad
De bombe, de șrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi
Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi
De leșuri musulmane.



Sărmanii ! bine s-au luptat
Cu litfa cea păgână
Și chiar murind ei n-au lăsat
Să cad-arma din mână.
Dar ce folos ! ceata scădea !
Și-acuma rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
Și cu sergentul, șese !



Veni și ziua de asalt,
Cea zi de sînge udă !
Părea tot omul mai înalt
Față cu moartea crudă,
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zis-aste cuvinte:
”Cât n-om fi morți, voi cinci și eu,
Copii, tot înainte !”



Făcând trei cruci, noi am răspuns:
”Amin ! și Doamne-ajută !”
Apoi la fugă am împuns
Spre-a turcilor redută,
Alelei ! Doamne, cum zburau
Voinicii toți cu mine !
Și cum la șanțuri alergau
Cu scări și cu fașine !



Iată-ne-ajunși !...încă un pas.
”Ura !-nainte, ura !...”
Dar mulți rămân fără de glas.
Le-nchide moartea gura !
Reduta-n noi răpede-un foc
Cât nu-l âncape gândul,
Un șir întreg s-abate-n loc,
Dar altul îi ia rândul.



Burcel în șanț moare zdrobind
O tidvă păgânească.
Șoimu-n redan cade răcnind:
”Moldova să trăiască !”
Doi frați Călini, ciuntiți de vii,
Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul Însă, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.



Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte
Strigă voios;”Cine-i Curcan,
Să fie șoim de munte !”
Cu steagu-n mâni, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă,
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă.



Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm...iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
”Allah ! Allah !” turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.



Ura ! măreț se-nalță-n vânt
Stindardul României !
Noi însă zacem la pământ
Căzuți pradă urgiei !
Sergentul moare șuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire !



Și eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
”Ah ! pot să mor de-acum, am zis,
A noastră e izbânda !”
Apoi, când iarăși m-am
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
”Virtutea militară”!..



Ah ! da-o-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din pept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimica azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Și moartea vitejească !








SERGENTUL

Pe drumul de costișă ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
”Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă !”
Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt,
Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față
Zbura ca o lumină de glorie măreață,
Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari
Treceau lucioase umbre de eroi legendari.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze părea încoronată.
Calică-i era haina, dar strălucea pe ea
Și crucea ”Sfântul Gheorghe” ș-a ”României Stea”.
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Și vede nu departe, în fața lui venind
Un corp de oaste mândră în aur strălucind.
Erau trei batalioane de garda-mpărătească
Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.
În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăși privea ades cu drag,
Și inima în pieptu-i bătea cu foc, deșteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă.
Deodat' el se dă cu ochii de sarbedul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Și mult se minunează, și nici că-i vine-a crede
Când crucea ”Sfântul Gheorghe” pe sânul lui o vede,
Ș-oprește regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumețul, s-apropie de el
Și-i zice cu blândețe:”De unde vii, străine ?”
”Vin tocmai de la Plevna”. ”Cum e acolo ?” ”Bine.”
”Dar aste decorații cum, cine ți le-au dat ?”
”Chiar domnitorul nostru și-al vostru împărat.”
”Dar pentru care fapte ?” ”Știu eu ?...Cică drept plată
Că am luat eu steagul redutei...și pe dată
Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit în șanț...”
”Dar ce rang ai, voinice ?” ”Am rang...de dorobanț ! ”
Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, dă un ordin...Pe loc, tot regimentul
Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă trăgând al lui picior.








PĂSTORII ȘI PLUGARII

Priviți pe cele dealuri înalte, înverzite,
Pe-acele largi poiene cu flori acoperite,
Priviți , străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme păzite de-ai lor câni,
Trăind o viață lină în tainică natură,
Cu buciumul în mână, cu fluierul la gură,
Cereasca limpezime, precum într-un izvor,
Alin se oglindește în sufletele lor...



Voi toți, care de dânșii ați râs fără mustrare,
Jos capul, o ! nemernici loviți de admirare.
Un paloș de izbândă există-n orice fer,
În tot păstorul astăzi există-un scutier !



Priviți pe cea câmpie frumoasă, roditoare,
Plugarii, muncitorii lucrând în foc de soare.
Pe fața lor cea blândă, pe ochii lor cei vii
Adie boarea dulce din verzile câmpii.
Sub mâna lor e sapa, hârlețul, coasa, plugul.
Alăture cu dânșii stau boii purtând jugul,
Și tot ce-i înconjoară, deal, luncă, șes, izvor,
E pașnic ca blândețea din sufletele lor.


Voi toți, care de dânșii ați râs fără căință,
Jos fruntea, o ! nemernici căzuți în umilință.
O spad-a răzbunărei există-n orice lanț.
În tot românul astăzi exist-un dorobanț !





6 comentarii :

  1. Este lunga pagina si sunt multe poezii dar eu a trebuit sa le copiez pe toate pe caiet pentru scoala a fost pppfffuuuu... ! Ce greu asa de greu ca de 12: 30 pana la 20:00 am facut la ea! Pppfffuuu.... ! Si ce greu a mai fost sa scriu atat de mult cred ca inebuneam hehehehe asasa respiram de oboseala :-) bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Drăgălaș/ă vizitator/oare,
      Intenția mea a fost să ajut dar....neîndoielnic, nu-i ușor să înveți și de citit....dacă în general nu vă place....măcar așa, mai puțin, gândeam eu că tot ar fi ceva....În final bine că ai reușit ! Știu eu că dincolo de toate cele....ai apreciat postarea ! Mult succes la școală !

      Ștergere
  2. Foarte frumoase poezii,bravo,VASILE ALECSANDRI,poate si noi vom ajunge ca tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-au plăcut poeziile lui Alecsandri și nădăjduiesc că ți-au fost de folos. Mulțumesc pentru vizită și comentariul tău amabil.

      Ștergere
  3. Buna seara.Sant minunate!.Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara, Olga ! Multumesc pentru amabilitatea randurilor tale si sunt incantata ca ti-au placut - ndajduiesc si ca ti-am fost de jutor. Numai bine !

      Ștergere