FĂCÂND LUMINĂ ÎN MINE
Făcând lumină în mine
Se-ntunecă în jur,
Când se apropie zorii,
La mine se-nserează
Nu pot vedea şi-n afară
Şi-nlăuntru în acelaşi timp.
Fructele, florile, fiarele
Le pot inventa numai când
nu le găsesc.
Nimic din ce ascund nu trăieşte
Dincolo de hotarele mele.
Niciodată, niciodată nu se va sparge
Echilibrul perfect
Care doarme-ntre lume
Şi sufletul meu?
Numai pentru că nu există-n afară
Îl văd în mine-atât de limpede
pe Dumnezeu?
POATE CĂ MĂ VISEAZĂ
CINEVA
Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.
DE DRAGOSTE
Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s
condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;
Cuprinde-mi tâmplele
în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,
Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur
Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele...
SUFICIENTĂ MIE
Suficientă mie nu mi-am fost
niciodată,
Atârnând mereu ca un fruct
de o creangă în vânt,
Ca de un arc încordat, o săgeată,
Ca de propria sa etimologie,
un cuvânt.
Ce-am însemnat înainte
de-a fi fost pe pământ,
Ce sens visat de demult
devenit speranţă uitată
Mă străbate sărind peste rând
Şi făcându-şi din mine dovadă
Şi verigă a unui mister amânat
Ca să continue diferit însă viu,
Plătind cu dobândă acelaşi păcat
Pe care ţi-l las moştenire târziu,
Ca să-l înţelegi şi să-l porţi
mai bogat,
Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...
