NOAPTE TÂRZIE
Lumina lunii curgea peste prag
Crezând-o rază de soare,
Am deschis ușa, dar afară
era noapte adâncă.
A venit curând vântul de
miază-noapte,
Părea că atinge strunele lunii,
Încât auzeam muzica zorilor.
Munții striveau țărmul apei
cu umbrele lor,
Stelele rătăceau pin pustietăți.
Simțeam dormind adânc toate
făpturile lumii
Și numai eu eram treaz.
O PASĂRE VORBEȘTE
O, tu, omule care prinzi păsări
Rogu-te să mă ierți,
Tu trăiești într-un castel,
Eu mă mulțumesc cu
cuibul meu.
De ce te bucuri
Când îmi întinzi lațul,
Când mă înhați în mâna ta
păroasă
Și m-arunci în temniță ?
O, tu omule care prinzi păsări,
Mă spovedesc ție:
În timp ce tu îți dorești
O lume a tăcerii
Și un abator mânjit de sânge
Și carne sfârtecată,
Eu am nenorocul să port
podoaba penelor
Și să cânt frumos.
Iată onoarea vieții mele:
Nu mi-aș schimba cuibul
singuratic
Pe nici un palat strălucitor
din jad.
Nici pădurea verde și cerul
albastru
Pe o închisoare de aur.
