joi, 23 august 2012

CĂTRE BOIERII ROMÂNI ANTINAȚIONALI - de Dimitrie Bolintineanu



Dimitrie Bolintineanu 1825 - 1872




CĂTRE BOIERII ROMÂNI ANTINAȚIONALI


Voi, ce vindeți cu rușine patria nefericită
Și din lacrima frățească cu trufie vă-mbătați,
Voi, a căror corp e putred și suflarea otrăvită,
Ascultare mie-mi dați !



Când o armie pornește, pasările însetate
O urmează de aproape, cu un țipăt blestemat,
Și din sângele ce varsă bravul care se abate,
Ele vesele se-mbat;



Astfel, când porni oștire spre cetatea românească,
Ca acele crude pasări după dânsa ați părut,
Și pe sângele cel nobil, și pe lacrima frățească,
Sărbători voi ați făcut.


Asrfel patrie, și lege, și familie, și nume,
La streini, ce vă mepriză, cu rușine ați vândut;
Că voi numai prin vânzare mai puteți trăi în lume
Unde crima v-a născut.


Plângi, o, nobilă țărână a boierilor d-aldată,
Care pentru a lor țară cu onoare au pierit
Nici o inimă arzândă, nici o lacrimă-nfocată
Fiii voștri nu mai are pentru ceea ce-ați iubit.


Gloria le e streină celor care vă urmară,
Patria le e scăpare: a o vinde și-a trăi;
Vitejia, nici onoarea, niciodată nu aflară
'N-a lor inimă-nghețată loc de-a se adăposti.


Umbre strămoșești, sublime, moarte pentru libertate,
Din tăcutele morminte fruntea voastră renălțați,
Și p-acei al căror suflet pentru țară nu mai bate
Anatemul revărsați.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dacă pentru-a voastră țară n-aveți însă o simțire,
Pentru propriul vostru bine eu vă zic a vă-ndrepta;
Un oragi de sânge plană peste-a voastră amorțire,
Aburul nutrește focul, n-așteptați a se vărsa !


Îndreptați-vă, căci timpul nu mai sufere robie;
Ora celor ce suspină, iată, sună, a venit.
Înălțați al vostru suflet ofilit de mârșăvie
Și măriți-vă cu timpul, căci românii s-au mărit.







CĂTRE MUIERILE LOR

Voi, a căror frunte-i dulce și suflare e curată,
Voi, imagine suave a frumuseților cerești,
Carmeni dulci ai vieții noastre de suspine turburată,
Flori ce creșteți surâzânde pe ruine omenești;


Consolație divină, emanație cerească,
Ce-ați venit a șterge plânsul celui ce a suferit,
Ce ! și voi voiți să moară țara noastră românească ?
Și pe sângele de frate, ce ! și voi ați dănțuit ?


La durerea țării voastre ce suspină, geme, moare,
La a voastră mulțumire ce se zice c-ați simțit,
La a voastră fericire, la a voastră sărbătoare,
Chiar cazacul a roșit !


Chiar ființele acelea care se prostituează -
Prăzi ale necesității, ca să poată viețui -
Au momente de căință când rușinea colorează
Fruntea lor prostituată, ce-a-ncetat a străluci.
Iar voi sunteți mai căzute, căci, de flori încununate,
Pe mormântul României, vesele, voi dănțuiți;
Și când inimile noastre sunt în doliu îmbrăcate,
Nu simțiți căderea voastră, și simțind-o, nu roșiți !



1848, octombrie 12
În fortăreața de la Fetișlan
Publicată postum în Revista nouă,
nr. 11-12, din aprilie-mai 1894
(ambele poezii, scrise și publicate la această dată)





Liderii Revoluției de la 1848 - din Valahia






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu