miercuri, 19 septembrie 2012

BRUNO FERRERO - fragmente din ” 365 POVESTIRI PENTRU SUFLET ”





Bruno Ferrero este un preot și un scriitor italian. Are o licență în teologie și prin scrierile sale încearcă să facă mai accesibile înțelegerii oamenilor pildele și normele eticii și religiei. Este directorul  ziarului ” Buletin Salesian”.

A devenit cunoscut în întreaga lume datorită cărții sale ” 365 Povestiri pentru suflet” - titlul vorbește de la sine despre conținutul povestirilor iar eu am să vă transcriu două dintre ele, povestiri  pe care le consider cele mai importante pentru voi copii.









ALEGEREA

Un om care se simțea veșnic împovărat de greutățile vieții se plânse unui vestit maestru spiritual:

“- Nu mai pot ! Viața mi-e un chin !”

Maestrul lua o mâna de cenușa și o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:

“- Acestea sunt suferințele tale.”

Toată apa se tulbură și se murdări. Maestrul aruncă apa, luă altă mână de cenușă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie apoi de fereastră și o aruncă în mare. Cenușa se împrăștie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.

“- Vezi ?”, îl lămuri înțeleptul. În fiecare zi, trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea.”

Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitoare, prea multe minți nepricepute și brate închise. Unul dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit:

“Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi.”





FULGERUL


În timpul celebrării Liturghiei duminicale, porni pe neașteptate o furtună puternică. Un fulger lovi clopotnița și făcu să se zguduie zidurile bisericii, care era plină de lume.
În mod evident tulburat, preotul se adresă credinciosilor:


- Întrerupem un pic slujba. Să ne rugăm !


Obișnuința prăfuiește, acoperă, întunecă până și cele mai minunate și însemnate lucruri.

Și astfel ajungem să le facem ca din joacă.






OMUL CĂZUT ÎN PUȚ


Un om căzu într-un puț de unde nu reușea să iasă.
O persoană miloasă care trecu pe acolo îi spuse:
- Îmi pare foarte rău pentru tine. Îți împărtășesc durerea.
Un om politic care era implicat în diverse probleme sociale trecând pe alături zise și el:
- Era de așteptat, ca mai devreme sau mai târziu, cineva să alunece înăuntru.
Un altul spuse:
-Numai celor răi li se poate întâmpla să pice într-un puț.
Un om de știință se apucă să socoteasca felul în care a putut omul să cadă acolo.
Un om politic, de asta data din opoziție, se preocupă să elaboreze un întreg discurs împotriva guvernului pornind de la această întâmplare.

Un ziarist făgădui să scrie un articol polemic în publicația din duminica următoare.
Unul cu spirit practic îl întrebă dacă erau mari taxele pentru acel puț.
O persoană tristă afirmă:
- Puțul meu este și mai rău !
Un umorist glumi:
- Bea o cafea; poate te mai ridică.
Un optimist spuse:
- Ar putea să-ți fie și mai rău.

Un pesimist zise și el:
- Ai să aluneci și mai jos.

Isus, văzându-l pe omul nostru, îl luă de mână și îl scoase afară din puț.

De ce are lumea nevoie...

De mai multă drăgălășenie și mai puțină zgârcenie;
De mai multă dăruire și mai puține pretenții;
De mai mult zâmbet și mai puține grimase;
De mai puține lovituri celui căzut la pământ;
De mai mult “noi” și mai puțin “eu”;
De mai multe râsete și mai puțin plâns;
De mai multe flori pe calea vieții ;
Și de mai puține pe morminte.








Piatra albastră

Bijutierul era așezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin.
O fetiță se apropie și-și lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaștri ca cerul se luminară. Intră hotărâtă în magazin și arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

"E pentru sora mea. Puteți să mi-l împachetați frumos pentru un cadou ?"
Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuța clienta și o întrebă:
"Câți bani ai ?"
Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetița puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise și o goli. Căzură câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici și niște figurine.
" Ajung ?" întrebă ea cu mândrie. "Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care-i ține locul și niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei și sunt sigură că o voi face foarte fericită cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeași culoare ca ochii ei."

Omul se duse în spate și reveni cu o hârtie de împachetat nemaipomenit de frumoasă, roșie cu auriu, cu care împachetă cu grijă cutia.
"Ia-o", spuse el fetiței. "Și du-o cu grijă."
Fetița plecă foarte mândră, ținând pachetul ca pe un trofeu.
O ora după aceea, în bijuterie intră o fată frumoasă cu părul de culoarea mierii și cu niște ochi albaștri minunați. Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grija și spuse: "Colierul acesta a fost cumpărat de aici ?"
"Da, domnișoară."
"Și cât a costat ?"
"Prețurile praticate în acest magazin sunt confidențiale: nu privesc decât pe client și pe mine."
"Dar sora mea avea doar câțiva bănuți. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta !"
Bijutierul lua cutia cu prețiosul ei conținut, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului și-l înapoie fetei. "Sora dumneavoastră a plătit. A plătit prețul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea."



 OCHII

O tânără mamă pregătea cina în bucătărie absorbită cu totul de maâncarea pe care o făcea: cartofi prăjiți. Lucra din greu pentru a le pregăti copiilor ceva ce le va face mare plăcere, căci cartofii prăjiți erau mâncarea lor preferată.
Mezinul de patru ani avusese o zi intensă la grădiniță și-i povestea mamei ceea ce văzuse și făcuse. Mama îi răspundea neatentă, monosilabic, ca pentru ea.
La câteva clipe după aceea, se simți trasă de fustă și auzi: “Mamă...”
Femeia dădu din cap afirmativ și bolborosi câteva cuvinte. Dar din nou se simți trasă de fustă și auzi același glas: “Mamă...” îi răspunse repede înca o dată și continuă să curețe cartofii imperturbabil. Trecură cinci minute.
Copilul se agață de fusta mamei și începu s-o tragă din toate puterile. Femeia fu constrânsă să se aplece spre copil. Copilul îi luă fața între mânuțele lui grăsuțe, o aduse în dreptul feței lui și-i spuse: “Mamă, ascultă-mă cu ochii !”

A asculta pe cineva cu ochii înseamnă să-i spui: ”Ești important pentru mine !” Toate lucrurile importante trec prin ochi.


O tânără femeie a lăsat aceste câteva rânduri mamei sale:

“Când credeai că nu mă uitam, ai lipit primul meu desen pe frigider și am vrut să rămân în casa noastră pentru a continua să pictez.


Când credeai ca nu ma uitam, ai dat de mancare unei pisici vagaboande si atunci am inteles ca e bine sa ai grija de animale.


Când credeai că nu mă uitam, ai făcut de ziua mea o prăjitura anume pentru mine și am înțeles că lucrurile mici pot fi foarte aparte.


Când credeai că nu mă uitam, ai spus o rugăciune, iar eu am început să cred în existența unui Dumnezeu cu care se poate sta mereu de vorbă.


Când credeai că nu mă uitam, m-ai sărutat de noapte bună și am înțeles că mă iubeai.


Când credeai că nu mă uitam, am văzut lacrimi curgându-ți din ochi și am înțeles că uneori, lucrurile pot durea, dar că plânsul face bine.


Când credeai că nu mă uitam, ai zâmbit și mi-am dorit să fiu drăguță ca tine.


Când credeai că nu mă uitam, te-ai îngrijorat pentru mine și am dorit să devin eu însămi.


Când credeai că nu mă uitam, eu mă uitam și am vrut să-ți spun mulțumesc pentru toate acele lucruri pe care le-ai făcut, când credeai că nu mă uitam.”



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu