vineri, 28 septembrie 2012

SORIN CERIN - POEME







Sorin Cerin  (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof, autor de aforisme, eseist, poet şi prozator  român, născut pe numele Hodorogea Sorin

Din 1987 ia numele de Cerin prin căsătoria sa cu Cerin Mariana. Motivează acest gest prin faptul că era fiul vitreg al celui căruia îi purta numele. Curând se desparte de aceasta iar din anul 2000 se recăsătoreşte cu Dana Cristina Gorincioiu .


Marea parte a copilăriei o petrece la parohia bunicului său, preot ortodox, situată în comuna Săuca, judeţul Satu Mare .


După terminarea liceului la Baia Mare, urmează cursurile Institului de Limbă şi Cultură Italiană din Bucureşti.

Participă activ la Revoluția din decembrie 1989 fiind printre primii care reuşesc să intre în fostul Comitet Central. După evenimentele din decembrie devine redactor al secţiei politice al cotidianului
Dreptatea al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Datorită mineriadelor din cauza cărora a avut de suferit, alege calea exilului şi se refugiază în Statele Unite ale Americii.

După câţiva ani se reîntoarce în România stabilindu-se la București  pentru a mai lipsi doar o perioadă când se afla pe continentul australian în calitate de corespondent internaţional de presă pentru Australia.





În 1986  debutează cu poezia intitulată
Marină în Almanahul BTT, semnând cu pseudonimul Sorin Mara Angel  sub care publică un an mai târziu un interviu cu criticul Alexandru Piru în revista Viaţa studenţească. În acea perioadă mai mulţi compozitori scriu melodii pe versurile lui, cum ar fi Vasile Veselovski, Elly Roman, Dan Beizadea şi alţii.



În 2003 
a debutat editorial cu romanul Destin.


Apare în revistele de cultură Kogaion Review, L' etoile du Danube, Luceafărul românesc, Ecoul, Viaţa literară, Monitorul cultural, Oglinda literara, Destine literare din Canada,Zona Interzisă din Australia etc. Apar fragmente din opera literară şi filozofică,interviuri sau recenzii critice asupra operei scriitorului.


Maxime celebre

  • Doar muritorii caută nemurirea fiindcă nemuritorii nu ştiu ce este aceasta.
  • Zâmbetul este floarea sufletului.
  • Dumnezeu este sufletul pereche al întregii lumi.
  • Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
  • Totul este deşertăciune în afară de iubire. Războaiele, structuralizările sociale bolnave, mizeriile acestei lumi se datorează înstrăinării oamenilor de sinele lor care este Iubire şi atât.
  • Bineînţeles cã şi moartea dispare odatã cu fiinţa












Soare al Cerului meu



Toți norii pașilor tăi,
nu-și vor putea fulgera niciodată dorul,
privirii tale,
de adevăr născut din iubire,

Care tulpină de orizont ar mai fi cuprinsă vreodată,
de unghiile unui Destin,
ce- ar fi alergat spre tine,
Soare al Cerului meu ?

M-am înecat în ridurile iubirii tale,
sfârșind sărutându-ți eternitatea de vise,
urme lăsate de Dumnezeul clipelor noastre,
pe masa eternității.






Surreal Works 12





Înger de Clipe



Stâncă din moarte,
clipă de viață,
sfărâmați-vă Destinul în lumea viselor mele.



Sărut al iubirii,
pași pierduți în ceața nemuririi,
dorului tau.



Da, te vreau Înger de Clipe,
să mă naști la coasta viselor tale,
unde ți-ai ancorat eternitatea dorului iubirii,
inimii mele.


Ploi de amintiri căzute pe iarba fiarelor din noi,
lacăte deschise pentru totdeauna din trecutul iluziilor,
vroiam să redevenim mai adevăr decât minciuna existenței care ne-a împietrit cu moartea Iluziei Vietii.........


Și suntem mai fericiți fără de noi cu noi înșine ?








Ploaie de iubire



Erai atât de goală
în privirea inimii noastre,
încât șanțuri întregi de mocirla
în care ni se înecau cuvintele,
ne-au astupat sentimentele
apelor nașterii din noi,
legamânt al vieții cu moartea.

Nici măcar ziua,
nu-și mai regăsea noaptea viselor sale,
puse aiurea în sertarul unei Vremi,
ce-și aștepta propriul sfârșit,
de cadână beată pe masa amorului,
unui Destin.

Să cred în ființa ta,
aș mai reuși să-i mor vreodată întreaga moarte,
fără de sufletul unei priviri,
din care să ne plouă cu iubire ?




Surreal Works 07


Numai în dorul tau



Timpul tău și-a pierdut cearcănele în brațele mele,
în timp ce-ți săruta trupul de nimfă,
al rădăcinilor ce nu-și vor uita niciodată țărâna,
cuvintelor din care s-au născut.



Atunci am ales calea clipelor inimii tale,
bătătorită de strămoșii fluviilor de istorii ale sângelui,
care și-au regăsit insula vieții,
numai în dorul tău.




Surreal Works 05

Pânzele vântului




Cu tine nici pânzele vântului nu-și mai găsesc
albiile lor de fete mari,
la masa tăcerii gândurilor sângelui nostru,
pierdut în valurile de nisip ale vieții.


La margine de dor în portul speranțelor,
unde oceanul inimilor noastre,
s-ar fi scufundat odată pentru totdeauna,
ți-am înțeles privirea eternității sufletului tău.




Surreal Works 04

Lume fără anotimpuri



șanturi de vise,
lumini de umbre,
faceri de vorbe,
doruri de lacrimi,
vă înțeleg nemulțumirea Lui Dumnezeu.


Spații de vise,
singurătăți de amintiri,
vieți nenăscute,
ramuri fără primăveri,
într-o lumea unde anotimpurile devin eternitatea uitării.




Surreal Works 03


Trenul amintirii



Departe de treptele ciobite ale nașterii din noi,
ne-am căutat cu înfrigurare Destinul,
la poarta Demiurgului de puncte cardinale,
unde toate anotimpurile începeau cu ceața din tine
și se sfârșeau cu privirea eternității noastre..



La care gară de dor să fi întârziat trenul speranței,
cu roțile ruginite de timpul uitării de noi,
tras pe linia moartă a unei amintiri,






Sfinți



Care dragoste din mine,
ar putea muri fără speranțele tale,
sau dor luminat de gândurile toamnelor din noi,
și-ar fi înțeles sfârșitul fumurilor uitării,
prin care ne-am fi despărțit inimile,
în noianul de stele căzătoare ale amintirii,
sufletului Lui Dumnezeu.


Urme de rugăciuni își pierd dinții voințelor,

rămânând prea știrbe de inimile noastre,
îndurerate nașteri de dinți ai iubirilor,
ce nu-și mai găsesc niciodată pântecele matriarhal,
al sfinților plecați de atât de demult dintre noi.



Picturi suprarealiste de Rene Magritte, Mihai Criste, George Grie și Salvador Dali


Un comentariu: