vineri, 14 iunie 2013

O DESCOPERIRE EPOCALĂ: CIRCULAȚIA SÂNGELUI





Cu toate intuițiile geniale în materie de medicină ale marilor medici ai antichității, cu toate observațiile făcute de-a  lungul secolelor până la  Renaștere de către  oameni de mare probitate, trupul uman își păstra marile lui secrete.

Spiritul științific a început să se  nască o dată cu epoca Renașterii, când oamenii au fost scoși de sub tutela scolasticii, care le închidea porțile spre o cugetare îndrăzneață, și au cunoscut dintr-odată gustul libertății de gândire.

Medicina a profitat și ea de această libertate, iar descoperirile au transformat profund gândirea medicală, dându-i căi noi de dezvoltare. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea se năștea în Anglia un om care va revoluționa medicina: WILLIAM  HARVEY.




William  Harvey  1578  -  1657

Văzând lumina zilei la Folkestone, unde a și copilărit, Harvey nu a rămas prea  mult în localitate, ci a plecat la Cantorbery pentru studii și de aici la Cambridge. Apoi a călătorit prin Europa și a ajuns la Padova, pe atunci un important centru european de învățătură medicală, devenind elevul celebrului anatomist  FABRICIUS d'ACQUAPENDENTE.







Fabricius d'Acquapendente  1537  - 1619


După ce a crezut că a învățat tot ce era de învățat, s-a întors în Anglia și s-a instalat la Londra, unde a devenit medic la spitalul Bartholomew.

Modest și simplu, fără ambiții de a câștiga bani mulți și nici măcar de a deveni o celebritate a timpului său, Harvey a început experiențe neîntrerupte și cu o răbdare fără seamăn.

S-a apucat să disece, an după an, reptile, pești, urmărind mișcările cordului și studiindu-le cu atenție.

După 15 ani, a găsit tot ceea ce căuta cu atâta îndărătnicie. Observațiile l-au dus la concluzii dintre cele mai originale și spectaculoase, care au făcut senzație, cu atât mai mult cu cât, în toți acești ani, păstrase o tăcere totală asupra experiențelor efectuate, nimeni neștiind ce urmărește și ce face.

În 1628 Harvey publică „Exercitatio anatomica de motu cardis et sanguinis circulatione”, unde descrie pentru prima dată în istoria medicinii, marea circulație a sângelui.




Cu o onestitate pe care o găsim la marile spirite, Harvey recunoaște că ceea ce l-a făcut să se  gândească la această descoperire a fost dispoziția valvulelor din  vene, care sunt îndreptate într-un singur sens și nu permit fluxul sângelui decât într-o singură direcție, dispoziție anatomică descrisă de maestrul său din Padova, Fabricius d' Acquapendente.

Cartea publicată a dedicat-o regelui Charles I, este scrisă în latinește și de o claritate extraordinară. Ea descrie circulația sângelui în circuit închis, exact așa cum o cunoaștem și astăzi.







Și totuși, cu tot adevărul descoperit, lumea medicală și științifică a vremii a primit cu neîncredere descoperirea, ba chiar cu rea credință.

Harvey este criticat și insultat, fiind numit șarlatan. Profesorul de anatomie Jean Riolan din Paris neagă valoarea  descoperirii, susținând că anticii au dreptate, nu Harvey, iar decanul Facultății de medicină din  Paris îl acoperă pe descoperitor cu sarcasme.

Dar Descartes ia partea lui Harvey ! Și pentru istorie, Descartes răscumpără pe toți detractorii circulației.




William Harvey disecând corpul lui Thomas Parr - pictură aflată la muzeul Gordon


William Harvey, dezgustat de atacurile necontenite împotriva lui, lovit și de urmările războiului civil în timpul căruia casa îi fusese prădată și manuscrisele pierdute, se retrage din Londra la Lambeth și își va trăi ultimii ani în liniște, împăcat cu el însuși, ca un înțelept care nu așteaptă nimic de la o lume meschină și rea.

Singurul lucru pe care Harvey nu l-a înțeles a fost modul în care se face legătura între arborele arterial și cel venos.

În 1661, la trei ani după moartea lui, un alt medic, Marcello Malpighi din Bolognia descoperă capilarele și confirmă pentru totdeauna circulația sanguină descoperită de Harvey.






E interesant că circulația sanguină descoperită de  Harvey a fost intuită cu mai mult de un sfert de  secol înainte de o minte strălucită tot din  Anglia: Shakespeare.

Iată ce spune personajul Brutus din piesa Iulius Cezar, scrisă în 1599:

„Ești adevărata și scumpa mea soție, scumpă mie cum sunt picăturile roșii care trec prin inima mea tristă.”






William Harvey demonstrându-i regelui Charles I circulația sângelui

Pictură (târzie) din 1848 a pictorului Robert Hannah (1812 - 1909)




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu