marți, 9 iulie 2013

CAMIL PETRESCU - POEZII








Camil Petrescu 1894 - 1957






TRECUTUL

Ci dincolo de zona blestemata-a mortii, Peste catunele incremenite de pe vale, Departe peste albe culmi,in fund departe, Mai departe decat chiar departarea Esti tu, E lumea existentei tale, De care nu,oricat de-adanca zarea Ma desparte, Ci infinitul fara sprijin,fara toarte Il urcam invinsi,invinsi il coboram. Caci de acest metal, Taios si imaterial, In fiecare clipa sufletu-mi sfaram. Ti-adeseori, Privind sfios prin tainicul crenel de lut, Ca printr-un ochi de geam, Imi pare Ca printr-un magic dioram Privesc alt taram. Esti tu acolo... O,numai daca mai traiesti, Caci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge, Nici vesti, Nici pasari, Nici un calator Nu vine de la voi ratacitor, Ci numai nevazute priviri, Explozii de obuze si de mine Ropote de gloante. Esti tu acolo!






VERSURI PENTRU ZIUA DE ATAC

Fii gata, prietene soldat, fii gata. Curata-ti cu grija arma si lopata Si pune-ti cruciulita la gat, - Maine va fi un atac mare Si-atat. De undeva, de departe, ne vor trimite ordine: Cu ranita si arma in spinare, Pe drumurile ude de ploaie si-ntuneric Ne vor purta intreaga noapte In soapte. Tarziu ne vor opri in fata portii. In fata portii nevazute-a mortii. La trei din noapte vom scula din somn Pe cei ce se lasara istoviti in noroi, Vom astepta din nou Noi ordine. Vom astepta chinuitor Si-apoi patrunsi de ploaie pana la vertebre, Murdari, incatusati, greoi, In zorii albiciosi si umezi de septembre Cand palele de ceata se rup peste tufisuri In siruri rare vom urca, Cu pasi definitivi Colina, dupa care stam Si dincolo, deodata - De nepatruns, patrunzator si gol Va sta-naintea noastra campul de bataie. Unic, imens si nou Va sta-naintea noastra campul de bataie. Surprinsi privim o clipa acest tinut funest. Un semn, un gest... Si-ncet pornim pe povarnisul gol al mortii Intram, alunecam pe povarnisul gol si noroios al mortii. Prietene soldat, Cu toate ca afara ploua, Se vor petrece maine lucruri care-ntrec Si mintea si puterile noastre. La un pas de sufletele noastre Maine Se va petrece poate ceva nou. Nu-ti mai trudi zadarnic mintea, Prietene soldat. Mai bine fii gata Si-atat. Curata-ti cu grija arma si lopata Si pune-ti cruciulita la gat. Fii gat, Pregateste-ti frumos sufletul. Omoara in el -de azi- tot trecutul. Fa din el un trup de mort Cu piele de ceara si vine albastre. Ghemuit in cort, Ti-aprinde iar tigarea. Cadavre-s de acum nadejdile noastre... Nu stie nimeni... Nu banuie nimeni... O, nimeni nu stie ce va fi. Dar maine pe-nserate Cativa, acei ce plasa mortii-o vor razbate, In jurul lor cu sete si groaza vor privi. Prietene soldat, pana diseara, Pana la noapte, pune flori de sticla rece Pe tot ce-a fost... Linistit, linistit, linistit. Nu mai gandi la ce se va petrece (Nu are, camarade, nici un rost), Fii linistit... Omoara-ti sufletul cu grija, si calm Ai timp destul. Asa a fost sa fie, In zi de toamna burnitoasa, cenusie. O, inca-o data, ai tot timpul: Nu te teme. Diseara ne vor da ceai si pesmeti. Omoara-ti sufletul de cu vreme Ca sa poti manca linistit. (Ceaiul e bun ca sa nu ingheti.) Prietene soldat, Ucide-ti sufletul cu grija: Restul n-are nici o insemnatate: De va fi glont, sau colt de schija, Pana la tine nimic nu va strabate.






IDEEA

Bibliotecile cu rafturi si zabrele Sunt pline De tomuri grele Pergamente si colectii vechi nepretuite Legate-m marochine, In care zac oranduite Ierarhic subt capitole si titluri Mii si milioane de idei, In zeci de mii de tomuri, anexe Si opuscule Cu pagini incarcate de calcule subtile Ca mici desemne -Arabescuri- De cercuri seci, de semne Si magice majuscule. Dar in ele Nu sunt decat cadavre de idei, Caci scrisul tot E doar gandire vested conservata Si-nchisa subt formule si subt chei. Batranii in halaturi vechi, Cu ochelarii petrecuti dupa urechi, Uscara Insectele-n vitrina, Ca specii rare Salbatecii codri in ierbare, Pamantul necuprins, in petece de harti, Ideile, in prafuite carti. Si-acuma toate poarta cifre Si litere latine In tomuri sigilate-n marochine; Iar poezia lor, Astmatice avanturi de simboluri Zadarnic incercand sa urce-n goluri. Dar eu Eu am vazut idei. Intaia oara, brusc, fara sa stiu, De dincolo de lucruri am vazut ideea, Cum vezi, cand se despica norii grei Si negri Zigzagul de argint al fulgerului viu. Si de atunci -Nelinistit de departarea suava si adanca De toate talcurile, cheile- Ca un bolnav cu ochii tintuiti de luna Pe care norul o ascunde inca, Fara durere, fara bucurie, Eu caut in natura pretutindeni, ideile. Atent si rabdator Deci le pandesc prelung staruitor Cum asteptam pe cand eram copil, Privind prin crapatura gardului Ograda si ruina caselor pustii Sa vad cum se ivesc stafii. Crescut din zilele de ieri, Nelinistit de marile taceri, Pandesc si azi prelung staruitor, Caci si acum din lucruri si vederi Ideea se aduna Stravezie, dar precisa si intreaga, Asa cum se incheaga Subt privirea unui dervis, O figura, pe apa unui lac, In umbra limpezita de copac. Dar de cate ori descopar, uimit Cu-nfiorari de vesti rostite-n soapte, -Freamat nocturn de ulmi- Ca ideile-s de mult Alaturea de mine, culmi Imense si nebanuite, sosite-n noapte... De-atatea ori Ca niste munti colosi de ghiata Plutind subt apa, venind prin palele de ceata. Eu sunt dintre acei Cu ochi halucinati si mistuiti launtric, Cu sufletul marit Caci am vazut idei.






IN CEASUL DINTÂI...

Dar iezerele unul langa altul sute, Cand rad arhipeleagurile lumii mute? Geyserii lungi lumina descompun Ca muntii de cristal si alaun. Iradiaza sorii albi, de-odata patru, Terasele de ape vii in amfiteatru... Gradinile Semiramidei, lateral Din rasarit pan’ la apus, in sus de val. Azvarl orgile planetei jerbe grele De imnuri spre spiralele de stele... Cand evantalii latescente trec domol Ca reci comete dincolo de gol. Fasii de lumina cauta gandind Sfarsitul lumii. Rar se sting si se aprind... Asa era... asa era intaiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-as fi ramas.

 (Editura de Stat Pentru Literatura si Arta, Bucuresti, 1957)








PATUL LUI PROCUST

Felie de noroi e ciclul meu, Spre capatul carent razbat cu greu, Fuiorul tors al cretei mi-e povara, Si de ma apara, ma si masoara. Triunghiul tau inscrie albatrosii, Si doare mlastina cu viermii rosii, Dar cum, mirajul frumusetii nevalente, Cand ochiul meu spre cruguri, sus, atent e? Hraniti cu putrezime de asemeni, Se-ngrasa nuferii suavi si gemeni, Eu, plin de bale si vascos, greu lupt Alaturea, din soare sa ma-nfrupt. Cu burta flasca, la urechi rubin, Cu clopotei de slava si venin, Vecin cu mine e si se taraste, totusi Imparateste balta, albii lotusi. Dar ochii mei in mine se intorc, Sa ma cuprind, alt fir incep sa torc. Mai mare sunt, decat cei mari, si mai Frumos, decat un crin in miez de Mai. Spre tine, Doamne, gandul imi inalt... Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus in smalt, Nici ghiare. Tu mi-ai dat in loc de ele Doar constiinta miseliei mele.





VERSURILE

Ti-am spus ca am scris pentru tine Versuri Si curiozitatea ta nu mai are astampar... M-ai luat langa tine pe divanul, - Pe care mai cad draperiile rosii de catifea - Si ma pui sa ti le traduc in nemteasca mea, Care totusi Nu te mai face sa razi. Asculti cu ochii, Cu nasciorul, Si cu urechile micute, (Sta cuminte pana si matasa rochii). Eu povestesc ce-mi trece prin cap Si seriozitatea ta e fara margini. Dar iata, cand gandesc sa scap, Dintr-o umbra de suras din ochii mei Ai prins de veste ca-ti spun dinadins, Alte prapastii Si te napustesti pe mine Manioasa, cu pumni mititei.







CEARTA

Miniatura de fildes marita, Si necajita, Tu nu stii ce sa faci, Suparata pe mine: Sa razi? Sa plangi? Dar iti stralucesc ochii De parca-s plini de roua, Caci tu le faci pe amandoua Negrait de frumos, Cum cade cate-o raza de lumina Pe nasul unui copil manios. Eu insa citesc mai departe si tac... Si tu plangi tot mai tare, Ca nu vreau sa viu sa te-mpac. Dar e destul ca mai tarziu Sa zambesc Privind intr-alta parte (Mereu aplecat cu ochii-n carte) Ca sa ma smucesti furioasa de haina Si sa razi plangand acum de ciuda Ca te-am impacat.





ÎN PRAG

Deschide ferecata poarta, Kicsikem, Sunt acolo-ngramadite Tristeti de mult uitate, Vechituri si ganduri parasite, Toane reci pe langa soarta. Rand pe rand am aruncat acolo, Ca intr-un pod de casa, Atatea lucruri care-au fost, Desperechiate, prafuite de uitare, Zestre si povara fara rost. In jiltul fericirilor trecute, Cu caltii scosi afara, Doarme somnoros «odinioara» (L-o cuprinde candva cartea Amintirii prefacute.) Treze stau prin colturi drame doar schelete, Printre ele nebunii sapate in perete, Glume care-ncearca nemurirea, Spinari reci de salamandre Subt dusumeaua mintii, prin meandre. A trecut pe-acolo moartea si iubirea. Cine sa le judece si sa desparta ? O, deschide ferecata poarta Kicsikem Nu te teme Duhurile toate te privesc - Unele cu drag - Caci, alba si frageda, Tu te profilezi usoara Ca pe un primavaratec prag. Si-n jurul tau Tremura lumina cruda de afara.





FRAGMENT   I

Treci pe langa mine in aceasta alba zi, Ca o faptura vie fara umbra, si Fara ca nimeni sa te poata sti. Cum, ca fierul cenusiu, sa nu mai fie Ceea ce a fost atat de mult? Atata rece vecinicie Dupa atata zbatere si-atat tumult? Poti sa respiri in timp rarefiat, fara raspuns? Pentru piscurile nefiintei, pasul ti-e de ajuns? De ce am ales oare Cerbicia de a vrea totul sau nimic? Arderea, fara fum si rest, orbitoare? Aruncarea-n golul gandului cu ochi inchisi? N-am vrut parelnicul paienjenis Surasul ca un fir de borangic Ne-a inghetat fagaduiala fara soroc. O, nebunia de a fi vrut totul sau nimic! Fug de tine, cautandu-te in ceas, in loc. M-am intors in sala goala a Universitatii vechi Necunoscut de pereti, de bancile perechi, Ca un gladiator in arena unui amfiteatru Desert. In capatul pupitrului de lemn inert, Fata cu parul de-arama si-obraji de nufar Era, dar nu era decat stihia unui numar Asa cum si pentru vecinicia cerului, patru Si cu trei fac sapte. Stam, descumpanit intre cer si noapte.




FRAGMENT  II

Intr-un pahar cu sare de potasa Intr-o solutie murdara si opaca Arunci un mic cristal si totul e pe cale Treptat si lin sa se prefaca Intr-un pahar cu floare de cristale. In treacat mi-ai zambit Funigel zburat si sfiala Si pana dimineata mi-a-nflorit In sufletu-mi trudit de indoiala, In tulburatu-mi suflet mi-a-nflorit O rece feerie siderala.




FRAGMENT   III

Culege de pe stanci garoafe rosii Caci fulgerul pe toate le aprinde; Surade cand oceanul se intinde Sa prinda in noianuri albatrosii. Fa pasi marunti si numara atent Sau fa in gand un salt de tigru negru Danseaza gratios dar van, integru Trimite catre stele-un compliment. Prin sate treci necunoscut si mic La fiecare poarta uita un sarut; Un dervis straveziu si grav, calic Sa stea-ntre ei si tine ca un scut. Cand singur esti in camp cu drumul Si cand te rasucesti si canti fara sa stii de ce, Sa faci din toate-un autodafe Si-apoi sa pui sa se presare scrumul.









Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu