duminică, 21 iulie 2013

TITU LIVIU MAIORESCU (15 februarie 1840, Craiova - 18 iunie 1917, București) - AFORISME




File:Titu Maiorescu, Berlin, 1876 ILR 410.jpg

Titu Maiorescu ca diplomat la Berlin în 1876









O măsură a oamenilor și a lucrurilor este propria lor umbră.





Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun - prin partea sa cea rea.



Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriași. Oamenii de rând cred că uriașii sunt mori de vânt.


Sălbaticii din America schimbau aurul și mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Așa fac și copiii, și mulți dintre noi rămân copii toată viața.



Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment.


Oare pârâul de la munte ar fi așa de limpede și de voios dacă n-ar fi rece ?


Ferește-te de a da sfaturi. Problema e prea grea și răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă  rareori se potrivește cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, și unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, și el și-a pierdut măsura.


Nemărginit îți este dorul: cum vrei să încapă în realitatea mărginită ? Totdeauna rămâne un  prisos: desperare sau ironie.



Studiul creierilor să înlocuiască știința sufletului ? Cine cunoaște mecanismul clavirului poate să ghicească felurimea nemărginită a melodiilor ?



Cu drept cuvânt s-a zis licență poetică, și nu licența poetului. Numai cea dintâi este iertată.



Cine are vocațiune ? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.



În fața unui abis te înfiorezi. Tot așa în clipa în care simți deosebirea adâncă ce te desparte de celălalt.



Mijlocul e superior scopului și-i regulează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiților trebuie întoarsă: mijlocul justifică scopul.



Păzește-te a doua zi după succes.



Nu cere de la pârâu cuprinderea mării, nici de la deal cuprinderea muntelui. În înțelesul  celor mari stă și înțelesul celor mici, dar niciodată dimpotrivă.



Treapta dintâi pe care ne înălțăm e un altar de jertfă.




Între diamant și o grămadă de pietriș cui i-ar fi alegerea grea ? Așa între aprobarea unui om cuminte și aplauzele zgomotoase ale mulțimii.




Ce liberal e Beethoven în orchestrație ! Tot instrumentul e întrebat să-și dea părerea și reproduce pe răspunderea sa ideea principală. Ideea principală câștigă astfel o varietate de fețe originale, e când înaltă, când burlescă, când tristă și când voioasă, și în impresia totală române o lume harmonică aparte, adevăratul humor al omenirii.



Unii înaintează prin protecție, mulți prin supunerea oarbă la opinia altora, câțiva prin împotrivire energică la tot ce dezaprobă, croindu-și viața energică la tot ce dezgroapă, croindu-și viața după a lor individualitate. Toate aceste căi pot duce la țintă numai să fie urmate cu  statornicie. A-ți schimba deodată felul, a deveni energic din pasiv ce erai, a te arăta independent din supus ce ai fost, acesta nimicește succesul vieței.



Este lipsă de dreaptă cugetare când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată cauza care a produs-o. Firește că tot ce se întâmplă în lume are o cauză. Dar a o explica nu va să zică a se justifica.



Neputându-și modifica oamenii după preceptele morale ale religiunii, s-a modificat aplicarea preceptelor după oameni.



Care e folosul artelor ? Dar care e folosul folosului ?




Ai simțit imensitatea mării ? Atunci e totuna, dacă marea este în liniște sau e mișcată de furtună, dacă strălucește sub răsăritul soarelui sau dacă deasupra-i ultima rază de lumină se luptă cu întunericul nopții.
Și în sufletul aproapelui tău poate fi o imensitate și îndată ce ai înțeles-o ești subjugat.




Guvernele cad prin aceleași mijloace prin care au ajuns la putere.



Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici.



Evenimentele cele hotărâtoare se ivesc pe nesimțite. Limba de pe cumpăna soartei stă în echilibru: un grăunte mai mult, și s-a hotărât mișcarea.




Păstrează-ți emoțiunile pentru lucrurile ce le merită.




Nu e nimic mai primejdios decât a întemeia o formă statornică pe simțiri trecătoare.




Arta vieței ? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în genere negațiune și în rezumat abnegațiune.




Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute.




Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naște reacțiunea spre bine, și gerul cel mai greu zugrăvește pe fereastră flori de primăvară.




Tot ce e folositor poate fi și stricăcios; e numai chestie de măsură. De altminteri, dacă n-ar putea fi stricăcios, n-ar putea fi nici folositor.




Durerea înalță pe omul de valoare și coboară pe cel de rând. Nu în orce noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină.



Unde e o necesitate, trebuie să fie o posibilitate.



Omul trebuie înțeles ca un element de evoluțiune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva ? Să ne întrebăm: ce devine ? Crește, stă, sau dă înapoi ?




Corabia străbate marea cu putere și lasă în drumul său brazda valurilor mișcate. Valurile ajung luntrea cea mică, o saltă și o răstoarnă.




Numai durerea încheagă gândurile și le dă puterea de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneși la pământ, sloiul de gheață izbește.




Toate hotărârile importante trebuie să le iei singur, din adâncul individualității tale, fără influența altora.



Nici o putere nu se poate suprima în natură; de aceea e așa de periculos a o comprima.




Imaginea nuielei împlântate în apă se frânge și se abate în altă direcție. Tot așa, ideea unuia în capul celor mai mulți.



Tot cerul senin, un singur punct negru jos la orizont: dar acesta aduce furtuna.




Ce bogată e literatura în idei și ce săracă este istoria în fapte ! S-ar putea concepe o istorie a celor neîntâmplate.



Când se află omul la momentele hotărâtoare ale vieții, nu-l mai conduce mintea: ea arată numai alternativele. Dicrecția finală o dă inima.









Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu