joi, 1 august 2013

DIN ISTORIA MEDICINEI - DESCOPERIREA PENICILINEI






Alexander  Fleming  1881 - 1955




Cine n-a auzit astăzi de penicilină ?  Exagerând puțin, putem spune  de asemenea: cine nu și-a făcut măcar o dată în viață un tratament cu penicilină ! Toată lumea este de accord că descoperirea penicilinei reprezintă experimental secolului XX, evenimentul care ține umanismul secolului XX pentru că cealaltă descoperire a secolului XX – bomba atomic – se leagă de partea inumană a veacului abia trecut.

În istoria medicinii, orice medicament nou a fost un experiment, oamenii conferindu-I uneori valoare exagerată, pentru că speranța în vindecarea bolilor depășește oricare altă speranță a omenirii.

Penicilina a apărut într-adevăr ca un medicament universal și nu e de mirare că ea și succesoarele ei au vindecat și continuă să vindece milioane de  oameni.

Penicilina s-a născut în septembrie 1928 în Anglia.

Savantul ALEXANDER FLEMING a găsit-o fără s-o  caute, adică întâmplător, dar nu e mai puțin adevărat că rolul principal nu l-a jucat întâmplarea ci geniul lui Fleming. Savantul lucre în spitalul St. Mary din Londra și se ocupa cu culturile de stafilococ în laboratorul spitalului. Într-o zi,  manipulând un recipient de sticlă cu una din aceste culture și fiind fereastra deschisă, aerul aduse de afară un mucegai, iar mucegaiul căzu pe cultura de stafilococi. Fleming ar fi putut să arunce cultura, din moment ce fusese murdărită de mucegaiul intrat pe fereastră, dar savantul  o păstră și o puse la thermostat. Cercetând-o mai târziu, văzu cu uimire că în jurul mucegaiului, stafilococii nu mai creșteau !

Mucegaiul, deci, avea putere antibiotic, adică opera microbii să se dezvolte !
Acest mucegai, pe numele lui științific – penicillinium notatum -  se dovedea un produs cu care se putea lupta împotriva infecțiilor.  Dar observațiile geniale  ale lui Fleming nu se transformară imediat în produsul medicamentos. Au trebuit să treacă mai bine de  12 ani pentru ca descoperirea  lui Fleming să devină  penicilina pe care o cunoaștem astăzi.

O echipă de cercetători de la Oxford, în frunte cu Sir. H. Florey și E. Doris Chin, au izbutit să prepare prima penicilină cu toxicitate scăzută care să poată fi suportată de organismul uman și, în același timp,  să fie în măsură să  distrugă microbii  răspunzători de infecție. În 1943, penicilina era folosită de Armatele aliate pe scară largă, salvându-se de la  moarte zeci de mii de răniți infectați.

Dar aceasta nu e povestea completă a descoperiri penicilinei.

Acțiunea antibiotic a unor  substanțe, care să oprească dezvoltarea și chiar să distrugă microbii, mai  fusese întrevăzută de doi cercetători cu câțiva zeci de ani mai înainte de Fleming.

Pasteur a fost primul care observase că unele bacteria opresc dezvoltarea stafilococilor și  scrisese chiar în 1877 că  „Viața împiedică viața”.

Al doilea se numea Ennest  Duchesne și era medic military. În 1897 își tipări teza de doctorat cu titlul: „Studiul concurenței vitale la micro-organisme -  antagonism între mucegaiuri și microbe”. Duchesne descrie acțiunea unui mucegai „penicillinium glaucum” de a opri creșterea microbilor !

 Flaming însă, nu a cunoscut teza lu Ducesne, mort tânăr, la  38 de ani, fără să aibă timp de a-și valorifica observațiile din teză, teză care căzu repede în uitare înainte de a putea fi luată în considerație de  către lumea medical.

Meritul lui Fleming rămâne, așadar, neștirbit.
Dacă n-ar fi  „redescoperit” el,  pentru a doua oară, acțiunea antibiotică a mucegaiului „penicillinium” cine știe dacă concluziile lui Duchesne din teza sa ar fi fost vreodată scoase la lumină. Poate că teza ar fi zăcut și azi necunoscută pe vreun raft prăfuit de arhivă.





Alexander Fleming în laborator








Alexander Fleming primindu-și premiul Nobel în 1945


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu