marți, 6 august 2013

ENCICLOPEDIA FRANCEZĂ - 1751 - ARTICOLE DESPRE „ UMANITATE ” și „VICLENIE ”



                                        

                                           UMANITATE
                                               (nesemnat)




Sub influența filozofilor, secolul al XVIII-lea s-a eliberat de jugul Bisericii. Rațiunea înlocuiește credința. Carității îi urmează binefacerea și omenia; impulsurile firești de umanitate au înlocuit resortul mistic al carității. Umanitatea este o datorie care se îndeplinește prin binefacere. Dacă umanitatea este o formă a sensibilității în raporturile cu semenii noștri, fondul ei rațional este tot atât de evident și pentru filozofi. Acest acord al experienței și al rațiunii explică avântul rapid al sentimentului de umanitate în lume și în literatura secolului al XVIII-lea.
A se referi la articolul SENSIBILITATE din aceeași Enciclopedie.



UMANITATEA (morală) este un sentiment de bunăvoință pentru  toți oamenii, sentiment care nu se ivește decât într-o inimă mare și simțitoare. Acest nobil și sublim entuziasm este preocupat de necazurile altora și de nevoia de a le alina; el ar fi în stare să străbată universul ca să desființeze sclavia, superstiția, viciul și nenorocirea. Ne ascunde greșelile semenilor noștri sau ne împiedică să le simțim; dar, în același timp, ne îndârjește când e vorba de crime. Smulge din mâinile sceleratului arma care ar putea să amenințe un om de treabă; nu ne îndeamnă numai să ne îndeplinim îndatoririle noastre, ale fiecăruia, ci dimpotrivă, să fim mai buni prieteni, mai buni cetățeni, mai buni soți; îi e plăcut să-și deschidă sufletul prin binefaceri față de ființele pe care natura nu le-a pus în preajmă. Am văzut această virtute, din care izvorăsc multe altele, în multe minți și în foare puține inimi.






VICLENIE

Autor: M. Le Blond

VICLENIE, abilitate, artă, finețe, mijloc subtil de care ne folosim spre a ne impune altora. Singură, are un caracter negativ; nu-i recomandabil să te folosești de viclenii; viclenia e arma caracterelor false și a spiritelor mici. Se spune că există viclenii inocente; sunt de acord, dar eu personal nu le agreez pe nici unele; se spune „viclean” și „a folosi viclenia”.

Abilitatea este arta de a-ți conduce cu succes afacerile; suplețea este dispoziția de a te acomoda împrejurărilor și întâmplărilor neprevăzute; finețea este un anumit fel de a lucra discret și pe ascuns; viclenia este o cale mascată de a-ți atinge ținta; șiretlicul este un mijloc  prefăcut pentru realizarea scopurilor.

Primii trei termeni au un sens pozitiv în comparație cu ceilalți doi. Abilitatea folosește lucid mijloacele, ea cere inteligență; suplețea evită obstacolele, ea urmărește siguranța; finețea se insinuează pe nesimțite, ea presupune putere de pătrundere; viclenia înșeală, ea are nevoie de o imaginație ingenioasă; șiretlicul surprinde, disimulează în mod preconceput.

Vicleniile militare (Arta militară), sunt, în război diferitele mijloace folosite pentru a înșela și surprinde pe dușman. Vicleniile militare se numesc de obicei statageme.

După Thucydide, cea mai frumoasă laudă care i se poate aduce unui general e aceea câștigată prin viclenie și stratagemă.

Grecii erau mari meșteri în această artă; este mai curând o știință, căci arta de a înțela cu iscusință în război poate fi ușor formulată în principii și metodă. În acest domeniu reușești mai ușor prin experiența câștigată decât prin spontaneitate, fiindcă într-adevăr războiușl este știința înșelătoriilor...Plutarc spune că în Sparta se făcea o diferență netă între cei care-i dominau pe dușmani prin viclenie și cei care-i nimiceau prin forță fățișă, și că cei dintâi făceau mai multe victime.

Homer, care este sfetnicul războinicilor, spune că trebuie să-i faci cât mai mult rău dușmanului și că orice fel de înșelătorie este permisă. Se pare că Grotius este de aceeași părere în excelenta sa lucrare „De jure pacis ac beli ” (Dreptul păcii și al războiului), pe care puțini oameni de arme o citesc. El amintește un număr mare de personalități respectabile, care sunt de acord cu vicleniile și înșelătoriile militare. Totul le este îngăduit, până la minciună. El pomenește un mare număr de teologi și chiar unii sfinți, printre care sfântul Chrysostom, care spune că împărații care au folosit surpriza, viclenia și șiretlicul spre a-și atinge scopul sunt demni de laudă. Și are dreptate.

Victoria câștigată prin forță și superioritate numerică este mai curnd o treabă de soldat decât de general, pe când cea dobândită prin viclenie și abilitate este opera exclusivă a generalului. Atât viclenia cât și abilitatea constituie stratagemele armatelor mici împotriva celor numeroase; și amândouă, pietre de încercare a valorii inteligenței (militare).







Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu