joi, 31 octombrie 2013

ARTA DECORATIVĂ A RENAȘTERII - Partea a II-a - TAPISERIA






Orfevrăria s-a bucurat în Renaștere de multă atenție. Materialele cele mai folosite erau argintul și bronzul. Statuile de bronz atât de apreciate de  romani au revenit în actualitate. Există în muzee piese semnate de mari artiști ai Renașterii. Spre  sfârșitul secolului al XV-lea, bronzul servea la fabricarea lămpilor, a candelabrelor, a sfeșnicelor, a călimărilor, a suporturilor și a garniturilor pentru mobile. În secolul al XVI-lea, sculpturilor în bronz ocupau nișele special create în încăperi cu  scopuri decorative. Aurul și argintul erau folosite în arta decorativă destinată palatelor, catedralelor, bisericilor.




Nișă exterioară pentru statuie de bronz




Nișă interioară pentru statuie





Nișe interioare pentru statui


Unul dintre cei ma străluciți orfevrieri ai Renașterii, Benvenuto Cellini, a creat piese cizelate în argint și aur cu destinații utilitar - decorative: solnițe, fructiere, cupe pentru împărtășanie etc. Cea mai cunoscută piesă creată de el este solnița lui Francisc I, executată la comanda acestuia.




Benvenuto Cellini - Solnița pentru Francisc I






Portretul lui Benvenuto Cellini de Giogio Vasari


Arta cizelării metalelor este tot atât de răspândită ca și cea a damaschinului constă în ornamentarea  unui metal (oțel, fier sau bronz cu altul mai prețios: aur sau argint. Înainte de a fi introdus în Europa, acest procedeu era folosit la Damasc (de unde și numele). Egiptul antic, India și Bizanțul folosiseră acest sistem de ornare. Arabii au reintrodus tehnica și au creat lucrări splendide, ca vasul de aramă din  secolul al XIII-lea ce se găsește la Luvru.





Luvru - vasul de aramă gravat cu argint


Dar abia în secolul al XV-lea artizanii italieni folosesc din plin damaschinul pentru arme, platouri, lampadare, cupe și chiar bijuterii. Franța introduce tehnica aceasta  în repertoriul său decorativ abia în secolul al XVI-lea și numai pentru obiecte (Bijuteriile sunt în tot acest secol compuse din pietre prețioase și perle, cu care frumoasele vremii își ămpodobeau părul și  veșmintele. De reținut că bijuteriile bizantine erau din emailuri și filigrane: în evul mediu romanic,  s-au purtat pietre semiprețioase în diverse încrustații; în Renaștere, metale cizelate; în sec. al  XVI-lea, monturi în care predominau pietrele prețioase. Abia  stilul ROCAILLE vareaduce cizelura, iar secolul al XVIII-lea, cameea).


Tapiseria, dezvoltată încă din perioada romanică și gotică în Germania, Franța și Flandra, evoluează sub puternica influență a Renașterii. Tapiseriile medievale aveau subiecte religioase (când erau destinate catedralelor) și laice, reprezentând episoade din viața personajelor istorice sau legendare  (când erau destinate castelelor aristocrației). Ceea ce  caracteriza tapiseria medievală era registrul cromatic  redus: galben, albastru, două tonuri de roșu, gri și nuanțe mai tari sau mai slabe ale acestora, precum și despersarea motivelor pe toată suprafața, fără un punct central. În perioada de maximă înflorire a goticului totul era oronat pe mai multe registre. Personajele centrale erau separate de altele prin elemente de arhitectură gotică inserate în țesătură. Bordurile din aceste tapiserii erau înscrise pe un fond închis, cu compoziții de flori, fructe, frunze. Cea mai veche tapiserie europeană în bună stare este datată în jurul anilor 1350 și se află în muzeul din Bruxelles. Din altele se păstrează fragmente. Câteva se văd bine reprezentate în unele miniaturi de pe manuscrise.






Tapiseria din Muzeul de la Bruxelles



La  începutul Renașterii, personajele de pe tapiserii păstrează aceeași ordine, dar sunt separate prin elemente de arhitectură clasică. Secolul al XV-lea  introduce sistemul realizării acestor piese după proiecte (denumite cartoane) ale unor pictori. În această epocă, există ateliere în Flandra, Franța și Italia. Tapiserii flamanzi, ale căror ateliere din Bruxelles și  Bruges erau foarte cunoscute, influențați de pictura și fresca italiană, realizează compoziții de mare  frumusețe. Acești artizani cuceresc o solidă reputație și încep să lucreze în diverse ateliere europene.

 

Caracteristica tapiseriilor din secolul al XV-lea și începutul secolului al XV-lea este reintroducerea  naturii în compoziție. DOAMNA CU LICORNUL, o piesă foarte frumoasă, la Muzeul Cluny, este o feerie florală, cu ramuri înverzite, prin care aleargă mici animale.




Muzeul Cluny - Doamna cu  Licornul (inorog)


Altele înfățișează scene de vânătoare, eroi legendari plasați pe un pământ înflorit, păstori și păstorițe, muzicieni dând concerte. Bineînțeles că în tapiseriile destinate catedralelor motivele sunt religioase, dar și în acestea natura este prezentă. Spre jumătatea secolului al XVI-lea, repertoriul se îmbogățește. Apar animale exotice (cămile, lei, elefnți, etc) plasate în peiaj european, cunoscut de artizani.  Piesele țesute în manufacturile regale încep să  introducă personaje din antichitatea greacă și romană. Bordura tapiseriei reproduce însemnele zeilor pe care-i reprezenta (vița de vie pentru Bachus, tridentul pentru Neptun, etc).

 

Puternica influență a picturii asupra tapiseriei reduce  mult din spontaneitatea și farmecul naiv al  pieselor artizanale din sec. al XIV-lea și al XV-lea. Și totuși, meșterii flamanzi continuă în tot secolul al XVI-lea să realizeze cele mai izbutite piese.






 Tapiserie - Bătălia de la Pavia 1525 - Galeria Națională Napoli - Italia

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu