marți, 29 octombrie 2013

ATÂT DE FRAGEDĂ de Mihai Eminescu





ATÂT  DE  FRAGEDĂ...


de  Mihai Eminescu



Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.



Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân la poale
Pluteşti ca visul cel uşor.



Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ohii
Cei plini de lacrimi şi noroc.



O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,



Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.



Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.



Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!



Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.



Ş-o să-mi rămâi ca o icoană
A pururi verginii Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci ? Când o să vii ?







Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu