luni, 18 noiembrie 2013

TUDOR ARGHEZI - PAMFLETE






CU CE SE MÂNGÂIE
     UN IMBECIL

Folosul că trăiești între câini, mâțe și găini e înainte de toate moral. Pisicile și dulăii nu dau, ca păsările, ouă și nu dau nimic, afară de osteneală cu mătura, cu grebla, dar naturalia non turpia...Mai lipsesc din universitatea ogrăzii un cal, un bou și un măgar pentru ca să fie aproape toate facultățile casnice reprezentate. Cât privește broasca, bufnița, ariciul, aceste blânde viețuitoare  ar corespunde cu niște cursuri serale care țin toată noaptea. Noctambulismul nu e o invențiune a jucătorilor de pocher, ci cea mai veche noctambulă e luna, pribeagă prin răspântiile cu becuri de stele și palidă ca o băutoare de absint.

Între oameni sunt tot soiul nu atât de varietăți cât mai ales de variabilități. Că unul vine pe lume cârn și altul prea lung la nas nu supără genul. Ceea ce  jugnește la om și cu deosebire la omul civilizat e aptitudinea lui de a schimba câte nasuri dorești și oricâte obraze, pe care le poartă cu sine, în buzunar. Tehnica transformării, atât a fizionomiei cât și a capului cu totul, a dus la perfecțiune de materiale, subțiate treptat, până a le obține aproape abstracte și făcând cu putință transportarea lor lesnicioasă, fără să incomodeze mai mult ca un pachet de țigări.

O infimă fracțiune de indivizi înțeleg lucrurile într - altfel, probabil cei mai mărginiți, din care face parte cu evidență și semnatarul. Noroc pentru colectivitate, că ei n-au nici un rol social și că se fac de râs, când pe amvoane, când pe scris, recomandând portul pe toată viața al unei singure fizionomii, pretinzând că nu s-ar uza la purtare, și că nu trebuie dată la spălat. Relativ, ca să spunem așa, la convingeri și credințe (vai ! ce arhaisme !) schimbate săptămânal sau aninate pe anumite zile de călindar, un om politic eminent, și fără îndoială de al nostru, a proclamat odinioară un mare adevăr, că numai proștii nu-și primenesc părerile de câteva ori pe an.

Dar ce sunt animalele altceva decât niște proaste, de vreme ce se și numesc dobitoace ? Există și la  om această prostie masivă care face câteodată cât o inteligență și-l face să prefere semenilor lui societatea câinilor, a mâțelor, a cocoșilor, a pomilor și a florilor.

Nu-ți poți închipui, domnule cititor, de la etajul al zecelea al unui bloc ornat cu mozaicuri și reflexe de sidef, ce bine te simți între necuvântătoare și  nescriitoare. Fiecare pasăre piere pe limba ei. Curcanul nu face ca pitulicea, vrabia nu vrea să fie privighetoare, broasca numai în fabulă se umflă cât vaca. Cireșul nu dă caise, ciuperca nu face frunze, crăița își păstrează mirosul ei și nu ia cu împrumut aromele crinului și ale rozei. Te duci cu coșul de  papură și aduni ouăle găinii: ea nu dă portocale, nici mingi.

A ! iată și porcul. Bună dimineața, porcule, ia dă-te nițel deoparte să-ți curăț murdăria. Murdăria dumitale îmi place: atâta știi, atâta faci și nu te încurci cu  idealuri mai sus de coada dumitale răsucită, ca să le spurci.


                       Adevărul, an LX, nr. 16.557, 8 mai 1946
                              Semnat: T. Arghezi








CAUZA CAUZELOR


Uneori nu primești să cazi de acord nici cu cele mai juste și mai probante opiniuni ale cuiva. Individul a reușit să-ți devie antipatic și din momentul acestui sentiment, poate să fie exact și verificat și genial, nu mai interesează. Un fel de a fi al lui te zgândăre și indispune și excitat de prezența inoportună, ești în stare să contești și ora evidentă a  unei pendule la care te uiți în acelaș timp cu el. L-ai scuipa în ochi, ca să vadă ora strâmbă. Neputând să-l ataci direct și să-l dai cu capul de dușumea, îi destrăbălezi certitudinile, tăgăduind evidența.

Îți combați propriile tale convingeri pentru că le împărtășește și el. E ca și cum ai bea vin din  același pahar și te-ai simți contaminat de balele lui. Și aștepți o reacțiune logică, apte să prepare violența.

Te uiți la el și-l umpli de cusururi. Ochii lui sunt ori albaștri ca zerul, ori unsuroși la comisuri, punctate cu o secrețiune. Gura buzată indecent lasă untură. Nasul, ce nas infect ! Palma e umedă și-ți mâzgălește strângerea de mână. Ce-o fi cu picioarele lui în ciorapi ? În sfârșit, insul e gata lichidat și-ți pute și de departe și la telefon. Mai ales, dacă părerile lui sunt emise cu suficiență și pedanterie, afectate de o intelectualitate critică reportericească și colorată cu anecdote, contactul cu limitele lui cerebrale ajunge o tortură.

Pascal are dreptate. Dacă profilul Cleopatrei ar fi fost mai cârn, fața lumii era alta. Rațiunea, chemată în sprijinul cumpenei omenești și înfățișată ca o metodă concretă de investigație și de  stabilizare morală, e deviată continuu de impresie și de fantezie. Refuzi să te înregimentezi într-o fracțiune care te atrage pentru motivul pe cât de absurd, pe atât de concludent, că ai putea să fii asociat cu  preferințele unui animal care-ți dă senzații de carne stricată sau căruia-i curge nara supurentă. Ideea, idealul, punctul de vedere nu mai răzbesc prin această mască strânsă pe figura semenului tău. Scârba morală sau materială decide și nu poate fi modificată de nici o judecată mai tare decât orice percept de gândire și hotărâre de voință. Întinzi coarda și plesnește. Istoria e zăticnită mereu de o imagine aparent falsă și epocile mari și mici ale trecutului, solidar în erori de suprafață cu viitorul, e neîntrerupt  determinată de un neg cu mustață, de o scursoare sufletească, de un  vârf de limbă îmbălat, de un rânjet, de un hohot de  voce stridentă ori de un zâmbet lin. O singură muscă în cazanul cu lapte de pe cuptor te face să-l arunci.

Amice, păzește-te de muscă.

                            Adevărul, an.60, nr. 16723, 22 noiembrie 1946
                                           Semnat: T. Arghezi

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu