marți, 3 decembrie 2013

ARTA DECORATIVĂ A RENAȘTERII - partea a IV -a - Renașterea în Franța





Renașterea în FRANȚA s-a făcut simțită în arta decorativă încă din secolul al XV-lea. Așa cum altădată cuceritorii romani au fost fascinați de arta greacă, tot astfel francezii au fost entuziasmați de frumusețea palatelor renascentiste. Dar spre deosebire de romani, care n-au egalat niciodată forța de creație artistică a vechii Elade, francezii au creat în secolele următoare, pornind de la Renaștere, cele mai splendide stilueri decorative, care continuă până azi să suscite admirația și interesul. Artiștii francezi au creat o artă decorativă plină de raționalitate,  îmbinând lucid grația cu utilul. Ei au știut să transforme luxul în artă cu un rafinament neatins de nimeni.

De reținut că până la contactul cu Renașterea italiană, în Franța gotică interioarele laice erau destul de  rudimentare. Faptul se explică prin caracterul oarecum nomad al vieții: prinți și seniori plecau dintr-un castel în altul în funcție de necesități, luându-și tot mobilierul necesar (de unde și termenul: mobil), scaune pliante, paturi demontabile (mai ușoare și mai lesne de transportat decât piesele masive), tapiseriile, cuferele cu îmbrăcăminte și manuscrise etc. În secolul al XV-lea, viața avea deja stabilitate.

În timpul lui CAROL al VIII-lea și apoi sub LUDOVIC al XII-lea, sunt aduși din Italia artiști: arhitecți, sculptori, orfevrieri, grădinari, marchetari etc. Aceștia introduc motivele ornamenticii renascentiste: ghirlande, arabescuri, frunze și volute de acant, amestecate cu cele gotice.

STILUL FRANCISC I reprezintă RENAȘTEREA FRANCEZĂ închegată. Reminiscențele artei gotice dispar în timpul acestui monarh. În palatul de la FONTAINEBLEAU apar puternic toate caracteristicile Renașterii. Edificiul are curți interioare, galerii, turnuri zvelte, canale exterioare cu apă și o splendidă scară  extrerioară în formă de potcoavă.




Castelul Fontainebleau



interior - castelul Fontainebleau



interior - Castelul Fontainbleau


Una din intrăile castelului


Fontainbleau - scara în formă de potcoavă



Celebrele castele de pe Loara, care serviseră ca cetăți de refugiu în evul mediu, sunt transformate în locuri de odihnă și de vânătoare. Turnurile de strajă devin biblioteci; se construiesc între ele galerii care le leagă cu corpul central. Peste unele se ridică acoperișuri înalte și hornuri care imprimă plasticii generale multă zveltețe. Tot în secolul al XVI-lea încep să se construiască și alte castele pe Loara. Mănunchiurile de colonate gotice sunt înlocuite cu stâlpi pătrați. Ferestrele ogivale devin dreptunghiulare, iar elementele decorative sunt renascentiste: arcuri, pilaștri, ancadramente, medalioane, frontoane și volute preluate din arhitectura Renașterii italiene.


 Photo of  Château de Blois porcupine motif, linking to Château de Blois pictures and information, Loire Valley, France

Castelul Blois - cu ferestrele pătrate și pilaștri (mai jos)



Dar, arhitectura franceză se deosebește net de cea italiană. Ea are propriile ei caractere: Fontainebleau, Luvrul, castelul de la Chantilly (o capodoperă a secolului al XV-lea), castelul din Blois. Toate au interioare cu multe galerii și săli de recepții cu o arhitectură bogat decorată. Galeria de la Fontainebleau conține multă stucatură (în primele imagini aveți și galeria) și pictură, lambriuri purtând însemnele armelor și blazonul regelui și motive ornamentale clasice. Banchetele încastrate în zid au rezemătoarele formate din figuri sculptate și picioare terminate cu labe de animal.

În REGISTRUL ORNAMENTAL au intrat toate motivele cunoscute de artizanii italieni, cărora li s-au adăugat însă medalioane cu blazoane, arme, instrumente științifice mai noi pentru epoca respectivă etc.  Reliefurile în stuc reprezentau nimfe, amorași, himere etc. MOBILIERUL reproducea tot registrul de ornamenticii arhitecturii de interior, dar nu e pictat ca în Renașterea italiană. Este folosit foarte mult nucul sculptat și lustruit. Piesele cele mai fastuoase sunt încrustate cu pietre semiprețioase ori sunt marchetate. Trebuie menționat că STILUL FRANCISC I este reprezentat printr-o arhitectură interioară bogat ornamentată și, paradixal, prin foarte puține piese de mobilă, din care și mai puține au rezistat timpului.


Francisc I





Tapiseriile care împodobeau palatul de la Fontainbleau se găsesc actualmente la Viena. Ele au fost țesute în atelierele regale înființate de Francisc I, iar cele care au fost realizate sub conducerea unui artist italian sunt caracteristice pentru estetica Renașterii având ca teme pe Diana (zeița vânătorii la romani - Francisc I era un mare amator al vânătorii) GROTESCHI (motivele antice interpretate de artiștii vremii) și o istorie a cezarilor romani. Atelierele de tapiserie au lucrat însă puțin și au încetat să  mai funcționeze la sfârșitul domniei lui Francisc I.

Piesele de mobilier erau aceleași ca și în Italia. Paturile, cu aceeași structură ca în gotic, aveau o ornamentație diferită. Există unul la muzeul Cluny, dar se vede că în cursul secolelor a suferit modificări.








Din gravuri rezultă că ele aveau frontoane susținute de cariatide și erau împodobite cu  sculpturi și cu picioare în formă de labe de animal sau sfincși. Perdele, cearșafuri de mătase (uneori ajurate cu fir), saltele frumoase le împodobeau. Pe  ușile bufetelor erau sculptate medalioane cu reliefuri. Scaunele mențineau spătarul înalt din evul mediu dar au evoluat către forme mai suple; unele aveau brațe scurte și larg deschise, pentru a nu incomoda jupele voluminoase ale femeilor.




Cuferele, cele mai prețioase mobile, erau încrustate cu agată, fildeș, sidef, argint, etc. Tot mobilierul de la începutul secolului arată că, alături de canoanele stabilite de curte, intervin și altele, de influență locală.

STILUL HENRIC al II-lea - Artizanii  din diverse regiuni ale Franței interpretează canoanele (stabilite printr-o lucrare ce prezenta gravuri reprezentând tipuri de mobilă) după gustul, preferințele și tradiția locală.  Artizanii din Île de France, Loire, Auvergne, Provence au lucrat mobile frumoase, dar cu accente personale. În acest stil -HENRIC II - , bufetele au două corpuri despărțite printr-un rând de sertare, asupra cărora se aplica o placă de marmură. Corpul de sus era mai retras decât cel de jos, peste care era așezat: extremitățile laterale și picioarele concepute ca elemente de arhitectură. Motivul ornamental cel mai uzitat (în relief) a fost punctul de diamant. Dulapurile - încă rare - aveau uși cu reliefuri sculptate. S-au folosit mai ales cele încastrate în zid. Paturile erau aceleași ca mai înainte, cu ornamente mai clasicizante,  tot cu structură arhitecturală. Scaunele, de mai multe tipuri, aveau garnituri de pasmanterie și franjuri. Lemnul folosit era mai ales nucul sculptat și lustruit și abanosul.



Henric al II -lea





Dulap - partea superioară mai îngustă decât partea inferioară și cu sertare la mijloc






Caracteristice pentru ambele stiluri - FRANCISC I și HENRIC II - sunt sălile mari de recepții și galeriile enorme în care se făceau primirile cu toată pompa. Aspectul strălucitor îl dădea arhitectura interioară precum și stofele fine, catifelele, brocarturile și tapiseriile și - fără îndoială - piesele de artă. Mobila era în aceste încăperi aproape inexistentă.

Obiectele utilitare ca sfeșnice, căni (denumite EGHIERE), cupe, oglinzi, vase aurite sau argintate, platouri, faianță sau metal încrustat cu emailuri (cele mai frumoase se lucrau la LIMOGES), jardiniere, grile de fier forjat, ceasornice erau concepute ca piese de artă și realizate, ca și în Italia, de cei mai mari artiști. Execuția unora dintre aceste piese dura câteodată câțiva ani. Un palat conținea totuși puține asemenea obiecte. Pentru noi, cei de astăzi, un palat bine conservat și echipat cu tot ce a avut la origine pare, în ciuda ornamentelor artistice și a materialelor prețioase, cam gol. Probabil însă că pentru oamenii vremii, care le-au locuit, impresia era alta.


http://rubell.files.wordpress.com/2008/05/plato-limoges-verde.jpg

porțelanuri de Limoges







În tezaurul artistic constituit de către creatorii vremii intră și operele de artă (create în scopuri decorative) pentru biserici și în special pentru palate. Dar spre deosebire de italieni, care au acordat multă atenție edificiilor de cult, transformându-le  în monumente sacre de artă, francezii s-au preocupat în  special de construcțiile și arta laică. Ei au creat palate și castele a căror arhitectură decorativă este profund originală. Spiritul galic a dat mare atenție construcțiilor civile (de reținut, spre exemplu, palatele din Valea Loarei, Chatelet ș.a) și împodobirii acestora.

Printre creațiile decorative considerate capodopere sunt plăcile pentru Fântâna Inocenților din Paris, operă a lui
GOUJON (care reprezintă în basorelief nimfe) decorația exterioară de o eleganță clasică a palatului Luvru, miniaturile care ilustrează biblii, ceasloave și texte laice (dintre care cele mai cunoscute sunt cele ale lui Fouquet. „Condamnarea ducelui de Alencon”, cu câteva sute de personaje), tezaurul de la Reims, în care cea mai celebră piesă este Sfânta Ursula (un relicvier lucrat în aur, argint, aramă, CLOISONNE și pietre de cornalină), precum și toată vesela creată în stil Henric II, caracterizată prin aceea că funcția determină forma (funcția nefiind ascunsă ca în  gotic, când o cană era concepută ca un animal, o fructieră ca o himeră etc.).

CARACTERISTIC PENTRU FRANȚA este că în timpul Renașterii s-au dezvoltat ateliere de mobilier în multe regiuni ale țării. Ebeniștii francezi au căpătat o faimă uriașă în secolul al XVI-lea.

Tot în acest secol, se dezvoltă mult faianța și porțelanul francez vor căpăta o mare faimă.





2 comentarii :

  1. Multumesc! Foarte folositor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc și eu pentru că mi-ai dăruit din timpul tău scriind comentariul și mă bucur nespus de mult că am fost de ajutor. Mult succes în continuare !

      Ștergere