miercuri, 22 ianuarie 2014

”NICĂIERI ȘI NICIODATĂ NU NE-A CERUT HRISTOS SĂ FIM PROȘTI ” - Nicolae Steinhardt




” Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă, o bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție la cecitate și paraplegie.


Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alții, dar când arde casa nu stau să mă rog și să mă îmbunătățesc; chem pompierii, alerg la cișmea. De nu, se numește că sunt fudul și că nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice punere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în ajutor dacă se îmtâmplă să fie atacat.(Eisenhower și Foster Dulles în toamna lui '56).



Una e să te răscoli, alta e să aprobi. Când a căzut Iacob al II-lea, s-au găsit episcopi anglicani care să-l urmeze în exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru că era suveranul legitim și, orice s-ar fi întâmplat, nu putea fi înlocuit.



Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului (
Matei 10,16Ș”fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”) și trece peste textele Sfântului Pavel (Efes.5,17 ”Drept aceea, nu fiți fără de minte”,  II Tim. 4,5:nu fii treaz în toate...”  Tit. I, 8:” să fie....treaz la minte” și mai îndeosebi I Cor. 14,20”Fraților nu fiți copii la minte; ci la răutate fiți copii, iar  la minte fiți oameni mari”).

NICĂIERI ȘI NICIODATĂ NU NE-A CERUT HRISTOS SĂ FIM PROȘTI. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. (Numai despre păcatele noastre spune  la Pateric ”să le tâmpim”).


Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi pururi treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana ? Și-apoi tot la I Cor. (14,33) stă scris că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemnării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze.



Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice și leon Daudet, dar nu la bărboși. Bărboșii se cade să fie înțelepți. Să știm, și ei și noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutății.



Nu, slujitorilor diavolului, adică șmecherilor,prea le-ar veni la îndemână să fim proști. Dumnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți. (Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii - prostia - măcar de la un anume punct încolo - e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului.
Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu...s-au ascuns).

Poți să nu păcătuiești de frică. E o treaptă inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în fața unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în fața unei femei bătrâne, a fi înșelat un om care se încrede în tine.


DUPĂ CE L-AI CUNOSCUT PE HRISTOS ÎȚI VINE GREU SĂ PĂCĂTUIEȘTI, ȚI-E TERIBIL DE RUȘINE ”



-
Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii





                                       Beaux Diapo.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu