duminică, 19 ianuarie 2014

PASTELUL - VASILE ALECSANDRI - MEZUL IERNEI









PASTELUL

Specie a liricii peisagistice în care se descrie un aspect din natură, prin intermediul căruia sunt exprimate sentimentele poetului.

Denumire utilizată doar în literatura română pentru a desemna o poezie descriptivă cu fond liric, în care se evocă un peisaj.

Termenul provine din limba franceză - pastel - unde desemnează un procedeu de pictură bazat pe efectele de culoare ale unor creioane moi; termenul a fost împrumutat de Vasile Alecsandri din artele plastice pentru a denumi poeziile de natură publicate în 1868 - 1869, în revista CONVORBIRI LITERARE.

Elemente de pastel apar în literatura română înainte de Vasile Alecsandri, în creația lui Vasile Cârlova (Înserare) sau a lui Ion Heliade Rădulescu (Zburătorul). Vasile Alecsandri este însă creatorul speciei. Ulterior specia a fost cultivată și de alți poeți româno, care îi modifică specificul clasic - obiectiv în sensul subiectivizării sau alegorizării: George Coșbuc, Șt.O.Iosif, Octavian Goga, G. Bacovia, Ion Pillat, Lucian Blaga.

PASTELURILE lui Vasile Alecsandri reprezintă o operă de maturitate, poezii ale senzorialității și ale relației nemijlocite cu natura. PASTELURILE aparțin clasicismulu, prin viziunea asupra naturii, prin expresie și echilibru compozițional, prin impersonalitate și optimism cosmic. Ciclul PASTELURILOR cuprinde două părți. O parte, omogenă, grupează 30 de poezii cu dublu principiu de coerență: organizarea tematică (peisajul autohton sub semnul rotației celor patru anotimpuri) și structurarea discursului liric (stereotipul strofic și prozodic - 4 catrene cu versuri de 15 - 16 silabe, ritm trohaic și rimă împerecheată). Altă parte, eterogenă, cuprinde 10 poezii și este rezultatul purei contingențe, bazat pe o clasificare arbitrară a materiei (conform Paul Cornea).

”PASTELURILE sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. ” - Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română, 1872





12659834_1198707144_11076434_c83cd5.gif picture by Winter





MEZUL IERNEI


În păduri trăiesc stejarii ! E un ger amar, cumplit !
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârție sub picioare.



Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așează bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.



O ! tablou măreț, fantastic !...Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca veșnice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii - organe sonore
Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.


Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd ?...în raza lunei o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată !



Publicate în 1868 - 1869, în revista Convorbiri Literare, PASTELURILE lui Alecsandri reprezintă o operă de maturitate. Prin acest ciclu de poezii ale senzorialității și ale relației nemijlocite cu natura, Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română.

Vasile Alecsandri reprezintă un model pentru mentalitatea scriitorului pașoptist. Opera sa se află la întretăierea romantismului cu clasicismul, ca expresie a încercării de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferențelor dintre literatura română și cea occidentală.

INCADRARE ÎN CURENT LITERAR

Deși sunt publicate mai târziu, PASTELURILE reflectă o trăsătură a literaturii pașoptiste, coexistența curentelor literare (clasicism, romantism), și o temă specifică acestei perioade, tema naturii. În general, poeziile aparțin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin impersonalitate și optimism cosmic, prin expresie și echilibru compozițional. Diferenț față de  precursori în abordarea temei naturii reflectă diferența  între romantism și clasicism, între proiecția sensibilității în exterioritatea lumii și înregistrarea obiectivă a universului, cu armoniile, ritmurile și dinamismul lui. Însă ciclul se deschide cu o poezie meditativă, de atmosferă, SERILE LA MIRCEȘTI, în care atitudinea eului liric se apropie de aceea eminesciană din poezia SINGURĂTATE.

STRUCTURA TEXTULUI POETIC -

                   TEMA


MIEZUL IERNEI este un pastel, datorită viziunii poetice clasiciste, a compoziției (alternanța static-dinamic) și prin faptul că înfățișează frumusețea iernii, anotimp evocat în mai multe creații ale ciclului:
IARNA, GERUL, VISCOLUL, BRADUL

TEMA poeziei este natura încremenită sub încleștarea gerului, care compune tabloul ”fantastic” al nopții de iarnă. Atitudinea poetică este admirația față de măreția cosmică, de liniștea absolută.

Impersonalitatea vocii lirice este motivată de faptul că accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnifică panoramă înregistrată obiectiv.

Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt minime:
- un verb la pers. I sg.: ”văd”
- o interjecție : ”o!”
- puncte de suspensie
- propoziții exclamative
- propoziții interogative

Ipostaza poetică este aceea a unui spectator îndrăgostit de natură.

TITLUL - sugerează încremenirea naturii și atotputernicia iernii.

COMPOZIȚIONAL, poezia este alcătuită din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate în DOUĂ SECVENȚE POETICE, în funcție de ALTERNANȚA STATIC-DINAMIC, specifică pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al naturii neclintite. Ultima strofă, predominant subiectivă (prin frecvența mărcilor eului liric), constituie a doua secvență poetică, dinamică prin prezența imaginii de mișcare a unui element însuflețit din  natură, lupul.

Descrierea zonei de câmpie, întinderea compleșită de zăpadă, sugestia infinitului prin orizontalitate, predominarea cromatică a albului, evitarea extremelor sălbăticiei excesive (muntele sau marea) constituie o  imagine - emblemă a echilibrului clasic și a veșniciei naturii.

IMAGINAR POETIC

LIMBAJ ȘI EXPRESIVITATE ÎN
TEXTUL POETIC




PRIMA STROFĂ din secvența statică este tabloul nopții de iarnă cu natura mineralizată de gerul atotputernic. Alternează imagini vizuale și auditive ale pădurii și câmpiei. Propozițiile exclamative dau plasticitate tabloului:

 ”În păduri trăsnesc stejarii ! E un ger amar, cumplit !”

Verbele ”trăsnesc”, ”sârțâie” au valoare onomatopeică sugerând încremenirea naturii. Epitetul dublu ”ger amar, cumplit” are efect personificator. Epitetele ”zăpada cristalină”, ”câmpii strălucitoare” și metafora ”lan de diamanturi” realizează imaginea feerică a nopții de iarnă în PLANUL TERESTRU.

Această imagine este dezvoltată în STROFELE A DOUA  și A TREIA, în tabloul grandios al naturii proiectate în PLAN COSMIC. Tabloul naturii - templu este de o frumusețe solemnă și se realizează prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, făclii, altare, orgă. Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparație, ”Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios / Ca înaltele coloane unui templu maiestos”, la epitet ”O ! tablou măreț, fantastic !...”, până la metaforă ”nemărginitul templu”.

Feeria nopții de iarnă, fantasticul, sublimul, se realizează cu ajutorul epitetelor și al personificărilor: ”luna își aprinde farul tainic de lumină”, ”crivățul pătrunde scoțând note-ngrozitoare”. Tabloul nocturn, misterul nopții, motivul lunii și utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice.

ULTIMUL CATREN constituie A DOUA SECVENȚĂ POETICĂ, tabloul dinamic, realizat în antiteză (procedeu romantic de compoziție) cu încremenirea din secvența statică, continuată și aici, în primele două versuri:
”Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;”

Propoziția interogativă introdusă prin conjuncție adversativă ”Dar ce văd ?” impune perspectiva subiectivă și aduce elementul dinamic, imaginea lupului și a prăzii sale, chiar dacă și aceasta poartă sugestia morții.


NIVELURILE TEXTULUI POETIC

ȘI ROLUL LOR EXPRESIV - PROZODIE


NIVELUL FONETIC ȘI PROZODIC

- pauzele marcate de punctele de suspensie;
- muzicalitatea conferită de frecvența unor vocale (e în prima strofă, i și u în strofee a doua și a treia).

Particularitățile prozodice clasice:
- patru catrene;
- măsura versurilor: 15 - 16 silabe;
- ritm trohaic;
- rimă împerecheată.


NIVELUL MORFOSINTACTIC

- verbe la timpul prezent sugerează veșnicia naturii;
- expresivitatea adjectivului cu rol de epitet; adjective fără grad de comparație;
- conjuncția adversativă dar, în strofa a IV-a - marchează alternarea static-dinamic, obiectiv-subiectiv;
- topica afectivă (inversiuni).


NIVELUL LEXICO-SEMANTIC

- câmpul semantic al iernii: ”ger”, ”zăpadă”, ”fumuri albe”;
- câmpul semantic al nopții: ”luna”, ”stele”, ”făclii”;
- câmpul semantic al temlului: ”coloane”, ”făclii”, ”altare”, ”orgă”.


FIGURI DE STIL


Nivelul stilistic

- puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea în inversiune, a metaforei, a comparației, a personaficării și a hiperbolei.


MEZUL IERNEI de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibru compozițional și claritate, tablou fantastic și grandios al nopții de iarnă.

               

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu