duminică, 19 ianuarie 2014

SPECIA LITERARĂ - DRAMA










SPECIA LITERARĂ - DRAMA


Specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, cu un conținut grav, serios, uneori tragic, prezentat într-o formă familiară, fără a exclude chiar elemente comice.


Tinzând să exprime  întreaga complexitate a vieții reale, drama este mult mai puțin supusă convențiilor decât tragedia; de aici, diversitatea formelor ei.


Drama conține diferite tipuri de personaje (atât personaje bine individualizate, cât și tipice), de sentimente, de tonalități (stil veridic, limbajul solemn alternează cu cel familiar).


Componenta ei esențială o constituie CONFLICTUL, în desfășurarea căruia se conturează personalitatea eroilor dramatici.


În înțelesul actual al termenului, drama apare în secolul al XVIII-lea, ca specie intermediară mixtă, între comedie și tragedie (însă mult mai puțin supusă convențiilor decât tragedia), dar se impune în secolul al XIX-lea și se diversifică în secolul al XX-lea.


În prefața la CROMWELL (1827), Victor Hugo prezenta drama drept specia  literară cea mai reprezentativă pentru epoca sa, deoarece această creație dramatică ”topește în același suflu grotescul și sublimul, teribilul și bufonul, tragedia și comedia ”.


Hegel arăta că, în dramă, subiectivitatea ”în loc să acționeze cu absurditate comică, se umple de seriozitatea relațiilor meritorii și a caracterelor ferme, în timp ce dârzenia tragică a voinței și profunzimea conflictelor se înmlădiază și se aplanează în așa măsură, încât se poate ajunge la o  conciliere a intereselor și la unirea armonioasă a scopurilor și a indivizilor.”


TIPURI DE DRAMĂ:


- din punct de vedere TEMATIC - dramă: socială, istorică, mitologică, psihologică, de idei, etc.;


- din punct de vedere al CURENTULUI LITERAR - dramă: romantică, realistă, naturalistă, simbolistă, expresionistă, suprarealistă.


Conceptul de DRAMĂ DE IDEI a apărut în literatura universală în legătură cu piesele scriitorului norvegian Henrik Ibsen.


În literatura română, întemeietorul dramei de idei și cel mai de seamă exponent este Camil Petrescu (deși el vorbește despre DRAMA ABSOLUTĂ).


CONCEPȚIA LUI CAMIL PETRESCU

DESPRE TEATRU:


- TEATRUL - ”arta întâmplării trăite dinaintea simțurilor unui spectator”


- ”Nu există un joc de teatru realizat într-o reprezentație dacă nu există și un spectator în conștiința căruia să se configureze, într-o structură mai mult sau mai puțin completă, spectacolul.”


- ”Teatrul nu este și nu poate fi altceva decât o întâmplare cu oameni.”


- În teza sa de doctorat din 1937, MODALITATEA ESTETICĂ A TREATRULUI - Camil Petrescu scria: ”teatrul de la originile sale îndepărtate, mitice, de cult, de act sacramental, exercitat în cadrul sărbătorilor eleusinice și dionisiace, este cu predilecție arta maselor, el se adresează în consecință publicului larg, se înscrie în categoria genului spectacol și, în toate timpurile, a fost o activitate controlată și dirijată de stat, de autorități.”


- În ADDENDA LA FALSUL TRATAT, același Camil Petrescu nota: ”Într-o DRAMĂ ABSOLUTĂ, nici motivele fatalității antice, nici cele ale fatalității biologice nu sunt excluse, cum nu sunt excluse nici personajele <tip>, reprezentând <caractere>, nici cazurile patologice, telurice ori chiar aberante, ci sunt numai subsumate esenței și în acest sens au un rol subsidiar, iar observația este valabilă și la roman. Personajul autentic al dramei absolute este un om de specie nouă, capabil de crize de conștiință, de ordin cognitiv, nu moral, în esență.”







Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu