marți, 4 februarie 2014

ELENA ARMENESCU - POEZII


BONJOUR TOUT LE MONDE



ROSTEȘTE-MĂ




Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit
                                lângă trepte



Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec



Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor
                                        te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori



Departe, în jurul pământului,
                                  între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!










UNDE NIMENI NU ÎNTREABĂ


Aici, este un timp şi un loc
Unde nimeni nu întreabă
De casa sufletului


I s-o fi spart un geam, ultimul uragan
                  i-a smuls acoperişul?
Camera de primit oaspeţi
În jilţurile înserării
La rotunda masă
A ducerii în întrebare şi uimiri
Se mai deschide?









COMUNICARE  SECRETĂ



Fără să ne ştim,
Plănuiam şi înfăptuiam paralel
Întrevederi secrete,
cu arborii, cu nălucirile păsărilor,
fiecare după felul şi alcătuirea lor,
pe anotimpuri!


Fără să ne ştim,
Plănuiam întâlniri secrete
Cu aştrii ce coborau
Peste cetatea eliberată de idoli.


Fără să ne ştim,
Iubeam deopotrivă fulgerul,
Trăznetul, ramuri înflorite-n
torenţiala lumină
ce curgea peste noi
ce se revărsa în noi,
despre care martorii nu spun nimic,
mulţi rămânând smeriţi
ca în parabola orbului.






CALE

Prin credinţă şi cunoaştere
Pe calea înfrânării şi răbdării
Cu evlavie şi smerenie
Ajungi
La treapta
Iertătoare şi generoasă
A iubirii
Oţel şi totodată ceară
Ce se curbează, se modelează
Fără să se rupă sau topească
Binecuvântând legea cerească
A harului primit sau dobândit
Prin voinţa Domnească.


Am cunoscut suferinţa fizică
Şi din lăcaşul armoniei mi-am zis:
Am s-o fac să dispară
Prin cunoaştere
Am să ştiu mai întâi cum ia naştere
Cum creşte
Cum se extinde
Şi cuprinde
Încet sau cu brutalitate
Măruntaiele toate.


Mai târziu am descoperit
Suferinţa sufletului
Şi mi-am şoptit:
Iată! Cunoaşterea este limitată
Şi această apăsare
Suferinţa
Nu o vezi izbăvită
Decât prin poruncă
Descântată
Rostiră incantatoriu
Ca la graniţa cu purgatoriul
Alungată cu o mantră
De golire, de curăţire
A locului îndurerat
Vremelnic ocupat
de ceva ce se mlădie
prin oase
prin structurile nervoase
din cap spre călcâi
mai întâi
apoi
spre braţe îţi dă ocol
te încrucişează şi te face
cruce de ace.


Doar
Prin credinţă şi cunoaştere
Pe calea înfrânării şirăbdării
Cu evlavie şi smerenie
Ajungi la treapta
Iertătoare şi generoasă
A iubirii
Oţel şi totodată ceară
Ce se curbează, se modelează
Fără să se rupă sau topească
Binecuvântând legea cerească
A harului primit sau dobândit
Prin voinţa dumnezeiască.




Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu