luni, 10 februarie 2014

ÎN TREN de George Topîrceanu



248356U1bmWsZ (578x418, 1290Kb)



IN  TREN

de  George  Topîrceanu


E larmă și trenul stă gata să plece.
Vagonul se umple de oameni străini.
Mi-e inima strânsă...E șapte și zece
Mă-ntorc la fereastră și stau ca pe spini.


Dă-i, neamțule, drumul, că n-avem răbdare
E gata...Un șuier, un repede zvon, -
Și simt că se mișcă cu noi...Salutare !
Trec umbre grăbite pe lângă vagon.


E clipa când glasul durerilor tace.
Duc mâna la frunte și ochii mi-i strâng,-
În suflet deodată un gol mi se face...
Dă-i, neamțule, drumul, că-mi vine să plâng !


Acum, pe de laturi, încep să rămână
Semnale, macazuri, vagoane și fum;
Trec umbre de oameni cu steaguri în mână,
Și trenul, năvalnic, s-așterne la drum.


Adio ! Adio, romantică urbe !
Adio, zădarnic și dulce trecut !
Din goană, când trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afară și lung te salut...


Orașul rămâne sclipind în lumină,
Biserici și case deodată apun,
În față le cade o verde cortină,
Și trenul aleargă, aleargă nebun.


Se schimbă decorul priveliștei sure:
Un șes, peste care trec umbre de nori...
Un drum singuratic...un colț de pădure
Cu vârfuri uscate și cuiburi de ciori...


În arie largă se-nvârte pământul
Și curge-n rotire întregul teren.
Pe netede câmpuri ne ducem ca vântul.
Cantoanele albe se uită la tren...












Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu