|
|
FRAGMENT
de George Coșbuc
În vale văd căscioara cu streașină de brad;
Aud, târziu prin noapte, pâraiele ce cad
Cu vuiet de pe dealuri; și-ntinsele păduri
În cor își cântă doina, cu zeci de mii de guri.
Acum un trăsnet frânge cu hohot repetat
Un brad din fața casei.
De vuiet deșteptat
Tresar și-n chinul spaimei fiorii mă cuprind
Că nu te văd prin casă. Dar iată, vii zâmbind,
Și caldă-ți simt suflarea pe-obrazul rece-al meu.
-„De ce ți-e frică ? E sfântul Dumnezeu
Din cer, și-acum vorbește cu brazii pe pământ !
A lui e și furtuna, și-ai lui, iubire, sunt
Și brazii. Și nu face El rău la cei al Lui...”
Parcă știam eu asta, și nu-ndrăzneam s-o spui !
De ce să-mi fie frică ?
Te pleci și mă dezmierzi;
De drag, o dragă mamă, mă afli și mă pierzi
Din ochi; îmi iei o mână și-n mâna ta o strângi
Și-mi faci cu dânsa cruce pe piept, și parcă plângi.
Iar azi tu plângi într-una...Ori poate-așa cred eu
Căci azi tu-mi ești departe, și tu și Dumnezeu !
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
