CEL MAI FRUMOS...
de Panait Cerna
Pe ploaie, pe senin, sau pe ninsoare,
În zdrențe, blonda Lara
Din curți în curți pășește gânditoare.
Purtând sub braț ghitara.
Nu-i nimeni să se-ndure sau să-asculte
De cerșetoare-afară
Pe cine să-l atragă-atât de multe
Jelanii pe ghitară!...
Dar un drumeț ce auzise numa
Cântări de veselie,
Și care umblă sfâșiat acuma
De-o suferință vie,
Își odihnește în pavaj toiagul
Și-o clipă-l umple plânsul:
O, glas al foamei, te-a-nțeles pribeagul
De când te zbați și-ntr-însul!...
Căci astfel e sortit o ironie.
A zilelor de mâine!
Cel mai frumos din cântece să fie
Un strigăt pentru pâine...
1901
|
|
