miercuri, 7 mai 2014

IN MEMORIAM: OCTAVIAN PALER






http://www.energetictgjiu.ro/wp-content/uploads/2010/05/octavian-paler.jpg

ÎNTR-O  GARĂ

de Octavian  Paler


Dimineața e abia presimțită și totuși
sunt destui călători care vin și călători care pleacă.
De ce vin ? De ce pleacă ?
Dar e prea devreme să-ntreb.
Filosofii, istoricii, profeții și toți ceilalți care se ocupă
cu sensul existenței dorm însă. Au citit până noaptea târziu
și nu pot să-i trezesc la o oră atât de nepotrivită.
Există și călători care stau și așteaptă, bineînțeles
în sala de așteptare, cuminți, dar și pe peroane. Ce-așteaptă ?
Dorm însă și psihologii sau cum se mai cheamă cei care știu
câte lucruri poate să aștepte un om și, în general, ce rol are
așteptarea în lume. Nici pe ei nu pot să-i trezesc. Sunt obosiți,
extenuați de probleme serioase, nu se cade să-i deranjez
pentru un fleac, fiindcă eu în gara aceasta, în dimineața aceasta,
care nu e încă dimineață, e jumătate noapte,
nu știu de ce stau oamenii în sălile de așteptare ale veacului.
Unii au renunțat să aștepte. Au ațipit pur și simplu pe scaune
între două țipete de locomotivă. Au uitat de veniri,
au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine ?
E rău ?
Nu știu. Cei care ne explică astfel de lucruri complicate
dorm și ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe întrebări
și ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicații
în timp ce inexplicabilul crește ca o noapte imensă sau
ca o dimineață imensă. Încât, stau mai departe în această
jumătate de mirare și jumătate de spaimă, prudent
să nu fac o gafă care să atragă atenția celorlalți asupra mea.
Ar întoarce toți capul. Ce caută ăsta aici,
într-o gară, cu întrebările lui ? Aici nu e oracolul din Delfi
și chiar dac-ar fi, Pithia doarme demult sub pământ. Aici
oamenii vin sau pleacă, așteaptă sau moțăie,
dar nimeni, absolut nimeni nu-și permite să pună
întrebări. Urmarea ar fi limpede. Deci, mă strecor din gară
tiptil și plec să umblu pe străzi. E mai bine.
Singurul lucru care mă-ncurcă e că nu știu
la ce oră se scoală filosofii, istoricii, profeții, psihologii
și cei care explică lucrurile complicate, prin urmare
nu știu cât va trebui să umblu fără noimă pe străzi.
Și nu pot nici să-ntreb trecătorii. Risc
să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior
și să râdă: „ Nu știai ? Ne-am hotărât să venim, să plecăm,
să așteptăm și chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea
de ce. Lumea s-a transformat într-o gară, nu vezi ?”
Mai bine nu-ntreb. Tac și mă uit la ferestre.            






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu