joi, 1 mai 2014

MĂGHERANII de Dimitrie Anghel




https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiuN4yNEvwony-PWojwBn5lXTycO2BhAU_EwLJv_TXJ1X7kQEm-tGPQ9iXA4NmcSmcQYOITr4jSCWKAxnKvoARRgi1o78-_p_5Ltk5SHw589g3ay11kFug4dVMkxVM6dZgxgDXrEzWrT3pb/s1600/wild%252C+marjoram+5.jpg

MĂGHERANII

de  Dimitrie  Anghel



Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste,
Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte
S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,
Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste.


Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pămînt plecată,
Și nici o mînă către dînșii nu se întinde ca să-i rumpă,
Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă
Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată.


Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste,
Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce,
Că fetele, uitînd de noapte și că e ceasul să se culce,
Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă fereste.


Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață,
Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie
Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie...
Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga viață...