duminică, 19 octombrie 2014

ÎN CINSTEA CELEI CARE A PLECAT de Ion Minulescu








ÎN  CINSTEA  CELEI  CARE  A  PLECAT

de Ion  Minulescu


Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei...

Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!

A plecat ?...
Cine-a plecat ?
N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!...

Dar cine-a fost nu ştim nici noi !...
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut !...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
Parfum de trandafir !...

A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar ?,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi !...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat !...

De ce-a plecat ?...
Nici Dumnezeu nu ştie !...
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum !...

Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă

Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum!...





 


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu