duminică, 11 ianuarie 2015

RUGAȚI-VĂ SĂ NU VĂ CREASCĂ ARIPI de Octavian Paler (Fragment)








ASTA-I TOT

Scrisoare justificativă către o doamnă


Îmi reproșați încăpățânarea cu care am susținut că nu bolile, nu suferințele ne-au umplut bibliotecile și muzeele. „Vă înșelați, îmi spuneți. Neplace sau nu ne place, durerea și bolile au hrănit geniul.Încuviințăm sau nu încuviințăm, Golgotele au stimulat spiritul. Și, uneori, din cel mai tulbure noroi au țâșnit florile cele mai prețioase”. Ce să vă răspund ? Să vă contrazic când îmi aduceți aminte că suferința e adeseori sfântă ? Că geniul (etern) a trebuit să locuiască adesea în haina (trecătoare) a suferinței și că statisticile ne pot demonstra oricând o realitate greu de trecut cu vederea ? Da, așa e. Nu vă contrazic și nu protestez. Însă trebuie să precizez că nu statistica am negat-o, și nici acum n-o neg, ci ideea că suferința e necesară dacă nu vrem să se golească lumea de genii. N-am putut crede niciodată că ar trebui să le fim recunoscători celor care n-au făcut pentru cultură altceva decât că au sporit suferința și bolile. În consecință, nu mă pot convinge că beciurile inchizițiilor au fost în realitate sere ân care capodoperele au avut condiții să răsară asemenea ciupercilor; nici că lumea trebuie să împingă cât mai mulți oameni la disperare, să limiteze fericirea la maximum și chiar s-o mutileze dacă vrea să ajute cultura.

Asta-i tot.












O DEFINIȚIE SARCASTICĂ

„Întotdeauna, domnule, e exact cum zic eu.
Ceea ce nu zic e fără importanță”.


Stimată doamnă,


Prin urmare, eu ce trebuie să fac ? Să spun „Da, doamnă”, cum aș spune „Da, Doamne ”?

Ei, dar nu e corect ce fac năpustindu-mă să vă arăt că și eu am limbă și gheare. Altceva m-a determinat să vă scriu. Ceea ce spuneți la un moment dat în trecere. Că „dragostea este infinitul pus la dispoziția javrelor”. Întrucât aici, ceea ce nu ziceți are, de fapt, importanță.

Bănuiesc că asemenea declarații ostentative și sarcastice nu fac decât cei care vor să ascundă, sub fronda lor ironică, o inimă vulnerabilă; și care înțeleg în realitate că infinitul nu folosește la nimic dacă nu-l împărțim cu cineva.„Chiar cu javrele ?”, veți ricana, probabil, dumneavoastră, continuând să bravați. Bine, dacă țineți neapărat pot să folosesc și eu același limbaj. Dar trebuie să recunoașteți un lucră, că, atunci când suntem singuri, suntem singuri nu pentru că infinitul ne lasă singuri, ci pentru că nici o „javră” nu merită să i-l oferim. Ne lipsește cineva căruia să-i punem la dispoziție partea noastră din infinit, fie și ca s-o sfârtece. Fără infinit se poate trăi. Fără să-l visăm uneori, cred că nu. Dar infinitul nu mai are nici un preț dacă nu există nimeni alături de care să-l dorim. Un infinit dorit fără nimeni alături nu mai e decât o singurătate fără limite și, deci, de nesuportat, O singurătate în care încetezi să mai strigi, pentru că nu mai ai pe cine, în care încetezi să te mai rogi, pentru că Dumnezeu nu te va auzi. Și ce ne-am putea ruga ? „Dă-ne, Doamne, nu necuprinsul, ci câțiva metri pătrați în care să ne asculte cineva și să ascultăm pe cineva. Dă-ne „javrele” pe care le-am disprețuit sau dă-ne norocul de a fi în locul lor pentru alții”. Pentru că niciodată nu vom avea ce face cu infinitul păstrat exclusiv pentru noi, dimineața, la prânz și seara, felul întâi, felul doi și desert.

Probabil, nu se poate trăi liber decât acceptând constrângerile unei morale. Spre norocul meu, am înțeles cu timpul un lucru care azi mi se pare important. Că a prețui nu e o datorie, ci un drept pe care nu toți și-l pot cuceri. Uneori, foamea de lume se amestecă fără voia noastră, cu revolta împotriva ei. Și n-avem curajul să mergem până la capăt pe nici unul dintre aceste drumuri. Nici nu putem iubiiertând tot ce ne contrariază, nici nu ne putem hotârî să fim intransigenți orice s-ar întâmpla. Dar cum ar putea fi altfel pentru cel care, din păcate sau din fericire, nu știe să-și limiteze dorințele ? Când dragostea e un infinit pus la dispoziția „javrelor”, probabil ea e și suportabilă și simplificată.

Mî îndoiesc, însă, că o dragoste suportabilă și simplificată mai e chiar dragoste.

În încheiere, vă asigur de întreaga mea considerație.










Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu