miercuri, 25 martie 2015

PRIMĂVARA de Alexandru Macedonski





PRIMĂVARA

de  Alexandru  Macedonski


Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunți suferitoare,
Oh! ningeți, albe flori de măr.

    Sub liliac
Sunt paseri dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitați, dormiți sub liliac.

    Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocență răpitoare:
Amanți cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.


    Sub nucul lat
Te afli însă izolat
Și-n umbra lui îmbătătoare
Trecutul naște ca o floare
Ah! de-aș muri sub nucul lat.


4360286_52fa74625532kopiya (512x345, 279Kb)


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu