vineri, 29 iulie 2016

JUCARIILE - de Tudor Arghezi (din "Cartea cu jucarii")


http://img-f.photosight.ru/af1/5151029_xlarge.jpg


Am facut pentru tine o povestire mica, mica de tot, cat o batista. M-am desteptat din somn dinaintea ferestrei, acoperit pe de-a-ntregul de soare, si, ridicand capul din perini, ca dintr-o groapa cu aureole, m-am uitat la munti si am ras. Mi s-a parut ca ma scol de unde ma culcasem azi-noapte, dintr-o albie de rau care canta, furnicata de soare, si de-a lungul careia curge borangicul printre naframe si giulgii de matase. Se intocmise, fara sa stiu, din nou, toata imprejurimea, si stihiile dumnezeiesti, ale miracolului din aer si din pamant, voiau sa dea o pilda de zi fericita, pierduta, fara alti martori decat viteii, in eternitati.

Mi-am incercat cuvintele in dreptul urechii, ca niste ulcele de zmalt, ca sa le vad cat pot sa sune si cat ar putea sa taca, si mi le-am incercat si-n zarea soarelui, ca niste oua proaspete de gainusa alba. Mi-ar fi trebuit alte cuvinte, si nu am, - sarac, dar fermecat de gospodaria mea fulgerata din patru parti, pe toate ferestrele, de soare. In fundul cerului, un munte, care trebuie sa fi fost foarte inalt, avea un pisc in zapada de sidef, si, dinaintea casei mele, un cal visiniu pastea in iarba verde pana la munti. Din ce sa rup povestea asta mica, pentru tine, si de unde sa o incep ? Sunt ca un lacatus de aur, care vrea sa faureasca un belciug si ar trebui sa strice o trambita sau un chivot ca sa faca belciugul pentru staul. Si i-ar trebui fier, si are aur; si i-ar trebui cuie, si are margaritare. As vrea sa fac un lacat pentru cosarul iezilor de curand nascuti si sa fie gata pana diseara, cand noaptea se va strecura la ei prin crapaturi.

O povestire mica, moale ca un fir de ata trecut prin ac si tocmai atata cat este nevoie ca sa coasa doi nasturi de sticla la pieptul papusii. Mosorul e plin si nu-i gasesc capataiul, si ata nu trebuieste rupta si desfacuta din insirarea ei strampta, fir dupa fir, pe mosor.

Ai bagat de seama, copila mea, aceea care nu stii sa citesti povestirile graite, jumatate de umbra si jumatate de nefiinta, cum te gasesti tu undeva in inchipuire si desigur, nicaieri, dar totusi continuu prezenta in marile mele asteptari ? Ai bagat de seama, tu, ca as vroi intotdeauna sa povestesc, si numai pentru tine, lucruri lenese, gandite fara zgomot, fara tumult, si fara sange, lucruri innabusite de un oftat, desene curate si simple, broderii cu scama mai putina, si cu firul golului si al alerului mai mult, impletite impreuna, povestiri din toata inchipuirea ?

Mestesugul nostru este cel mai inefabil si mai mincinos, fata mea de lumina si de racoare, - si cel mai scump platit din pricina gingasiei lui. Am alergat vara intreaga ca sa prind in palma un bondar cat o coacaza coapta, si l-am tinut o iarna in pumnul inchis, - si nu era nimic, atunci cand, intr-o noapte cu boltile pline de struguri, i-am dat catre stele drumul din inchisoarea lui. Baba Gherghina isi aduce acasa, din padurile scuturate ramurile si gatejele in spinare; in vatra ei o sa trozneasca jarul si va invia cenusa. Noi culegem, una cate una, crengile care cad, varfurile prea departate ale plopilor, frante de greutatea platoselor de stele; culegem in poala nucile seci, cu voce launtrica, ale tuturor copacilor din gradina, ale aducerii-aminte, dragostei si suferintei; bumbul cu gaoace al tuturor livezilor si pomilor fara rod. Nascocim cu cinstita buna-credinta a gradinarului, care aduna fructe adevarate pentru gust, si livada si recolta.

O povestire e o jucarie. Ti-am spanzurat de pareti o mie de jucarii, si toti copacii din padurile muntelui alb, la piciorul caruia paste lumina verde calul nostru rosu, sunt plini de maimutoi cocosati, de ingeri cu elastic, pe care i-a prins in codri dorinta noastra de a da vocilor vantului o indeptatire, si pustietatii molcome dintre frunze o viata imparechiata cu oameni redusi in mucava.

Ti-am facut o povestire, cu gandul. Nu stiu ce povesteste gandul. Din cioburile de portelan ale azurului spart azi-dimineata de ciocnetul soarelui in toartele lui, adun cu pensula unui fulg rasucit broboane de lumina. E o povestire mica, scrisa fara slove, pe un solz de peste, si care trebuie citita cu ochianul. Ca sa o citim, trebuie sa o ducem diseara sus, in dreptul lunii,  si sa o asezam pe polita Casiopeii. Vom umbla in ciorapi de lana, la noapte, incet, pe turla bisericii din sat, pana-n scanteia crucii si, acolo, ne vom intinde, in varful picioarelor, pana la constelatii.

http://img-0.photosight.ru/988/4141051_large.jpg


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu