joi, 1 decembrie 2016

OH, IARNA de GeoSony



OH, IARNA

de GeoSony


Oh, iarnă, cum tu ai venit
 Pe acest plai înmărmurit
 Și-ai adus miros de migdale
 Și de colaci și de sarmale.

 Oh,Doamne cât mi-era de dor
 Căci m-ai făcut un călător
 Și-am uitat de copilărie
 De sania ce-mi lucea mie.

 Mi-e dor de oameni de zăpadă
 Și de stele ce vor să cadă,
 Mi-e dor de luncă , de câmpie
 De bunica ce purta ie. 

 Mi-aduseși azi, un gând vestit,
 Ce amintiri mi-a răscolit
 Și m-a făcut să plâng de foc
 Că am uitat de-al casei loc.

 Am plecat pentru trei parale
 Și-n suflet acum este jale,
 Dar mă întorc acas’ la mine
 Dacă nu astăzi, sigur mâine. 

 In lung și-n lat am colindat
 De parcă vântul m-a purtat,
 Dar m-am trezit la realitate,
 Mă duc acas’ , să-mi fac dreptate. 

 Oh, maică iartă a mea greșeală
 C-am plecat odinioară,
 Am crezut că îmi va fi bine
 Și n-am ascultat de tine.

 Sufletul mi-e veștejit
 De bani eu m-am lecuit,
 Am avut totul cu mine
 Dar cu dânsul cum rămâne ?

 Mi-aș vinde împărăția
 Să-ți mai văd o dată ia,
 Să coci pâinea-n jărăgai
 Și lângă mine să stai.

 S-au dus maică multe ierni
 Și-ai făcut multe pomeni
 Nouă să ne fie bine,
 Dar cu tine cum rămâne ?

 Mă gâ
ndesc că ai albit
 De-atâta dor ce-ai simțit,
 Dar acum sunt lângă tine
 Cu tot sufletul din mine.

 Să mâncăm de sărbători
 Cozonaci, colaci cu flori,
 Să jucăm cu bucurie
 Horele ce-mi plăceau mie.

 Maică toți suntem acasa
 Ți-am adus și-a mea mireasă
 Să trăim cu bucurie
 Sărbători ce or să vie.





Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu