Şi cine ştie dacă acesta măcar de-i animalm ce tace
In chiar tăcerea lui,sub soare,aprinse rugăciuni el face
Ia seama la rumegătoare,în ale vieţii tale zile
Tu omule ,mereu ia seama la boi,la oi şi la cămile
La capre şi la iezi deasemeni,la mieii toţi după a lor cină
Nu par că-n rugăciune adâncă, sub cer lui Dumnezeu se închină
Când toate-n ochii lor adună o albă străvezie ceaţă
Privind în dincolo de lucruri şi parcă dincolo de viaţă ?
Ia seama pomilor în floare tu om cugetător şi spune:
Când toţi îşi suie-n slăvi mireasma nu-ţi par că sunt în rugăciune ?
Au nu-ţi par ei ca nişte preoţi ce-au îmbrăcat obăjdi sfinte
In care lui Dumnezeu se închină cădelniţând fără cuvine?
Cu braţele de floare pline,nu-ţi par ei toţi că le ridică
Spre Cel ce satrură’n vecie şi om şi fiară şi furnică ?
Nu-ţi pare alba lor podoabă c’ar fi ofradă’n veci suavă
Pe care’n rugăciuni o înalţă lui Dumnezeu tronând în slavă
Dar florile ce cresc în straturi,sau din pământ pe tot pământul
Nu tot asemeni îşi ridică miresmele spre’n veci Prea Sfântul ?
Narcisele şi trandafiri,mărgăritarul şi toţi crinii
Au nu-ţi trimit a lor parfumuri,etern,spre Regele Luminii ?
In graiul ei, ce vrea să spună a tuturor suava floare
Prin harul lor au nu par toate că Lui înalţă osanale ?
Ia seama încă la albine ce de cu zori şi până seară
Adună de prin flori nectarul şi umplu stupi lor cu ceară
Ca fiecare pentru sine să dăruiască o făclie
Să ardă Celui pus pe Cruce ptinos la Sfânta Liturgie ?
Ascultă zumzetul lor dulce Cu ce poţi oare să-l asemeni
De nu c-o rugăciune aprinsă cum nu auzi nicind la oameni
Şi parcă mii şi mii de îngeri îngână-n cor fără cuvinte
Cu a florilor mireasmă tainic nălţânnd-o Bunului Părinte
Ia seama la pământ pe câmpuri în orişicare dimineaţă
Şi vei vedea că se riodică din el un abur şi o ceaţă
Ce crezi că-i aburul acela al tot pământului, de nu e
El însuşi caldă rugăciune ce Ziditorului o suie
Ia seama omule de asemeni la păsărele care cântă
Şi spune-mi dacă nu spre ceruri într-una cântecul avântă
s-au fă-mi lumină-n întuneric grăinu-mi să înţeleg şi eu
Cântarea lor e pentru oameni, ori este pentru Dumnezeu ?
O, pentru El doar cântă ele, căci pe a pământului său laturi
Doar El le satură pe toate şi nu tu omule le saturi
Cum ar cânta doar pentru oameni, de n-ar avea mai mult temei
Sub cer să cânte fiecare doar pentru Dumnezei
Din câte păsări sunt în lume, au mai bătrână au de-I pui
Când apă beau, văzut-ai una ce n-ar căta spre slava Lui
Cine ar putea să spună oare,că atunci când beau din a Lui apă
Nu suie mulţumirea-n ceruri Aceluia care le adapă
Deci care vietate-n sine, ce spre Cuvânt nu-şi are gura
Ar fi sub cer şi nu-şi cunoaste pe cel ce ia zidit faptura ?
Au cine Lui nu I se pleacă în veci şi marii şi mărunţii
Şi viermi şi gaze şi reptile şi peşti şi apele şi munţii ?
Au care soare din adâncuri şi dintre stele care stea
Nu s-ar topii de-a Lui suflare de-ar fi împotriva Lui să stea
Ci toate-n tot plecat genunchiul nu şi-ar avea adâncul hău
Şi n-ar slăvii făptura toată,etern pe făcătorul său ?
Şi acum spre tine ridic glasul bogatule între săraci
Cel care nu faci nici o rugă ,sub cer, şi nici nu vrei s-o faci
Tu n-ai cui să te închini în viaţă?N-ai învăţat nimic sub soare ?
Nici de la pomi,de la albine şi nici de la rumegătoare ?
