LA MULȚI ANI !

LA   MULȚI  ANI  ! Anul care a venit  Să-ți aducă înzecit  Bani în pungă, dor de viață, Zâmbet luminat pe față!

Pictorul bulgar GEORGI PETROV

DIN TRECUTUL NOSTRU - de Alexandru Vlahuță - UNDUIREA NEAMULUI ROMÂNESC

 UNDUIREA  NEAMULUI  ROMÂNESC  

Între unguri și bulgari. Frații Asan și Împărăția Romano-Bulgară. Năvălirea tătarilor 

 De pe la sfârșitul sutei a patra, marea împărăție romană e desfăcută în două. În partea de apus, cu scaunul la Roma, au năvălit germanii, - în partea răsăriteană cu scaunul la Constantinopol, au năvălit slavii. Neamurile celelalte de barbari se mistuie cu încetul, ca apele fără matcă, pe care le soarbe pământul. Lumea creștină e ruptă și ea în două: biserica de Apus - catolică -sub ascultarea Papei de la Roma, și biserica de Răsărit - ortodoxă - sub ascultarea Patriarhului de la Constantinopol. La anul 679 bulgarii se așează de partea cealaltă a Dunării, între Balcani și Marea Neagră, peste slavi și se contopesc cu ei. În a doua jumătate a veacului al nouălea trec, cu regele lor Boris, la legea creștinească. Șovăiesc la început, vreo doi-trei ani, între biserica de Apus și cea de Răsărit. Frații Metodiu și Chiril, trimiși să răspândească învățăturile lui Hristos la popoarele slave, alcătuiesc un alfabet nou - alfabetul chirilic de mai târziu - și scriu cărți slavonești pentru slujba bisericească. Sub înlăturarea acestor mari și neobosiți apostoli ai neamurilor slave, bulgarii rămân de-al binelea creștini „pravoslavnici”, legați de patriarhia din Constantinopol.

Soarele Romei apune. Vechii locuitori ai peninsulelor Balcanice se urcă tot mai sus pe culmile munților, ca și cum ar căuta să se mai încălzească la cele din urmă ale acestui asfințit dureros - dar umbra amurgului crește, și noaptea îi învăluie.

Iar de la răsărit zadarnic așteaptă să se mai rumenească cerul de zorii unei alte dimineți: Împărăția Bizantină de mult nu mai e decât o insulă de greci, în mijlocul unul ocean de barbari. În Europa o bat valurile slave, în Asia o îneacă potopul musulmanilor. Puterea bulgarilor crește. Un șir de lupte norocoase îi apropie de capitala Bizanțului: în anul 811 biruitorul Krum își face cupă de băut din țeasta împăratului Nichifor. De la miază-noapte curg mereu popoarele de slavi, și nu se mai isprăvesc: rușii, polonii, moravii, cehii, croații, sârbii... sunt brațele desfăcute ale aceluiași fluviu de oameni, pornit încoace încă de prin veacul al treilea. Vițele mai mici, răzlețite, se pierd în albia celorlalte neamuri. 

   

De abia încep țările să se mai așeze, și oamenii să mai răsufle, când o nouă și neașteptată năvală de huni se aruncă asupra lumii creștine. Sunt ungurii, rămași de puhoiul lui Atila pe lângă Urali, sunt hoardele sălbatice ale lui Arpad - groaza întregului Apus timp de o jumătate de veac. Bătuți în cele din urmă de viteazul Oto, împăratul germanilor, la anul 955, încep să se strângă de pe drumuri și se așează în Panonia, unde mai norocoși decât strămoșii lor huni și avari, urzesc domnie trainică trecând la legea creștină sub cârmuitorul lor Ștefan, căruia Papa-i trimite în anul 1000 coroana de rege; și binecuvântează astfel întemeierea noului stat.

Valahii, cum numesc povestitorii vremurilor pe toți cei care se trag din vechea viță romană altoită pe tulpina ilirico-tracă, valahii, cum își zic ei de când s-au trezit pe lume, se văd iarăși, din toate părțile, împresurați de neamuri străine. De astă dată însă nu mai e o năvală trecătoare în urma căreia bântuiții să se întoarcă iar la ceea ce-au fost - ci un popor vrăjmaș s-așează temeinic lângă ei și caută să se întindă mereu, amenințând să-i copleșească și să-i înăbușe în adăposturile lor. Românii se iau de gânduri. Unde să-și plece capul?... Unde să se mai ducă? Aici și-au îngrădit viața, aici și-au păstrat limba, datinile, sufletul curat și făptura întreagă și mândră a neamului lor. Din cea mai adâncă vechime, de la capătul vremurilor știute, ei și numai ei au fost stăpânii munților acestora. Cu bună dreptate ei pot spune lumii: noi suntem agatirșii, noi, dacii lui Decebal, și romanii care, cu armele, și-au despicat drum încoace, tot noi suntem. Cetatea asta sfântă e de trei ori a noastră; și nu-i vale, nu-i izvoraș, nu-i stâncă de care să fie legată o bucățică din viața noastră. Noi stăm aici de două mii de ani!

Înainte de venirea ungurilor, românii, fiind în îndelungată atingere cu bulgarii, și împrumutând de la acești vecini multe din rânduielile și întocmirile vieții lor slave, își aveau, înlăuntrul Carpaților, micii lor cneji, un fel de sfetnici și apărători ai satelor, puși sub ascultarea unor căpetenii mai mari, care se numeau voievozi - conducători de oaste în timp de război, cârmuitori de țară în timp de pace.

Izvoadele vechi arată, la venirea ungurilor, trei voievozi de aceștia, trei duci ai neamului românesc, fiecare cu ducatul lui. Gelu în Ardeal, Menumorut în țara Crișului și Glad în Timișoara. 

În anul 1018, Împărăția Bulgarilor, după un lung șir de lupte cu Bizanțul, e sfărâmată și supusă de Vasile al II-lea Cel Mare, zis și Bulgaroctonul ­ omorâtorul bulgarilor. Biruința aceasta, la care-au ajutat și ungurii, întinde iarăși, imperiul de Răsărit pân' la Dunăre. Îi întinde, dar nu-l întărește. Peste țara de ieri a bulgarilor, rămasă fără apărare, se repăd de sub poalele Carpaților pecenegii, popor sălbatic de viță mongolă, revărsat încoace de pe podișurile munților Urali. În vetrele lor părăsite s-așează cumanii, din același leagăn cu pecenegii, vorbind aceeași limbă turcească, purtând aceeași dușmănie Împărăției Bizantine ș-aceleași lupte cu ea.

Românii se folosesc de tulburările acestea, și-ncep să se prelingă pe luminișurile de-afară ale munților, întemeind sub cnejii lor așezări de sate pe unde mai sunt de-ai lor, în valea Oltului mai ales, și pe plaiurile Vrancei, și la capătul despre miazănoapte al Carpaților bucovineni, în Câmpulungul îngrădit de codri.

În anul 1166, când împăratul Manuil Comnen, învingătorul cumanilor, intră, în țara ungurilor, unde o nouă biruință încununează steagurile bizantine, în oastea lui vitează arcașii români de pe luncile Oltului sunt printre cei dintâi luptători. Peste unsprezece ani puternicul Manuil, care visa reînchegarea întinsei împărății a lui Traian, moare, și cu el se stinge cea din urmă rază a gloriei bizantine. Deșarta strălucire a curții de la Cornul de aur cere supușilor biruri din ce în ce mai grele. Doi frați români, Petru și Asan, păstori în Balcani, merg să se plângă împăratului. Ei vorbesc dârz. Asan e pălmuit. Peste trei ani toți românii și bulgarii din peninsula Balcanică sunt în picioare, gata de luptă. Răpuși la început, cei doi viteji trec Dunărea încoace, strâng oaste proaspătă de la românii de-aici și de la cumani, și din nou se aruncă-n luptă. De astă dată armata Bizanțului e sfărâmată. Isac Anghelul scapă cu fuga, pierzându-și coiful împărătesc prin ponoarele muntelui Hemus. Toate cetățile grecești până la Adrianopol cad în mâinile biruitorilor. Și iată că, dintr-o răscoală de ciobani, o nouă și neașteptată împărăție se ridică în dreapta Dunării, cu așezarea scaunului domnesc la Târnova. Dar pare că un blestem urmărește pe urzitorii și stăpânii acestui tânăr imperiu. 

La 1196 Asan, ajuns în culmea măririi, cade ucis de-o mână nelegiuită. Petru, fratele, și urmașii lui, după un an, are același sfârșit. Al treilea frate, viteazul Ionița, căruia Papa de la Roma, pentru a-l ademeni, îi trimite binecuvântarea lui și coroana de rege al românilor și bulgarilor, după o glorioasă domnie d zece ani, moare și el străpuns de spada unui trădător. Către jumătatea veacului al treisprezecelea împăratul Asan al II-lea, închinat bisericii de Răsărit, își atrage urgia Papei, care-ndeamnă pe regele ungurilor să-i calce țara și s-o supuie. Bela al IV-lea își pregătește oastea, când deodată un strigăt de groază se ridică din toate părțile: „Vin Tătarii !” Hoardele mongole trec peste așezările câmpiilor ca o vijelie pustiitoare, și intră în marea cetate a Carpaților prin văile apelor. Oastea ungurilor, spăimântată, fuge la Buda. În pragul Făgașului, lângă „Pădurea Vlahilor”, singur banul Basaraba încearcă să ție piept cumplitului Orda. Viteazul domn al Olteniei se repede la hotar, ca un vultur ce-și apără cuibul, fără a socoti strășnicia puterii ce vin asupra-i. În această crâncenă luptă, de care pomenesc izvoadele străine de pe vremuri, arcașii Olteni sunt biruiți. Paznicul țării, cu puțina oaste ce i-a mai rămas, e nevoit să se retragă în desimea codrului. Dar potopul e abătut din cale. Sălbatica mulțime, însetată de pradă, se năpustește înainte pe alte văi, lăsând în urmă-i pământul acoperit de leșuri, cerul dogorit de vâlvătăile flăcărilor.  Acestea se petrec în anul 1241. Peste trei ani tătarii, lăsară Ungaria jefuită și orașele ei dărăpănate și pustii, se retrag încărcați de prăzi. Parte se împânzesc în câmpiile Dunării spre Mare (Dobrogea de azi), parte dincolo de Nistru, în șesurile de miazăzi ale Rusiei.

Limpezindu-se văile, cetele de români încep să izvorască din adâncurile codrilor, și, lăsându-se iar pe poalele răsăritene ale Carpaților, în roiuri harnice, își înfiripă din nou așezările și viața de mai înainte.

În vremea asta, de cealaltă parte a Dunării, neamul, asăneștilor se stinge, și cu ei se încheie puterea și gloria împărăției lor, ce pare că un vis a fost. Rămân bulgarii și singuri, având o țară, dar neștiind să și-o păstreze; dezbinați din pricina certurilor pentru coroană, o mai duc târâș-grăpiș până la sfârșitul veacului al paisprezecelea, când, slabi și vlăguiți în fața unui dușman nou și puternic, își pleacă grumazul, aproape fără împotrivire, sub aspra stăpânire a turcilor - lungă și dureroasă îngenunchere, din care, peste cinci veacuri, vitejia și jertfele neamului nostru îi vor ajuta încă o dată să se ridice.

Românii, desfăcându-se de ei, își iau turmele și se retrag în Balcani.

Pentru această ramură scumpă, desprinsă din tulpina vieții noastre, pentru frații aceștia risipiți dincolo, de pământul din dreapta Dunării, istoria se-nchide aci. Ziua cea sfântă, ziua de mântuire și de dreptate, pe care cu toții o așteptăm, e ascunsă încă în tainele viitorului.

MANICHIURA

GHIDUL ARANJĂRII MESEI

Aranjarea mesei nu este foarte complicată pe cât poate părea la o primă impresie. Există câteva reguli care pornesc de la faptul că totul trebuie să fie logic și să aibă sens în aranjarea mesei. Există trei tipuri de aranjare a mesei:

-  aranjamentul de bază

- aranjamentul informal

- aranjamentul formal.

Indiferent că suntem la restaurant, în familie, la o cină protocolară sau luăm masa la niște prieteni există două reguli de bază pe care toți trebuie să le știm:

- tacâmurile se utilizează în ordinea felurilor de mâncare ce vor fi servite, începând din exterior spre interior;

- furculițele sunt plasate în stânga iar cuțitele în dreapta farfuriei, cu mici excepții.

Regula de bază în cadrul acestui aranjament este simetria, toate elementele fiind dispuse la distanțe egale, creându-se un aspect vizual armonios. Aranjamentul se face în funcție de meniul servit, astfel că nu veți regăsi nimic în plus față de felurile de mâncare ce vor fi aduse la masă. Nu mai mult de șase feluri de mâncare vor fi servite la o masă formală. De obicei meniul conține următoarele feluri de mâncare:

- aperitiv – fructe de mare

- supă sau fructe

- pește

- felul principal

- salată

- desert

Rețineți că ordinea servirii poate să difere, în funcție de acest detaliu, tacâmurile vor fi aranjate diferit. Ordinea folosirii lor va fi întotdeauna dinspre exterior spre interior. Numărul elementelor vor fi mai multe decât în cazul aranjamentelor precedente. Nu vom găsi mai mult de 3 furculițe și 3 cuțite pe fiecare parte, exceptând masa la care se servesc și fructe de mare.

FARFURIILE

- Farfuria de serviciu (de mari dimensiuni) este prima așezată pe masă în centrul aranjamentului. Ea servește drept suport pentru celelalte farfurii care vor fi aduse ulterior. Niciodată farfuriile ulterioare nu se vor așeza direct pe masă cu excepția compoturilor, fructelor sau bomboanelor.

- Farfuria pentru primul fel de mâncare se va regăsi încă de la început peste farfuria de serviciu.

- Farfuria și cuțitul pentru unt sunt așezate în stânga sus, deasupra furculițelor. Cuțitul pate fi dispus în diagonală cu mânerul spre farfuria centrală sau perpendicular pe farfurie.

Furculițele sunt dispuse în stânga, începând dinspre farfurie spre exterior vom regăsi:

- furculița pentru salată

- furculița pentru felul principal

- furculița pentru pește.

Cuțitele sunt dispuse în partea dreaptă, începând dinspre farfurie spre exterior veți găsi:

- cuțitul pentru salată

- cuțitul pentru felul principal

- cuțitul pentru pește.

Lingura se află în partea dreaptă imediat lângă cel mai din dreapta cuțit. Puteți găsi și o altă lingură care deservește fructelor.

Furculița pentru crustacee este de mici dimensiuni și o vom găsi în dreapta lingurii (numai dacă la masă se vor servi fructe de mare). Este singura furculiță pe care o regăsim în partea dreaptă. Ea poate fi sprijinită de lingură formând un unghi de 45 de grade sau poate sta paralel cu aceasta.

Lingurița și furculița pentru desert pot fi dispuse orizontal deasupra farfuriei centrale sau aduse odată cu desertul. Furculița va sta cu vârful orientat spre dreapta, iar lingura orientată spre stânga.

Șervetul este plasat peste farfuria centrală. El poate fi trecut printr-un inel decorativ sau nu, în funcție de țara în care vă aflați.

Paharele sunt numeroase dar, nu mai mult de cinci. Ordinea, începând de deasupra cuțitului spre exterior coborând ușor spre dreapta, este următoarea:

- paharul pentru apă

- paharul pentru șampanie este cel mai subțire

- paharul pentru vin roșu este cel care are cupa mai largă

- paharul pentru vin alb este cel care are piciorul mai înalt

- paharul pentru lichior este cel mai din dreapta-jos, are mici dimensiuni și este consumat odată cu aperitivul și supa.

Cardul cu numele dvs. este poziționat în partea de sus a farfuriei centrale.

Bolul cu apă este adus la sfârșit și servește pentru înmuierea degetelor. Adesea el conține lămâie sau diferite petale parfumate pentru eliminarea mirosurilor tari.

Aranjamentul ornamental al mesei va fi adaptat în funcție de eveniment sau anotimp. Poate fi constituit din lumânări, flori, diferite obiecte sau fructe.

Rețineți !

- Nu există un set strict de reguli pentru aranjarea mesei.

- Aranjamentele pot să difere de la o țară la alta (de exemplu, există modelul american și modelul european).

- Fiecare familie sau grup poate opta pentru stiluri diferite de aranjament.

- Cuțitele trebuie așezate mereu cu lama înspre farfurie.

- Veți fi serviți prin partea stângă iar farfuriile vor fi strânse și luate prin partea dreaptă.

- Chelnerii vor umple paharele pe măsură ce sunt consumate.

- Uneori salata și tacâmurile pentru salată pot fi aduse ulterior.

- Dacă se vor servi homari va fi adus odată cu acesta un clește și un instrument special.

- Cafeaua sau ceaiul vor fi servite după desert.

Acest aranjament este întâlnit la masa în familie sau la micul-dejun când, nu se servesc multe feluri de mâncare. Pe farfuria suport veți găsi o singură farfurie. În dreapta va sta un cuțit și o lingură, iar în stânga farfuriei va fi așezată furculița. În partea stângă-sus se găsește o farfurioară și cuțitul pentru unt. În dreapta-sus va fi un singur pahar (pentru apă sau suc). Șervetul se află fie în partea stângă lângă furculiță, fie pe farfuria din centru.

La micul-dejun se mai adaugă în partea dreaptă-sus, pe diagonala farfuriei, ceașca pentru ceai/cafea împreună cu farfurioara și o linguriță.

Dacă se servește și desert, atunci lingurița pentru desert se va afla în partea de sus a farfuriei de serviciu.

Rețineți:

- cuțitul va fi întotdeauna orientat cu lama spre farfurie

- farfuria și cuțitul pentru unt pot fi opționale.

Acest aranjament se întâlnește la mesele neoficiale, lipsite de orice formalism, precum sunt cele la restaurant, în familie sau între prieteni. Poate fi vorba de prânz sau cină deopotrivă, iar farfuriile sunt așezate toate de la bun început. La acest aranjament se servesc mai multe feluri de mâncare:

 - supa

- aperitiv

- meniul de bază

- desert.

În centru se află farfuria de serviciu care servește drept suport pentru celelalte farfurii și nu pentru a mânca direct din aceasta.

Peste farfuria suport se află o farfurie întinsă pentru meniul principal, iar deasupra ei vom găsi o farfurie mai adâncă sau un bol pentru supă.

Furculițele sunt plasate în partea stângă a farfuriei, în funcție de ordinea servirii felurilor de mâncare. Cea mai mică (exterior) fiind destinată aperitivului sau salatei, iar cea mai mare (interior) fiind folosită la felul principal.

În partea dreaptă a farfuriei sunt așezate: lingura pentru supă și imediat în stânga ei cuțitul. Acesta poate fi folosit pentru toate felurile de mâncare, însă un cuțit murdar nu trebuie pus niciodată direct pe masă, pe fața de masă sau pe suportul de sub farfurii. Uneori, dacă se servește și ceai, între cele două tacâmuri se află o lingură mai mică.

Șervetul se găsește fie în stânga furculițelor, fie împăturit direct sub ele, fie plasat peste farfuria centrală.

Paharele sunt așezate în dreapta-sus. Vom găsi paharul pentru apă sau suc și paharul pentru vin. La noi în țară se obișnuiește ca înainte de masă să se bea țuică sau rachiu. Gazda le poate servi pe o altă tavă înainte de orice fel de mâncare sau dacă păhărelele sunt deja aflate pe masă, aceste trebuie înlăturate înainte de a servi al doilea fel de mâncare.

Există și alte elemente opționale pe care le puteți regăsi la masa informală:

- Farfuria pentru salată (în stânga furculițelor) dacă aceasta se servește împreună cu felul principal.

- Farfuria pentru pâine și unt împreună cu un cuțit poziționat în diagonală și așezate în stânga-sus.

- Tacâmurile pentru desert pot fi așezate în partea de sus a farfuriei principale, furculița cu dinții orientați spre dreapta, lingurița orientată spre stânga, sau lângă celelalte tacâmuri: furculița în partea stângă, direct lângă farfurie (fiind necesară doar la sfârșit) iar lingurița între cuțit și lingura pentru supă. De asemenea, furculița sau lingurița pot fi aduse pe farfurioara de desert.

- Ceașca și farfurioara pentru cafea. Acestea pot fi servite în timpul mesei și se vor afla în partea dreaptă, cu toarta orientată în dreptul orei 4, pentru a fi ușor accesibilă. În familie cafeaua se obișnuiește să fie consumată după masă ea aducându-se la sfârșit.

- Sarea și piperul sunt dispuse în două recipiente de mici dimensiuni, fie deasupra aranjamentului sau, dacă masa este aglomerată, între două aranjamente. Sarea stă în dreapta piperului, în apropierea mâinii drepte din două motive: sarea este mai des folosită decât piperul și cei mai mulți dintre noi fiind dreptaci. Recipientul pentru sare prezintă mai multe găuri decât cel pentru piper care are mai puține și mai mari.

DECORAȚIUNI - MASA