VRAJA - de Larysa

VRAJA de  Larysa Lasă-mi vraja să mă ducăPe tărâmuri de poveşti, Umblând, a nopţii nălucăPe cărări nepământeşti...  Nu mă-ntoarce ca-n pustie Într-o viaţă de real, Mai bine nu poa' să-mi fie Ca-ntr-un veac imaginar...  Lasă-mă în densa ceaţăDintr-un basm încă nescris Unde, fără de speranţăRătăcesc cu dor nestins...  Nu e vreo nenorocire Să visezi că eşti iubit Într-atâta neiubire Ce în lume s-a-nmulţit... Şi nu-i vremea ca de moarte... Hai să mai trăim puţin În vidata libertate Ca-n blestem de dulce chin...  Mă coboară sau mă urcă...Poartă-mă cum îţi doreşti, Numai vraja să mă ducăPe tărâmuri de poveşti !

VINA - de Larysa

 

VINA de  Larysa Am citit cândva nişte cuvinte Ce nu erau doar simple cuvinte... Mi-au fost mierea cea mai dulce, Parfumul cel mai tareŞi poate soarele cel mai arzător, Dar ce vină am eu că,fiind însetată,Le-am sorbit pe nerăsuflate Îmbătându-mă de tăria lor ?! Îmi pare nedrept  Să fi condamnat la neiubire de cuvinte... E ca şi cum ai fi blestemat De toate ce-ţi sunt sfinte. Nu te teme căci nu te iubesc pe tine Ci doar cuvântul tău, Tu eşti doar un purtător Al unor cuvinte ce nu-s doar simple cuvinte, De-aceea vina mi-e  Că sunt un simplu om !

PRIVIND VIAȚA - de Garabet Ibrăileanu - - MAXIME DESPRE VIAȚĂ

 

Garabet Ibrăileanu ( 1871, Târgu Frumos - 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc. 

Nimeni nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. 

Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. 

Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău de tot. 

De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat armura  acasă. 

Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copiii. 

Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzație, un sunet, o culoare, atingerea mânii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.

Inteligenții joacă roluri față cu alții; proștii joacă roluri față cu ei înșiși și, dacă sunt prea proști, reușesc să se înșele singuri. 

Cine nu e politicos cu slugile și cu animalele, n-are instinctul politeții, ci dresajul, și n-are sufletul suspus. 

Pentru un om cu adevărat inteligent, a minți este o sforțare, pe care și-o impune penibil, minciuna contrazicând raporturile reale din lume, prea clare și tiranic impuse minții inteligente. 

De zece ani ești prieten de aproape cu o femeie și vă ziceți „dumneata". Acum un ceas ai văzut întâia dată pe o femeie, care ți s-a dat și al cărei nume nici nu-l știi, și vă ziceți „tu". Oare singura apropiere dintre suflete este corpul? 

Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede.

Nu spune nimic rău despre tine, căci toți te vor crede. 

A regreta că nu te-ai născut altfel, este a regreta că te-ai născut tu, și nu s-a născut altcineva. A dori să fii altfel, este a dori să mori tu și să se nască altcineva. Căci tu, tu ești tu. 

Mila, când nu e însoțită de o iubire infinită, e mai ofensatoare decât disprețul. 

O femeie care iubește pasionat nu glumește niciodată, în societate, cu bărbatul iubit sau pe socoteala lui.

Toți oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel, încât să le fie bine lor -- și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop. 

Cineva spunea: Prostiile și absurditățile celor de aproape mă înfurie. Ale celorlalți mă amuză. 

Un roman stoarce lacrimi de admiraţie naturilor artistice prin pasajele lui frumoase, şi lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice.

Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. 

Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. 

Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean?

Dacă nu crezi în nici un Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ți fie scumpe credințele și ritualele care au consolat pe tatăl tău și pe mama ta și le-au ușurat ceasul greu al morții? 

Femeile au mai multă delicatețe în realitățile iubirii decât bărbații. O femeie normală nu va intra niciodată în intimități cu un bărbat de pe o treaptă socială cu mult inferioară ei, ori cu un bărbat pentru care nu are cel puțin afecțiune. Pentru bărbați asemenea incompatibilități de obicei nu există. Această deosebire se poate exprima pe scurt astfel: este indiferent la urma urmei pe cine supui, dar nu este indiferent cui te supui. 

Dacă n-ai în tine destulă politețe pentru toată lumea, fii mai politicos cu inferiorii decât cu egalii, mai politicos cu egalii decât cu superiorii. Lipsa de politețe față cu egalii și cu superiorii este numai o necuviință, care îți poate atrage represalii, pe când față cu inferiorii este o cruzime și o lașitate, căci provoacă o durere care nu poate riposta. 

O nenorocire venită din propriile noastre greșeli e tot atât de fatală ca și una venită din senin, dar iluzia liberului arbitru ne face să suferim cu atrocitate de cea dintâi, pentru că ni se pare că am fi putut-o evita.

Când un prieten te părăsește în nenorocirea lui, îți dă tot atâta dovadă că nu ți-a fost prieten adevărat, ca și când te părăsește în nenorocirea ta.

Deosebirea dintre dominarea femeii de către bărbat și dominarea bărbatului de către femeie este deosebirea dintre tiranie și dictatura sclavilor. Când nu domină nici unul, nici altul, e război civil.

Dacă ai îndoieli asupra ta, nu le da pe față, ca să nu dai prostiei dreptul de a-și permite cu tine aceeași atitudine, împrumutând-o de la tine. - Garabet Ibrăileanu

M-AM OPRIT ÎN TIMPUL NEVENIT - de Manuela Cerasela Jerlăianu

 

M-AM  OPRIT  ÎN  TIMPUL  NEVENIT de  Manuela  Cerasela  Jerlăianu  Eu m-am închis demult în nostalgie Și-am dat speranța cu parfum de mosc  Pe-același guler prins de nevralgie;  Azi: iartă-mă că nu te mai cunosc.  Am scris cândva poeme despre viață Că viața m-a întors din drumul ei Și versurile mă pierdeau prin ceață Precum mireasma anilor prea grei.  N-am înțeles ce e singurătatea Și am plecat să o-ntâlnesc la drum  Acolo unde se-mpărțea dreptatea,  Dar n-am putut să o zăresc nicicum.  Am rupt din grădinița mea o floare  Ca pe tăcerea care o strivea Și din fereastră am strigat la soare  Fiindcă-n poema vieții-mi dogorea.  Am rătăcit poemele-ntr-o carte,  Atunci, s-a legănat întregul burg  De supărare el s-a dus departe,  Iar eu m-am îndreptat înspre amurg.  Am dat speranța cu parfum de stele  Să luminez ca albul infinit  Eternitățile, s-ating cu ele, Și m-am oprit în timpul nevenit.

NICI O VESTE DESPRE TINE - de Boris Ioachim

NICI O VESTE DESPRE TINE de  Boris Ioachim Oare minte mă mai ţii Când ţi-s clipele pustii? Când în geamuri bate luna Sau le zgâlţâie furtuna?  Când ninsoarea scaldă firea Tot aprinsă ţi-e privireaŞi în amintiri zâmbeşti Spre minuni dumnezeieşti?  Într-adins, cătându-ţi locul, Oare te-a găsit norocul? Sau pierdută-n dimineţi Te mai plimbi printre tristeţi?  Te întreb, fiindcă, vezi bine, Nu-i vreo veste despre tine Nici în rugul înserării –Nici în albăstreala zării. Şi-n zadar şopteşte vântul, Fiindcă nu-i pricep cuvântul Iar în poleiala lunii Văd doar semnele minciunii.  ...Oare minte mă mai ţii Că mai sunt printre cei vii,Şi, abătut, sub anii răi, Mai visez la ochii tăi?  Mă întreb, mă tot întrebŞi-ndoieli în mine fierb:Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –Nici o veste despre tine...

CURÂND.... - de Elena Oprică

CURÂND.... de  Elena  Oprică Mă vei uita iubire,  Curând mă vei uita,  Iluzii de simţire  Vor fi trecut deja... Şi toată adorarea  Ce-n vise m-a atins,  Va fi pierdută-n marea  De jar, ce m-a cuprins.  Curând voi fi doar umbră De stea, pe cerul tău Şi-o adiere sumbră A unui trist ecou...  În ceaţă-mi va fi locul Şi-n tulburi amintiri,  Stins îţi va fi şi focul Şi dulcile-ţi porniri ...  Dar eu n-am să mă supăr  Că-ţi mor încet în gând Şi-ncerc să mă astâmpăr  Ca să mă uiţi curând...

LABIRINTUL VIEȚII - de Larysa

 

LABIRINTUL  VIEȚII de  Larysa Nu ştiu când m-am rătăcit  În al vieţii labirint ?!  Credeam că-l ştiu pe de rost  La câte-ncercări mi-au fost...  Prin unghere nepătrunse,  Capcane de nimeni puse,  Înmulţesc în loc să piară  Şi mă-nşfacă-n a lor gheară.  'Geaba-ncerc să merg pe vârfuri,  Să nu scap în negre-adâncuri,  Merg ce merg, parcă plutesc,  Iar şi iar, mă rătăcesc...  Degeaba păşesc desculţă... Nimic pare-se, n-anunţă Că-ntre mândrii trandafiri  Se găsesc şi mulţi ciulini  Ce mă-nţeapă şi mă-ndoaie,  Sângele-mi curge şiroaie  Dar cu rănile plăpânde,  Mă târăsc spre locul unde  Se cântă şi se iubeşte... Şi-acest crez mă îndârjeşte,  Să păşesc spre infinit  Prin al vieţii labirint...

CE EȘTI ?! - de Elena Oprică

 

CE  EȘTI  ?! de  Elena Oprică Te simt ca pe un abur de divin  Te gust ... licoare dulce sau pelin ?!  Mă-mbăt cu-nmiresmate adorații  Apoi adorm în temeri și-n tentații ...  Mă plimb cu tine prin grădini de soare Și ocolind nisipurile mișcătoare,  Respir adânc aeru-mi încărcat de zboruri  De fluturi nesfârșiți trecând în stoluri.  Adulmec podul pe care mă treci  Deasupra unor ape tulburi, reci,  Mă ții de mână strâns, fără să știi,  Că în adâncuri, fără tine aș pieri ...  Acum mi-e bine și apoi îmi este rău,  Depind se vede, de acel cuvânt al tău Șoptit, strigat, ce naște-n mine o chemare Și-mi zbate-n gând, sfioasă, tainică-ntrebare:  Ești sfânt sau înger, căci vreun muritor nu ești ...  Poate ești zmeul, poate prințul din povești,  De revărsat-ai în viața mea așa de lumină, Fără știință, nici tu, nici eu s-avem vreo vină ?!

HAPPY WEEKEND - ANIMATED GIF

 

FRUMOASE PORTRETE FOTOGRAFICE DE FEMEI - artist fotograf turc Serhan Budak