OCHIUL IERNII DESCHIS
de Oana Șerban
Se scutură albul prin genele moi
Și flori izbucnesc ca un zbor de cais,
Nu știm dacă-i ceață sau brumă în noi,
Dar știm c-am lăsat ochiul iernii, deschis.
Și palma o-ntindem c-un hohot de râs
Să prindem un pas care trece
În linia vieții pierdută-a rămas
O lacrimă gra, neclintită și rece.
Acum ne trezim în ninsoare desculți,
Prea plini de lumesc și prea goi;
E oare târziu, chiar târziu să asculți;
Și clipele cad, risipite de noi....
|
|
|
|
|
|
|
|