CREANGA INIMII
de Eusebiu Camilar
Când alte universuri mă cheamă sau le chem,
De-o nostalgie cruntă adânc oftez și gem,
Căci știu atât de bine că din același lut
Și trupul meu și Calea Lactee s-au făcut,
Că din aceeași piatră cândva am scăpărat
Luceafărul de ziuă și ochiul meu curat,
Și nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să țin pe creanga asta și universul tot...
Îl port pe creanga asta întinsă ușurel,
Cum port lumina lumii în piatra de inel,
Și pare universul imens și uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de ușor,
Și-l simt pân' la durere și imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creangă lăcrămând.
|
|
