VIS SPULBERAT de Chiorescu Corneliu
Mi-e sufletul prea plin, n-o pot ascunde, Mai mult ca niciodată de pustiu Cum s-a-ntâmplat nu ştiu nici când nici unde, Nici cine poartă vina tot nu ştiu !
Nu-i loc de noi că ne-a ucis minciuna,Şi ne-a împins în iadul blestemat Al noului, căci nou-ntotdeauna Are atuu...că nu s-a întâmplat !
Ce eftină gândire mă răpuneŞi-mi stinge-n inimă scântei de dor, Iar disperarea sub papuc mă pune Frângându-mi aripi să nu pot să zbor...
Credeam în dragoste, mai cred, există !Dar nu sunt inimi pe măsura ei; E logica învinsului...E tristă !...Dar ea explică schimbul...vrei nu vrei...
Simţirea mea profundă, specială,Poate greşesc şi etalonul nu-i, Dar viaţa mi-o ofer fără-ndoialăSă pot să dau o şansă visului !
Eu toamna o întâmpin cu blestemeŞi singura ei floare i-o răpesc Să pleci cu braţul plin de crizanteme Dar să nu uiţi vreodată !...Te iubesc !...
|
|