CĂLDURILE VERII S-AU DUS
de Ileana Mălăncioiu
Căldurile verii s-au dus, e târziu, Tu eşti mai departe de lumina aceea purăÎn care te-am văzut fără să fii, Eu simt mai mult nevoia de căldură.
Dar totul începe să nu mai fie aşa cum era, Pământul pare trist şi-nsingurat, În prăpastie cad frunze şi oameni La care nici nu te-ai fi aşteptat.
Pe muntele închis cu sârmă e pustiu, Toamna e galbenă ca un obraz de ceară,Sufletul meu ar vrea sa fie îngropatŞi să răsară iar la primăvară.
|
|
