Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jălire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori
C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.
Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește
Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,
El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,
Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri,
Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri
VISCOLUL
Crivățul din miazănoapte vâjie prin vijelie
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așează-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea !..Lupii suri ies după pradă,
Alergând , urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej , răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate,
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă...Vai de cal și călător !
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind,
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind !
SANIA
Zi cu soare, ger cu stele !...Hai, iubită, la plimbare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi...
Tu zâmbești ?...Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.
Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.
Prin câmpia înălbită, netedă, strălucitoare,
Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.
Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori
Tu o rupi ?...Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori
MIEZUL IERNII
În păduri trăiesc stejarii ! E un ger amar, cumplit !
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârție sub picioare.
Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așează bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.
O ! tablou măreț, fantastic !...Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca veșnice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii - organe sonore
Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.
LA GURA SOBEI
Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește,
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.
Iat-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte carii trec pe punți de aur ,
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume
Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana !...în cosiță-i floarea cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit.
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit !
BRADUL
Sus pe culme bradul verde
Sub zăpada albicioasă
Printre negură se perde
Ca o fantasmă geroasă,
Și privește cu-ntristare
Cum se plimbă prin răstoace
Iarna pe un urs călare,
Iarna cu șepte cojoace.
El se scutură și zice:
”În zadar, tu, vrăjitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fără soare.
În zadar îngheți pământul,
Ucizi florile și stupii
Și trimiți moartea cu vântul
Și trimiți foamea cu lupii.
În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o îngheață,
Șterge urma pe cărare
Și de mine țurțuri leagă.
În zadar aduci cu tine
Corbul negru și prădalnic,
Și din codrii cu jivine
Faci să iasă urlet jalnic.
În zadar, urgie crudă,
Lungești noaptea-ntunecoasă
Și, râzând de-a lumei trudă,
Scurtezi ziua luminoasă.
În zadar îmi pui povară
De zăpadă și de gheață.
Fie iarnă, fie vară,
Eu păstrez a mea verdeață !”
Superbele peisaje de iarnă aparțin reverendului american Sam Timm (Wisconsin) care este și artist, pescar și mare iubitor al naturii; este soț și tată dar spune, că prioritatea vieții sale este slujirea lui Dumnezeu .
După cum observați, este o blândețe în tușa acestui artist care respectă și iubește creația Domnului, în multe feluri și pictura este una din acestea.
