miercuri, 27 ianuarie 2021

EL ALTO - orașul plin de culoare din BOLIVIA

 




Bolivia este o țară uimitoare și pitorească situată în partea centrală a Americii de Sud. Nu este un ținut spălat de mare, iar majoritatea așezărilor sunt situate la altitudini mari - fie în dealuri, fie în munți. Populația este predominant indiană (indieni sud-americani), prietenoasă, iubitoare de pace și liniște. Este extrem de interesant să călătorești aici - totul din jur este atât de neobișnuit și autentic. Natura este plină de frumusețe, arhitectura și tradițiile localnicilor uimesc, iar locuitorii înșiși își demonstrează prietenia și bunăvoința față de toată lumea. În Bolivia se află unul dintre cele mai înalte orașe de pe Pământ și se numește El Alto. 

El Alto este unul dintre cele mai înalte orașe din lume, situat la 4.150 metri deasupra nivelului mediu al mării. Este unul dintre orașele cu cea mai rapidă creștere din Bolivia, datorită tendinței migrației din zonele rurale ale Boliviei către regiunea La Paz, care a început cu reforma rurală din 1952 și a crescut în ultimii 10 ani. Unii migranți spun că dificultatea de a cultiva culturi în mediul rural i-a determinat să se mute în oraș 






Așezarea s-a ridicat la o altitudine de patru mii de metri mai mult de acum un secol. Inițial, a fost o mahala, dar ulterior s-a transformat atât de mult, încât a primit statutul de metropolă și al doilea oraș ca populație din țară.









Cu toate acestea, schimbările au afectat nu numai în El Alto, ci în întregul stat. Acestea sunt legate de schimbarea guvernului. Ascensiunea la putere a președintelui Evo Morales a dus la creșterea economică, oamenii au început să se simtă mai încrezători, iar nivelul sărăciei a scăzut cu aproape o treime. Arhitectul local Freddie Mamani Silvestre a decis să sprijine schimbările din țară și a început să creeze proiecte de clădiri care au devenit un simbol al prosperității, vieții noi și încrederii în viitor. Treptat, locuințele plictisitoare gri, una după alta, au început să se transforme în clădiri strălucitoare, extraordinare, iar în curând El Alto a câștigat faima ca un minunat oraș „extraterestru”, unde peisajele plictisitoare ale lanțurilor montane sunt înseninate cu mii de case viu colorate.









Mulți bolivieni și-au îmbunătățit atât de mult averea, încât își permit să își construiască propria casă scumpă. Apropo, proiectele „extraterestre” ale arhitectului costă de la 300 la 600 de mii de dolari. Parcă avem și noi niște....oameni bogați cu case somptuoase....









În ciuda prețului „mușcător” și a unui număr mare de condamnări împotriva aspectului excesiv de apăsător al clădirilor, casele sunt extrem de populare. Locuitorii din El Alto cred că acesta este propriul lor stil de oraș, un loc în care domnește în fiecare zi o sărbătoare a culorilor vibrante.











miercuri, 20 ianuarie 2021

NU TE TULBURA CREȘTINE - de Valasutean Augustina

 




NU  TE  TULBURA  CREȘTINE

de  Valasutean Augustina



Nu te tulbura creștine
Chiar de drumul pare greu
Mergi 'nainte, mergi pe cale
Doar cu El, în brațul Său !


Nu te tulbura creștine
De cuvântu-i dureros,
Răutăți vor fi destule,
Fii cu Domnul, bucuros !


Nu te tulbura creștine,
Dacă planurile-ți pier,
Fii cu El în barca vieții,
Știi că totu-i...efemer !


Nu te tulbura nici dacă
Ai eșecuri mii și mii,
Cu Iisus ai împlinire,
Nu ești singur, asta știi !


Nu te tulbura, fii tare,
Ai credință în Hristos,
Domnu-I Unica Salvare,
El e Bun, e Credincios !


Nu te tulbura, ci cântă,
Mielului Etern, Slăvit,
Roagă-te și mulțumește,
Fii al Său copil iubit !


Nu te tulbura, că Iisus,
Te iubește și te vrea
Plin de pace, bucurie,
Stai cu El, în mâna Sa !









IUBIREA - de Ioan Alexandru

 



IUBIREA

de  Ioan  Alexandru


 Părtași suntem multor iubiri
 Una singura e împlinire
 Celelalte numai presimțiri
 Până dăm în inimă de Mire


 Împodobit cu-nfățișarea Lui
 Dinspre Înviere răsărindă
 Pe cât în lacrimile orișicui
 Voi râvni iubirea să-și aprindă


 Ce există să iubesc nespus
 Oceanul stingerii de sine
 Să rodească-n cele care nu-s
 Răsăritul ce le aparține





luni, 18 ianuarie 2021

NOAPTEA ALBĂ - de Vasile Alecsandri

 



NOAPTEA  ALBĂ


de Vasile Alecsandri


Noaptea-i albă, luminoasă,
Ceru-i boltă de opal.
Toată zarea-i scânteioasă,
Tot izvoru-i de cristal,
Căci pe lume-acum domină
Spaima vechilor stejari,
Sora morței cea mezină,
Iarna cu-orizonuri mari.


Astfel gerul e de tare
Cât îngheață-n orice loc
Și a gurii răsuflare,
Și cenușa de sub foc.
El lipește ochi cu gene,
Pe drumeț îl face orb,
Și în cuiburi, chiar sub pene,
Crapă ouăle de corb.


Câmpul lung și lat albește
Ca un strat de mărgărint.
Alba lună sus lucește
Ca icoană de argint
Și apare nemișcată
În abis nemărginit
Ca pe marea înghețată
Un vas mare troienit.


Miezul nopței!... totul tace!
Lumea pare un mormânt,
Unde mort și rece zace
Leșul marelui pământ,
Și sub bolta cea senină
Mii de stele cu foc viu
Varsă-o jalnică lumină
Pe gigantul său secriu!...


Ies pe câmp... Sub pași răsună
Câmpul sec și înghețat.
Un păr mare stă drept lună,
Cu corbi negri încărcat.
Totu-i mort!... Sunat-au oare
Pe al cerului cadran
Ora stingerei de soare
În al morței ocean?


Numai eu să fiu pe lume
Rămas singur trăitor,
Ca-n pustiiuri fără nume
Un nemernic călător?
Dar ce văd? ce se strecoară
Colo-n zare când și când?
E o sanie ușoară
Prin lumină lunecând.


Săniuța e durată
Dintr-un lemn ușor de plop
Și se duce înhămată
Cu un iepure ce-i șchiop.
Iar într-însa cine este?
Om să fie, sau un ciot?
E vestitul din poveste
Statu-Palmă-Barba-Cot!


Iepurașu-n trei picioare
Saltă, fuge ușurel,
Pe zăpada lucitoare
Săpând urme dupe el,
Pe când barba argintie
Al uncheșului străbun
Se târie pe câmpie
Ca o coadă de păun.


Unde pleacă, unde zboară?...
Iată-l vine spre Siret
Și pe deal mi se coboară
Ca un bulgăr de omăt.
El în lunc-acum pătrunde
Să descopere cu drag
Primăvara ce s-ascunde
Înlăuntrul unui fag.


Iepurașul se răpede
Naintând din salt în salt
Pân' ce-ajunge, pân' ce vede
În desime fagul nalt;
Iar uncheșul cu-o bărdiță
Bate-n trunchiul sunător:
„Unde ești tu, copiliță?“
El întreabă, plin de dor.


Lunca-ntreagă se răsună!
Din copaci, din văgăuni,
Mii de veveriți de lună
Ies, aleargă pe aluni,
Și din fagul nalt și falnic,
Vechi al luncii împărat,
Iese-un glas plăpând și jalnic,
Care blând a cuvântat:


„Cine vine? Cine bate
La locașu-mi friguros?
Ești tu, Prier, al meu frate?
Ești iubitul Făt-Frumos?“
„Eu sunt, dulce primăvară,
Statu-Palmă-Barba-Cot.
Din locașul tău afară
Am venit ca să te scot.“


„Și ce vrei să faci cu mine?
Ce gând ai? Ce dor lumesc?“
„Vreu în dragoste cu tine
Să mă dau, să-ntineresc!“
Abie zice și deodată
Glasul fetei a muțit,
Iar în lunca deșteptată
Hohot lung au clocotit.


Și vrăjitul fag 'ntinde
Un braț lung, cuprins de ger,
Pe uncheș de barbă-l prinde
Și-l ridică pe sub cer.
Statu-Palmă țipă, zbiară,
El se zbuciumă turbat,
Dar din iarnă pân-în vară
Sus rămâne spânzurat.


Vântul bate!... colo-n aer
Statu-Palmă clătinat
Umple lunca de-un lung vaier,
De-un lung vaier necurmat,
Și drumețu-și face cruce,
Căci se crede urmărit
De-ale codrilor năluce
Prin văzduhul oțelit.