vineri, 25 mai 2012

MIRCEA VULCĂNESCU ÎN POEZIE - de Ștefan J. Fay - partea I








Se vor scrie multe pagini despre gândirea filozofică, teologică, economică a lui Mircea Vulcănescu, despre activitatea  lui de profesor și conferențiar sau despre rolul său în apărarea economiei românești în timpul ultimului  război, despre procesul și moartea sa în închisoare.

Mai puțin se va scrie despre virtuozitatea lui de pianist sau aplecarea ce o avea pentru poezie - grădini nu secrete, dar intime, de refugiu și regăsire de sine față cu răspunderile ce stăteau pe umerii lui, ca funcționar superior de Stat.

Traducerile sale din Villon, Rilke, Peguy pot fi oricând tipărite, îmbrăcate fiind într-un veșmânt de limbă românească fără cusur.

Poezia originală cu excepțiile de mare perfecțiune, care sunt ”TREI”, ”ALEAN”, ”ATOT”, ”ASEMĂNARE” etc. - au rămas în ciorne, cu variante, ștersături și adăugiri mereu îmbogățitoare, un joc predilect al spiritului care nu-și află bucuria decât înlăturând pas cu pas pietrele de poticnire din cale.

Și totuși, chiar în aceste nedesăvârșite așezări, ba poate cu atât mai mult, putem descoperi o caracteristică a firii lui Mircea Vulcănescu, care ne dă un admirabil model de asumare a regulei jocului perfect pentru autocuprinderea și epuizarea ideii abordate.

Redăm din aceste poezii regăsite: LITANII PENTRU TREI STĂRI.

După cum se va vedea, avem dinaintea ochilor tumultul gândurilor care îl asaltau pe autor, așternute rapid pe hârtie pentru a prinde laolaltă o consistență unitară, într-un continuu pariu fervent la fiecare cotitură de gând.

Litaniile se construiesc într-un triptic monumental, ca un retablu din Evul Mediu.

Procesul de pătrundere în materia concretă - apă, ghiață, abur - se produce printr-o sumă impresionantă de metafore și asocieri  ce curg și decurg asemenea unei incantații fără început și fără sfârșit, dezvăluindu-ne viziunea pe orizontală și pe verticală, cum ar spune Noica - pe care omul, român mai mult ca altul - îl are despre virtuțiile materiei, de la înțelesurile ei banale până la cele telurice și vrăjitorești în jos, pentru a urca transcedental, spre mit.

Textul se redă așa cum a rămas la sertar - de fapt, într-o servietă salvată miraculos de la confiscările Securității - păstrându-se toate stanțele care nu au fost șterse din manuscris de către autor. Să trecem peste faptul că nu are forma definitivă pe care autorul i l-ar fi dat, desigur, până la urmă, spre a ne bucura de fascinanta rezonanță în spirit pe care LITANIILE ni le transmit.







LITANIE   s. f. 1. Rugăciune lungă și repetată, în care se imploră ajutorul lui Dumnezeu în diferite împrejurări. 2. Procesiune religioasă ocazională, ca, de exemplu, la sfeștaniile pentru ploaie, la vreme de secetă sau la alte calamități. 3. Fig. Expunere lungă și monotonă. Din sl. litanija.









STAREA  I

LITANII PENTRU APĂ






Apă care curgi la rădăcina vinului
Apă de folos la btezul creștinului
Apă fără de care n-ar fi pâine
Apă care adapi gură de om și de câine
Apă care iei forma vasului în care stai
Apă pe care cu nimic nu poți s-o tai
Apă care te împarți sub ce-i mai greu
        Și fereci peste el, lacătele lui Dumnezeu
Apă care porți ce-i mai ușor decât tine
Apă care desfaci ce-i la fel cu tine
Apă adâncă, plină de comori
        Pe care dacă le găsești, mori
Apă limpede în care se vede cerul
Apă care nu poți păstra misterul
Apă pe care se rătăcește năierul
Apă prin care străbate lumina
Apă peste care zboară regina Wilhelmina
Apă care sari peste stânci, zglobie
Apă care șerpuiești cu melancolie
Apă care te târăști prin locuri jase
Apă care te dai și-n zadar și cu foloase
Apă care arde vatra
Apă care macină piatra
Apă care netezești unghiurile toate
Apă care netezești unghiurile
Apă din care încep junghiurile
Apă care speli sufletele de păcate
Apă în care se oglindește fața
Apă care nu spală roșeața
Apă în care te îmbraci ca-ntr-o haină
Apă care nu poți păstra nici o taină
Apă care îngreuiezi hainele
Apă care nu păstrezi tainele
Apă stăpână pururea furată
Apă care nu te pleci niciodată
Apă în care strălucește curcubeul
Apă care seamănă cu cerul
Apă de care moare zmeul
Apă lângă care cântă tilinci
Apă pe care o treci în opinci
Apă pe care omul nu poate să se ție
       Decât înot ori cu multă fantezie
Apă limpede de dimineață
Apă care te deșiri ca o ață
Apă care te întinzi ca un drum
Apă din care dimineața iese un fum
Apă care alergi ca o mânză
Apă care sari ca o mânză
Apă care te întinzi ca o pânză
Apă care te așterni ca o masă
Apă dulce care saturi o casă
Apă sărată împrejmuită de pământ
Apă sărată împrejmuită de cuvânt
Apă care te purtăm în noi
Apă în care se preface sângele din noi
Apă care prefaci pământul în noroi
Apă care cureți totul
Apă deasurpa căreia te ține numai înotul
Apă din aer și apă de pe și din pământ
Apă fără de care n-ar fi cuvânt
Apă peste care plutește Duhul Sfânt
Apă pe care tot în jos te trage ața
Apă din care te beau norii din mare dimineața
Apă care mereu te târăști
Apă care nu știi să urăști
Apă dulce de la București
Apă ca o fâlfâire de aripi
Apă în care dacă te scufunzi, țipi
Apă înșelătoare de sub plaur
Apă ca un steag dacic, cu balaur
Apă care porți în tine aur
Apă care semeni cu argintul
        Cu beteala și mărgărintul
        Unde ți-e beteala și mărgărintul ?
Apă viață plină de primejdii
Apă în care trăiesc semnele nădejdii
Apă peste care s-a odihnit Domnul
Apă care semeni cu somul
Apă limpede din picuri de rouă
Apă tulbure din orice fântână nouă
Apă grea în care nimic nu poate să nu moară
Apă ușoară ca un cântec de vioară
Apă pe care aleargă corabia visului
Apă spânzurată deasupra abisului
Apă care este văzduhului iscoadă
Apă, șarpe care se mușcă de coadă
Apă spre care aleargă toți cu bucurie
Apă care vii peste toate cu urgie
Apă care prefaci în grădină pustiul
Apă după care aleargă tot viul
Apă albă din norii de vată
        Pe care se tem năierii aerului
                       s-o străbată
Apă încrețită în zăpadă
Apă pe care nimeni nu poate să te vadă
Apă pe care Domnul te-a prefăcut în vin
Apă care stropești florile de crin
Apă care faci să crească grâul
Apă care ești creșterii frâul
Apă care umpli și marea și pârâul
Apă din care se încep toate
Apă în care crezi că totul se poate
Apă din care începe viața
Apă care semeni cu dimineața
Apă în care te vezi ca-n oglindă
Apă prin care treci ca prin tindă
Apă întinsă ca o maramă
Apă care ești tuturora mamă
Apă prin care toți trec ca prin vamă
Apă care te dai fără plată
Apă pe care te dau sufletele ca răsplată
Apă care te înalți în tuburi prin case
Apă care luneci cu fâșii de mătase
Apă pe care nu țin pecețile
Apă în care nu stau înfipte săgețile
Apă de care se frâng săgețile
Apă în care și raza / lumina/ se frânge
Apă din lacrima celui ce plânge
Apă lină, apă caldă, apă bună
Apă în care se scaldă raza ta, lună,
Apă de izvor care cântă
Apă de robinet care cuvântă
Apă care țâșnește ca o frânghie
Apă care picuri în farfurie
Apă care vorbește în pahar
Apă cu care închini în zadar
Apă, tu cea plină de har
Apă care curgin din năstrapă
Apă care porți Sâmbetele cui vrei
Apă care binele ce ți-l arunc nu-l iei
Apă cuțit pentru tăiat stâncă
Apă, prăpastia cea mai adâncă
Apă, musafir totdeauna bine primit
Apă, lucru totdeauna neisprăvit...











Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu