VISE DEMODATE - de Elena Oprica

VISE  DEMODATE de  Elena  Oprica Parfum de vise demodate Petalele mi-au înfloritŞi am trăit şi am muritŞi poate că s-au veştejit Simţirile, de dor uscate.  Nu pot să ştiu până nu vii Iubire, cu simţiri de varăCe-ascunde freamăte prin searăDe parcă-ar fi întâia oarăCând inima mi-ar tresări...  Eu n-am speranţe, n-am iluzii Dar vezi...neliniştea mi-e lege Trupul flămând nu înţelegeŞi cine vraja să-mi dezlege?! Blestem e gândul în confuzii...  Nu ştiu pe cine să mă supăr, Iubesc, urăsc, oare pe cine... Pe cineva ce nu mai vine Iar de-ar veni, aş fi ruine... Mă-ntreb atunci, de ce tot sufăr ?!  Cu siguranţă e momentul Când mă îndrept spre-nţelepciune Când mintea întrebări propune Cu adânciri de raţiune Când îţi priveşti în ochi prezentul.  Poate mai stau un timp prin lume Dar ce să fac în acest timp... Doar să trăiesc fără sâ simt ?! Vreau tot cu vise să m-alint Să le dau viaţă şi chiar nume...  Vreau să iubesc cerul cu stele Cu lună, soare, nori de fum, Să mă-ntâlnesc cu viaţa-n drum Să-i dau bineţe şi să-i spun Că nu pot fără mângâiere...  Dar astea-mi sunt în urmă toate Căci tot la fel ca voi trăiesc Într-un decor nebun, lumescŞi asta-i tot ce îndrăznesc: Parfum de vise demodate...

CAND IUBIREA S-A DUS....- ACUARELE DE PICTORITA CORA TIANA

 

NU PUNEȚI SEMNUL MINUS ! - de Nela Talabă

 

NU PUNEȚI SEMNUL MINUS ! de  Nela Talabă Nu puneți semnul minus stării mele! Puteți să o numiți cum vreți, puteți să o pipăiți, puteți să o cântăriți, să o puneți sub lupă, puteți să o și gustați, dacă vreți! Pentru unii va fi prea dulce… Veți spune că prea mult zahăr face diabet. Veți spune că lucrurile nu sunt așa dulci cum par, că ar trebui să mai scormonesc puțin în inima lor, în plămânii lor, în ficatul lor, pentru că undeva, sigur, voi descoperi amărăciunea, fierea lucrurilor și a sentimentelor. Altii, dimpotrivă, veți face grimase de dezgust pentru că am pus prea mult întuneric, și-mi veți scoate ochii cu lumina pe care o vedeți pretutindeni, că așa ar trebui să fac și eu… Puteți să faceți ce vreți cu starea mea! V-o ofer pe tavă. Luați-o! Disecați-o! Puteți să fiți unilaterali, multilaterali, univalenți, plurivalenți, dar să nu puneți semnul minus stării mele, pe care o recompun din greu, mereu, mereu, din ochii voștri, din ochii mei, din vorba voastră, din vorba mea !...

LA UN AMIC SĂRAC - de Dimitrie Bolintineanu

 

LA  UN  AMIC  SĂRAC  de Dimitrie Bolintineanu Bogații în mijlocul plăcerilor nebuneTresar de multe ori,Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune,Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește,Tu știi, amicul meu,Că după om în viață nimic nu mai trăieșteDecât virtutea dalbă a sufletului său. De îți lipsește ție o casă strălucităCu marmor răpitorȘi dacă locuința de toți e părăsită,Tu știi ce preț a pune pe vizitele lor; Tu știi că interesul conduce astă lume,Și-acești trăitori morțiSpeculă simțimântul, virtute, fală, nume,Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți. La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună!Și tu, ce-ai deșiratDupă a lumii frunte râzânda ei cunună,Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte,Să spargă jugul său,Acela singur poate să meargă în morminteDe orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul meu!

DE CE AI PLECAT ? - de Tudorache Viorel

 

DE  CE  AI  PLECAT  ? de  Tudorache Viorel De ce-ai plecat când eu de tine Nevoie am, ca de-un medicament ? Te-ai dus spre zări ce-mi sunt străine De ce-ai plecat iubito...spune drept ? Dă-mi ochii-ți verzi să-i mai sărut odată Și-apoi n-o să-ți mai cer nimic Mai dă-mi îmbrățișări de altădată C-ai fost fetițo, tot ce am iubit Îmi este dor de inima-ți vibrândă Ce cu-al ei cânt, timpane-mi încălzea De ce-ai plecat, și ai lăsat flămândă Iubito inima-mi...ce te iubea ? Și dup-atâta timp, printre nămeți De ce-ți mai caut oare pasul De ce mai reușești ca să mă-mbeți Precum îmbată vinul, turmentatul ? Când pătură de nea, peste Pământ s-așterne De ce nu încetează, inima-mi să te cheme ?

TOAMNĂ - de Ion Păun-Pincio

 

TOAMNĂ   de Ion Păun-Pincio Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port. Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi... Iar din frunziș pornește lin freamăt de aramă, Ca glasul stâns de clopot și irosit pe văi.

CIOBĂNAȘUL - de Artur Stavri - poet român din sec. 19

 

CIOBĂNAȘUL de Artur Stavri poet român din sec. 19  Un ciobănaș cu turma lui       De-abea se mișcă, Doinind, în dorul nu știu cui,       Din trișcă. De mult nici nu mai știi ce vrea,       Nici ce-i cu dânsul  -  Și-și răcorește inima       Cu plânsul.... Și azi, pe deal, cu turma lui       De-abea se mișcă. Doinind, în dorul nu știu cui,       Din trișcă. În fruntea turmei lui, mergea       Cu fața 'n soare, - Din ochi îi pică o mărgea       Pe-o floare: Pe alta 'n gene o strivi       Și alta pică: De lacrimi nu poate zări       Nimică. Ca orb, în fruntea turmei lui       De-abea se mișcă, Doinind, în dorul nu știu cui       Din trișcă. O fată de la el din sat,       Cea mai frumoasă, S'a dus de mult și n'a mai dat       Pe-acasă; De mult nici nu mai știi ce vrea,       Nici ce-i cu dânsul  - Și-și răcorește inima       Cu plânsul....

ADES MI-ADUC AMINTE - de Ioan Ciorănescu

 

ADES  MI-ADUC  AMINTE de Ioan Ciorănescu Ades mi-aduc aminte, iubito, că stăteamÎn cețele gălbui de toamnă, în odaieSă despletesc reci chipuri pe aburitul geamDin linii frânte, fine ca firele de paie. Acuma, când trecutul l-aud ca un refrenȘi-n gânduri mi se-nfige ca-ntr-un oștean o schije,Figura ta, iubito, o văd ca pe-un desenCe-l însemnai odată copil, cu sârg și grije. Cum aș privi în lumea de-afară liniștitPrin chipu-ți cu reflexe de solzi ușori de mică !Dar geamul iar se face în minte-mi aburitȘi nu mai văd nimica, și nu mai știu nimica ...

SEPTEMBRIE - de Miron Radu Paraschivescu

 

SEPTEMBRIE de Miron Radu Paraschivescu  Suflet al meu, ce faci acu, Pierdut prin lucrurile toate ? Lăsându-şi soarele-n bucate, Vara, catarg de foc, trecu. Un greier ţârâie mărunt Prin câmpul unde am umblat Şi ca un mort din somn sculat, În toate pier şi-n toate sunt. Prin vântul serii, glasul tău Îl mai pândesc, poate, şi-acum; O stea sclipind prin nori de fum Târziilor păreri de rău. Mai jos cad toate, până când, Singur rămas la ceas târziu, Nu te mai văd, nu te mai ştiu Prin timpul ce-l aud sunând. O, suflete al meu, învie În lunga toamnă, grea de rod, Să vezi crescând într-alt norod Nestinsa ta copilărie!

COCORI - de Marin Sorescu

 

COCORI de  Marin  Sorescu De ce închid, de ce deschid, Pe-ntinsa cerului câmpie, Un unghi mai vechi ca Euclid, Mai vechi ca-ntreaga geometrie ? Cocori, cu zboru-nfipt în frig, Cutremurat din temelie, Vă țin pe palma-ntinsă, strig: Sunt iarăși stâlp de veșnicie. Și simt și dâra de căldură Ce-o lasă fierul lor de plug. Brăzdând al cerului meu crug. Din nou mă simt o arătură. Brazdata de cocori prin spatii, Si-un zbor, minat de germinatii.

NE-AU ZBURAT DIN SUFLETE COCORII - de Ion Untaru

 

NE-AU  ZBURAT  DIN  SUFLETE  COCORII de Ion Untaru Ne-au zburat din suflete cocorii spre aceleaşi ţărmuri neştiute şi de unde nu se mai întorc Toamna vieţii pare nesfârşită Ne-au zburat din suflete cocorii de parcă am plăti un bir mereu un altu-n fiecare an cu o nouă generaţie de cocori  mai tineri şi mai trişti

IUBIREA VIEȚII MELE - de Maria Cunțan

 

IUBIREA  VIEȚII  MELE de  Maria  Cunțan Iubirea vieții mele Copac bătut de vânt, Tinzi ramuri cătră stele Dar viscolele grele Te pleacă spre pământ. Acolo dormi uitată Furtunile te-au frânt, Și singura răsplată Iubirea mea curată; E jalnicul tău cânt.

TĂCERE - de Emanoil Bucuța

 

TĂCERE de   Emanoil  Bucuța Vin' iară astăseară din nu știu ce ungher, Când scapă Timpul cea mai gingașă dintre ore, Să’nchee împrejurul culcușului stingher Hohotitoare-albastre și mlădioase hore. Sunt stoluri amânate de întrebări mai vechi Ce se întorc de-acuma și-mi susură'n urechi. Priviră de departe atât plutit pe Mări, Atât noroc, alături de-atâta grea năpaste, Încât aleargă toate spre tâmpla cu visări Și cred că n’au acuma de ce să mai adaste. Sunt pâlcuri amânate de îutrebări de mult Ce se întorc de-acuma și cer să le ascult. Dar eu le chem aproape și spun râzând, plângând, De căile bătute, de-ascunsele paragini — Ah, de-aș putea în locul acelui singur gând, Știut azi, să le-astâmpăr cu vorbe și imagini? Sunt cete amânate de-atâtea întrebări Ce se întorc de-acuma și-așteaptă deslegări. Mă tot feresc și nu vreau să văd că, dacă tac, Cei alergați să afle, triști câte unul pleacă, Iar viața dinăuntru rămâne ca un lac Lipsit de râuri, care se sară'ncet și seacă.  b