vineri, 23 august 2019

A MURIT - de Octavian Goga




A  MURIT



de Octavian Goga




De-o zi-ntreagă plâng alături biata Mura cu fecioru.
În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru.

De-nvălire o vecină s-a îndurat cu două straie,
Și drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie.

L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă,
O scumpete pusă-n ladă de pe când era mireasă.

Busuioc și izmă creață a adus cumătra dar,
Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creițar.

Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte,
Nu mai umblă azi, și Mura de păcat se teme foarte...

Între foi de nuc, alături, lângă fruntea lui de ceară,
Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară.

Doi cărbuni sfiala-și scapăt’ , adormind sub pirostrii,
Întunericul coboară prin ferestrele pustii...

Mura stă pe fața vetrii și-i cad lacrimi în cenușe...
Leneș scârțâie țâțâna ruginită de la ușe.

Se ivește-n prag copila judelui Zăbun, cea mare,
Și din mâneca cămășii scoate-ncet o lumânare.

Cruce-și face – o aprinde... Tremurând, para gălbuie
Nu se-ndeamnă de sfială, cât pe-aci era s-apuie...

– Nu mai plânge, Mură, leică, zice fata lăcrămând.
Mura stă cu fața stinsă și răzleț o paște-un gând:

Ce viață fără milă... Lângă mort, la căpătâi,
I-a fost dat să ardă-n casă lumânarea cea dintâi... 


Te voi privi de sus far-a ta știre, îți voi veni în vis să mai vorbim








ȚARA FERICITĂ ! - de Anton Bacalbașa / 1865 - 1899


a bygone life...#Frank Meadow Sutcliffe



Caracteristica veacului în care trăim este că pretutindeni, în toate colțurile lumii, se agită chestiunile de viață și de moarte pentru clasele apăsate. Ca-n ajunul unui 1789, mai formidabil și mai măreț decât al veacului trecut, popoarele se frământă în dureri și-n lupte fără preget, și din aceste frământări, din luptele acestea, din zgomotul, din înfierbințeala, din fierberea veacului nostru va trebui să se nască pruncul visat, societatea viitoare. Una câte una se mătură dărâmăturile clădirii de azi, a cărei tencuială cade încetul cu încetul sub ciocanul nemilos al vremii nouă...


Acum o jumătate de veac, Chateaubriand, credincios prejudecăților epocii și cuprins de deznădejdea evlaviosului în fața șuvoiului vrășmaș ce se urcă amenințător, scria: „Europa merge spre democrație... De la David și până în vremile noastre, regii au fost chemați, națiunile parcă sunt chemate la rândul lor... Societatea veche piere cu politica din care a ieșit... Era popoarelor a venit”...


De atunci și până acum curentul a crescut, curentul se urcă mereu, ca marea. Popoarele, sătule de apăsarea claselor îmbogățite din munca robilor, conștiente de chemarea și de drepturile lor pe lume, își strâng rândurile tot mai tare, și tot mai tare duc lupta.


Europa întreagă e zguduită de mișcarea aceasta. Ca freamătul unei păduri uriașe, ca valurile spumoase ale unei mări tulburate răsună miile de glasuri, deșteptate la viață și de viață doritoare...


Și, cu toate astea, ca niște sălbatici de prin ținuturi necălcate de picior de om civilizat, oamenii politici din țara lui Mihai Viteazul n-aud murmurul surd al vremii. Și pe când Europa-ntreagă își ațintește urechea și mintea buimăcită la zgomotul valurilor ce se apropie, mai amenințătoare ca pădurea de la Birnam, iscusiții noștri politiciani își văd în pace de bucătăria lor politică, ei toacă în tihnă carnea electorală pentru gustosul și neasemănatul caltaboș bugetar. E o frenezie adâncă, un extaz uimitor în toată ceata, căci masa se va întinde în curând, bugetul cere să fie mâncat, și e dulce bugetul !...


Că țăranul moare de foame, că muncitorul rămâne fără lucru, că toată clasa celor apăsați cere dreptul la viață, toate astea nu îngrijesc pe iscusiții noștri politician. Nu e mai important pentru ei că Pache s-a unit cu Sturza, că Lahovary e-n farmecul beției de dragoste cu Carp, că Lascăr Catargiu n-are mai duios prieten decât pe cioclu-i de odinioară ? Iată destulă materie pentru agitat țara, iată marile revendicări în jurul cărora poporul va trebui să facă zid de apărare, iată pentru ce poporul umilit și sărăcit va trebui să-și arunce volnic spinarea sub ciomagul Ulmenilor, să-și plece fruntea sub blagoslovirea lui Popa-Ta-che !... 

„Te admir, progenitură de origine romană!” 



Russian emigres, photographer: Leopold Adler - Kronstadt (Brassó) ca: 1890s






joi, 22 august 2019

REZUMATUL UNEI IUBIRI - de Larysa






REZUMATUL  UNEI  IUBIRI

de  Larysa



Citit, plăcut,
 Simţit, îndrăgostit,
 Iubit fără a fi iubit...
 Suferit, plictisit,
 Însfârşit...
 E stupid, s-a "finit"...
Şi mă tem de-un banal
 "Repeat"...













TRENUL IUBIRII - de Larysa





TRENUL  IUBIRII


de  Larysa



Călătoream c-un tren de noapte,
 Eram noi, singuri călători,
 Ne-am întâlnit la jumătate
Şi-am stat de vorbă până-n zori.


 A doua zi la fel...spre seară
Eu m-am urcat grăbită-n tren
Şi te-am zărit pe-o altă scară...
Venisei simţind că te chem.


 Trenul mergea cam în derivă
 Şi ne-am ales primul vagon,
 Cel de lângă locomotivă,
Să-l ocupăm la unison...


 Eu pe-o banchetă, tu pe alta,
 Distanţa parcă sfâşia,
 Puteai citi pe faţa-mi harta
 Simţirii ce mă ameţea...


 Dar nu-ndrăzneam să-ţi vin aproape
Şi-n gândul meu mă tot rugam
 Să te cuprind-un frig de moarte
 Să te-ncălzesc...ce mult doream !


 Vagonul doi şi-o altă seară...
Pe-aceeaşi rută navetişti,
 Fiori de viaţă ne-ncercară...
De-ai vrea, nu poţi să le rezişti...


 Printre cuvinte ne pierdurăm
 Când mâinile ni s-au atins,
 C-o sărutare începurăm
 Să desluşim ce ne-a fost scris...


 Mergea trenul parcă mai iute...
 Vroiam încet şi tu şi eu,
 S-avem parte de clipe multe
 De dragoste la apogeu...


 Priveam pe geam cum peisajul
 Se contopea în depărtări,
 Noi contopindu-ne-n mirajul
 De sărutări şi mângâieri...


 Vagonul trei, vagonul patru...
Şi tot aşa pân' la sfârşit,
 Vrăjiţi de locu-acesta sacru,
 "Trenul iubirii" l-am numit.


 Această poezie este doar rodul unui vis...


















IUBIREA - de novembra




IUBIREA

de novembra


Am plâns iubirea. ..
 Am înecat-o- n mări de lacrimi, 
 Am îngropat-o-n munți de dor
 Și-a renăscut
 Mai pură ca la început. 


 Am aruncat în ea cu vorbe,
 cu amintiri ce m-au durut,
 Am sugrumat-o furioasă
 Și-am pus-o în sicriu de lut.
 A renăscut...


 Azi cânt iubirea.
 Mi-a fost aproape întotdeauna,
 La greu,  la bine,
 Mereu acolo, în inima mea.
 ...

 Iar azi, chiar de nu-i pentru tine,
 E pentru altcineva. 











ALERG DUPĂ HIMERE... - de Larysa







ALERG  DUPĂ  HIMERE...


de  Larysa



Cred că mă minţi când spui
 Că te gândeşti la mine...
Şi nu ştiu de ce-alerg după iubiri ce dor,
 Când altul mă doreşte
Şi în suflet mă ţine,
 De ce nu simt al lui, de dragoste fior ?!


 Adâncul mi-e de foc,
 Infernul mă cuprinde
 Când mă visez cu tine
 Prin noapte asudând,
 Iubirea-aceasta crudă
Azi sufletul îmi vinde...
 Îmi place doar să-l chinui,
 Căci nu te scot din gând.


 Alerg după himere
 Când ceasul mi-e târziu
Şi nu-ntrevăd minune,
 Speranţa nu se-arată...
Dar eu m-aprind, când stinsă 
Ar trebui să fiu,
 Iar raţiunea-mi urlă
 Şi ascuţit mă ceartă.


Mă doare...dar durerea
 Îmi spune că trăiesc,
 Căci plictiseala vieţii-mi
 Pare de fapt o moarte...
 Îmi place doar pe muguri de basme să plutesc,
 Să zbor, scriindu-mi zborul
 Pe aripi moi de carte...


Şi ce-aş putea cu inima aceasta să mai fac ?!
 Chiar de mă minţi, minciuna
 Mi-e binecuvântare,
 De-aşa simţire tremur,
 De-aşa iubire zac...
 Tu minţi aşa frumos
 Încât te vreau mai tare !










SEMNE DE-NTREBARE - by Larysa




SEMNE  DE-NTREBARE


by  Larysa



De ce-mi sfarmi inima cu pietre de-amintiri,
 Când nu e viitor, prezentul doar mai geme,
 Neândurând atâtea besmetice simţiri
Şi neputinţe crude duse pân' la extreme ?!


 Tu ştii ce-mi faci când mă alungi din vis ?
 De fapt, îmi smulgi din aripi fulgi, unul câte unul
Şi cad printre petale de doruri ce m-au nins,
 Căci tu eşti peste toate simţirile-mi, stăpânul.


 Ce pot să fac eu, suflet atât de muritor,
 Ce să-nțeleg din asta...că dragostea-i blestemul,
 Că eşti prin timpul meu un simplu trecător ?!
 În semne de-ntrebare-mi stă agăţat infernul...


 Tremur din nou la gândul că poate vei veni,
 Cu un sărut de flăcări să îmi topeşti fiinţa,
 Să îmi mai spui vreo şoaptă în serile târzii
Şi să-mi ierţi adorarea şi poate...stăruinţa !