duminică, 7 martie 2021

VISE DEMODATE - de Elena Oprica






VISE  DEMODATE


de  Elena  Oprica


Parfum de vise demodate
 Petalele mi-au înflorit
Şi am trăit şi am murit
Şi poate că s-au veştejit
 Simţirile, de dor uscate.


 Nu pot să ştiu până nu vii
 Iubire, cu simţiri de vară
Ce-ascunde freamăte prin seară
De parcă-ar fi întâia oară
Când inima mi-ar tresări...


 Eu n-am speranţe, n-am iluzii
 Dar vezi...neliniştea mi-e lege
 Trupul flămând nu înţelege
Şi cine vraja să-mi dezlege?!
 Blestem e gândul în confuzii...


 Nu ştiu pe cine să mă supăr,
 Iubesc, urăsc, oare pe cine...
 Pe cineva ce nu mai vine
 Iar de-ar veni, aş fi ruine...
 Mă-ntreb atunci, de ce tot sufăr ?!


 Cu siguranţă e momentul
 Când mă îndrept spre-nţelepciune
 Când mintea întrebări propune
 Cu adânciri de raţiune
 Când îţi priveşti în ochi prezentul.


 Poate mai stau un timp prin lume
 Dar ce să fac în acest timp...
 Doar să trăiesc fără sâ simt ?!
 Vreau tot cu vise să m-alint
 Să le dau viaţă şi chiar nume...


 Vreau să iubesc cerul cu stele
 Cu lună, soare, nori de fum,
 Să mă-ntâlnesc cu viaţa-n drum
 Să-i dau bineţe şi să-i spun
 Că nu pot fără mângâiere...


 Dar astea-mi sunt în urmă toate
 Căci tot la fel ca voi trăiesc
 Într-un decor nebun, lumesc
Şi asta-i tot ce îndrăznesc:
 Parfum de vise demodate...