ACATISTUL SFÂNTULUI PROOROC ILIE TESVITEANUL

CONDAC 1:

Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraților nelegiuiți strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotțiitorul, cu sfințenia vieții și a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri și vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îți aducem ție, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozește-ne pe noi din toate nevoile și necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

ICOS 1:

Înger viețuitor în trup te-ai arătat, prorocule, prin râvna cea pentru Dumnezeu și prin viața ta curată; căci încă prunc fiind, părintele tău, Sovah, văzut-a îngeri luminați cu tine vorbind, cu foc înfășurându-te și cu văpaie hrănindu-te, arătând astfel că râvna ta e fierbinte pentru Dumnezeu și că puterea graiurilor și a vieții tale e ca o lumină neprihănită; pentru aceea, cu uimire grăim ție unele ca acestea:

 Bucură-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mântuirea fiilor lui Israel;

 Bucură-te, cel ce încă din pântecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevărului și al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;

 Bucură-te, cel ce asupra căruia s-a descoperit preaslăvita arătare, ce a minunat pe părintele tău;

 Bucură-te, cel ce din tinerețe ai iubit curăția feciorelnica și tăcerea;

 Bucură-te, cel ce ai urât deșertăciunile lumii și toate bucuriile ei, iar sufletul tău în întregime l-ai închinat lui Dumnezeu;

 Bucură-te, cel ce cu lumina înțelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat și cu învățătura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adăpat;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 2:

Văzând nelegiuire și răzvrătire în Israel, preamărite profetule, te-ai întristat cu duhul și în râvna pentru slava lui Dumnezeu te-ai aprins, pentru că fiii lui Israel se închinau la idolii cei urâți și de Dumnezeu cel adevărat se îndepărtau, Căruia toate oștile cerești cu cutremur Ii cântau: Aliluia!

ICOS 2:

Mintea întunecându-și cu pornirile cele rele, Ahab, împăratul cel ce făcea fărădelege, lepădându-se de adevăratul Dumnezeu, Atotțiitorul, și închinându-se josnicului Baal, a înmulțit închinarea la idoli și nelegiuirea în împărăția sa. Iar tu, prorocule, ca un mare râvnitor pentru Dumnezeu, cu îndrăzneală ai înfruntat pe împărat, amenințându-l, prevestind pedeapsa pentru el și pentru împărăția sa, ca trei ani și șase luni nu va cădea ploaie, nici rouă și foamete mare va fi peste tot pământul. Drept aceea, minunându-ne de râvna ta și de îndrăzneala ta cea mare pentru Dumnezeu, cu iubire grăim ție:

 Bucură-te, propovăduitorul neînfricat al adevărului și mare luptător pentru cucernicie;

 Bucură-te, cel ce cu râvna ta dojenești toată nelegiuirea;

 Bucură-te, cel ce ai înduplecat pe Domnul îndelung-răbdătorul să nu pedepsească cu desăvârșire pe cei păcătoși;

 Bucură-te, cel ce cu cuvântul ai încuiat cerul, iar pământul cel roditor l-ai făcut sterp;

 Bucură-te, cel ce pentru nelegiuirea oamenilor, foamete de trei ani de la Dumnezeu ai cerut;

 Bucură-te, că Domnul cel Preaînalt te-a trimis la Ahab, precum oarecând pe Moise la Faraon;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 3:

Cu puterea rugăciunii tale, preaminunate prorocule, în adevar ai incuiat cerul și n-a plouat trei ani și sase luni și a fost mare foamete peste tot pământul, până când, chinuiți de arșiță și foamete, cei nelegiuiți s-au întors către Domnul, pocăindu-se și cu umilință cântând Lui: Aliluia!

ICOS 3:

Având negrăită bunăvoire către tine, prorocule, vrut-a Domnul să te deosebească de fiii cei fără de lege ai lui Israel ca să nu înduri împreună cu ei foametea și setea și ți-a poruncit să te duci la râul Cherit, unde corbii te-au hrănit, aducându-ți pâine și carne. De aceea, îți aducem laudele acestea:

 Bucură-te, cel ce cu postul și cu privegherea ai nimicit toate deșertăciunile și cugetările pământești;

 Bucură-te, cel ce cu rugăciuni și gânduri curate, mintea ți-ai înălțat-o spre cele de sus;

 Bucură-te, mărirea patriarhilor și podoaba prorocilor;

 Bucură-te, lauda celor feciorelnici și mărirea cuvioșilor;

 Bucură-te, îndrumătorul ierarhilor și tăria mucenieilor;

 Bucură-te, că ai întors pe calea adevărului pe fiii lui Israel orbiți de nelegiuire și necredință;

Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 4:

Vifor mare, dărâmând munți, mergea înainte, când Domnul S-a apropiat de tine în Horeb, prorocule; încă și cutremur s-a făcut, dar nu în cutremur S-a arătat Domnul, iar după cutremur foc, și nici în foc s-a arătat Domnul; ci, după foc, adiind vânt răcoritor, în el ți S-a arătat Domnul a Cărui apropiere simțind, cu veșmânt ți-ai acoperit fața, cântând cu frică și bucurie: Aliluia!

ICOS 4:

Auzind nelegiuitul împărat Ahab de porunca ta, ca să aduni toate semințiile lui Israel pe muntele Carmel, unde să fie aduși și profeții cei mincinoși ai lui Baal, îndată trimițând, i-a adunat pe toți și a venit și el acolo. Iar tu, râvnitor de slava lui Dummezeu, dorind să rușinezi cu desăvârșire pe idolii cei urâți și să preaslăvești pe adevăratul Dumnezeu, ai poruncit să se pregătească două altare pentru jertfă, iar foc să nu le pună, zicând : Adevăratul Dummezeu va fi acolo, Care la rugăciunea noastră ne va asculta, trimițând foc. Auzind acestea, poporul a grăit, zicând : bine a zis Ilie, să fie așa; iar noi, mărindu-te, cântăm ție:

 Bucură-te, marele sol al Împăratului ceresc și vestitor al sfintelor Sale porunci;

 Bucură-te, diamant statornic în râvna și stâlp neclintit al bunei cinstiri;

 Bucură-te, puternice apărător al adevărului și luptător neînvins împotriva vrăjmașilor Domnului;

 Bucură-te, dezrădăcinătorul necinstei ce sădești evlavia și curăția;

 Bucură-te, râvnitor înflăcărat al slavei lui Dumnezeu;

 Bucură-te, că și în ultimele zile ale lumii acesteia vei propovădui pe adevăratul Dummezeu și vei mustra pe antihristul cel blestemat;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 5:

Împărăteasa Isabela cea fără de lege, cugetând să te stingă pe tine cel ce ești stea de Dumnezeu luminată, aprinzându-se de mânie asupra ta pentru nimicirea profeților ei mincinoși a pus la cale uciderea ta. Totodată i s-a împietrit inima, nevoind să creadă în minunile tale, prorocule, nici să cunoască pe Adevăratul Dumnezeu, ca să-I cânte Lui: Aliluia!

ICOS 5:

Toți israelitenii văzând că, la rugăciunea ta, foc de la Domnul din cer s-a pogorât peste jertfa ta, preamărite prorocule, de s-a aprins și, mistuind-o pe ea, au ars toate : lemnele, pietrele precum și apa, căzut-au cu fețele lor la pământ, strigând : Cu adevărat Domnul Dumnezeu Acela este Dumnezeul cel adevărat ! Și au crezut oamenii în Dumnezeul ce adevărat, iar pe prorocii cei mincinoși i-au junghiat. Deci slăvind pe Atotputernicul Dumnezeu, făcătorul de minuni, ție, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea:

 Bucură-te, cel ce ai dobândit mare îndrăzneală înaintea Stăpânitorului tuturor;

 Bucură-te, cel ce prin semne și minuni adevărul dumnezeiesc ai întărit;

 Bucură-te, cel ce înșelăciunea demonilor ai rușinat, iar credința adevărată o ai preamărit;

 Bucură-te, cel ce pe necredincioși cu adevărata cunoștință de Dumnezeu i-ai luminat;

 Bucură-te, cel ce prin turnarea apei de trei ori pe jertfelnic Taina Preasfintei Treimi ai descoperit;

 Bucură-te, că toată firea cea fiitoare ție s-a supus, iar focul și apa ți-au fost ascultătoare, slujind ție;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 6:

Propovăduitor al cunoașterii și cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat, prorocule, nu numai întru Israel, ci și între păgâni, căci trimis ai fost de Domnul în Sarepta Sidonului, la o văduvă săracă, hrănindu-te pe tine însuți și mai ales pe ea hrănind-o în timpul foametei, prin darul facerii de minuni și înmulțind făina și uleiul în casa ei, pe tot timpul foametei. Și după ce te-ai rugat, suflând de trei ori, ai înviat pe fiul văduvei, cântând lui Dumnezeu, Celui ce face minuni: Aliluia!

ICOS 6:

Strălucind cu mare râvnă pentru Dumnezeu Atotțiitorul, te-ai întristat foarte, prorocule, pentru că fiii lui Israel au părăsit legământul, au dărâmat altarele Lui și au omorât pe profeții Lui. Domnul, însă, pentru mângâierea ta, ți-a vestit că nu tot Israelul s-a îndepărtat de la El, ci are încă șapte mii de robi necunoscuți, care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Pentru aceasta, amintindu-ne de râvna ta cea pentru Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea:

 Bucură-te, slujitor credincios și prieten apropiat al Domnului;

 Bucură-te, chip și lauda binecredincioșilor păstori;

 Bucură-te, îndrumătorul mântuirii și luminătorul celor ce zac întru întuneric;

 Bucură-te, cel ce îmbărbătezi pe apărătorii adevărului și-i întărești în lupte și suferințe pentru dreptate;

 Bucură-te, cel ce ardeai ca o flacără serafimică pentru dragostea lui Dumnezeu;

 Bucură-te, ca și Domnul în toate te-a ascultat și, la rugaciunea ta, toate ți le-a împlinit;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 7:

Domnul cel iubitor de oameni voind să arate milostivirea Sa păcătoșilor ce se pocăiesc, după trecerea timpului de foamete profețit de tine, prorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie îmbelșugată și pașnică pământului însetat; iar fiii lui Israel învrednicindu-se de aceasta mare milostivire, cu inima umilita și mulțumitoare au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 7:

O nouă fărădelege a adăugat faptelor sale celor rele necinstitul împărat Ahab, când a poruncit să-l omoare pe nevinovatul Nabot și a răpit via lui. Drept aceea, mustrând pe împăratul călcător de lege, i-ai profețit, sfinte prorocule, ca, în locul unde a fost omorât Nabot, porcii și câinii îi vor linge sângele, iar pe Isabela, femeia lui o vor mânca câinii și toată casa lui va fi nimicită. Cunoscând că această profeție grozavă s-a împlinit, ne cutremurăm grăind ție unele ca acestea:

 Bucură-te, groaznicule răzbunător al asupriților și asupra celor cu inima împietrită;

Bucură-te, apărător tare al orfanilor și al celor năpăstuiți;

 Bucură-te, cel ce pedepsești pe călcătorii sfintelor sărbători ale Bisericii Ortodoxe;

 Bucură-te, cel ce ai coborât din domnie pe defăimătorul numelui lui Dumnezeu;

 Bucură-te, cel ce cu cuvântul nimicești ca prin trăznet gândurile cele rele;

 Bucură-te, cel ce cunoșteai viitorul ca și prezentul, și cele îndepărtate ca pe cele apropiate le-ai prorocit;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 8:

Purtare de grijă minunată și mai presus de fire ți-a arătat Dommul, prorocule, când a poruncit corbilor nesățioși și sălbatici să te hrănească, în timpul foametei lângă râul Cherit, unde îți petreceai timpul în rugăciuni și în cugetare de Dumnezeu, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 8:

Pe deplin ai fost împodobit cu smerenie, prorocule al lui Dumnezeu; pentru aceasta, pe cei doi sutași, care cu mândrie au venit la tine cu ostași ca să te ducă înaintea nelegiuitului împărat Ohozia, tu cu foc i-ai ars; iar pe Avdie, cel ce hrănea pe ucenicii profeților, care cu smerenie a venit la tine, l-ai miluit. Pentru aceasta, îți aducem aceste cântări de laudă:

Bucură-te, umilitorul și pedepsitorul celor îngâmfați și ocrotitorul și apărătorul celor smeriți;

 Bucură-te, cel ce ești groaza judecătorilor iubitori de mită și ajutătorul celor ce judecă cu dreptate;

 Bucură-te, cel ce ești sprijin celor credincioși și doborâtorul dușmanilor nelegiuiți;

 Bucură-te, cel ce ești imbrăcat cu platoșa înțelepciunii și cu dreptatea ca de un scut ai fost apărat;

 Bucură-te, cel ce cu sabia râvnei de Dumnezeu ai fost înarmat și te-ai ridicat pe aripile înfrânării;

 Bucură-te, cel ce cu credința ca de un coif al mântuirii ai fost acoperit și cu cununa dragostei prealuminat te-ai încununat;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 9:

Toată firea omenească se minunează foarte cum tu, preamărite prorocule, ai mers 40 de zile fără să mănânci și să bei până la muntele Horeb, unde te-ai învrednicit de strălucita arătare a lui Dumnezeu Atotțiitorul și de preadulcea vorbire cu El cântându-I cu cutremur: Aliluia!

ICOS 9:

Ritorii cei mult-grăitori nu se pricep îndeajuns și nu înțeleg, cum tu cel cu nume mare, Sfinte Ilie, în trup omenesc fiind, asemănător nouă în neputințe, ai fost răpit cu trupul la cer prin carul și caii de foc, care ți s-au arătat ție. Deci, minunându-ne de înălțarea ta la cer, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a înălțat astfel și cu umilință te chemăm:

 Bucură-te, cel ce cu minunata înfrânare ai omorât în tine pe omul cel vechi;

 Bucură-te, cel ce cu focul râvnei dumnezeiești, ai ars în tine toată cugetarea cea materială;

Bucură-te, cel ce, ridicându-te la cer, neamului omenesc veselie îi dăruiești și viața veșnică o întărești;

 Bucură-te, cel ce ești însenmat de la Dumnezeu cu cinstea și mărirea cea mai presus de fire și mai mult decât prorocii cei vechi ai fost preamărit;

 Bucură-te, cel ce ai fost întâmpinat cu bucurie de cetele îngerești în locașurile cerești;

 Bucură-te, că numele tău în toată lumea se cinstește și râvna ta pentru Dumnezeu mult se preamarește;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 10:

Vrând Preabunul Dumnezeu să mântuiască poporul lui Israel de înșelăciunile lui Baal, te-a ales pe tine, mare prorocule, drept unealta voii Sale sfinte și te-a umplut cu putere dumnezeiască de a întoarce pe cei fără de lege, de a îndrepta pe cei păcătosi, de a lumina pe cei întunecați și pe toți să-i înveți a cânta lui Dumnezeu: Aliluia !

ICOS 10:

Zid de apărare fii nouă, preasfinte prorocule, mult mijlocind pentru potolirea mâniei lui Dumnezeu, Care pe bună dreptate ne pedepsește pe noi păcătoșii și netrebnicii cu secetă, foamete, cu vânturi nimicitoare aducătoare de boli, ca, izbăvindu-ne din nevoi, să-ți cântăm ție:

 Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale încui și descui cerurile și trimiți pe pământ, de la Dumnezeu, belșug sau lipsă;

Bucură-te, îndelung-mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu, cel ce trimiți ploi, liniște și rouă dătătoare de viață pe pământul amorțit;

 Bucură-te, cel ce potolești valurile năpraznice ale mărilor și furtunilor groaznice și cu voia lui Dumnezeu stăpânești tunetele și fulgerele;

 Bucură-te, cel ce oprești vânturile nimicitoare și ferești oamenii și necuvântătoarele de plăgile cele de moarte;

 Bucură-te, hrănitorul orfanilor și al văduvelor și apărătorul celor milostivi;

 Bucură-te, cel ce dobori pe prigonitorii hulitori ai credinței adevărate și alungi duhurile necurate de la credincioșii Domnului;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 11:

Cântare de umilință îți aducem ție, prorocule al lui Dumnezeu, Ilie; precum ai primit ruga lui Elisei, când a cerut de la tine, ca puterea ce-o aveai să treacă asupra lui și înălțându-te spre cer, i-ai slobozit veșmântul tău, pe care luându-l a despărțit apa, precum și tu odată ai despărțit apele Iordanului, moștenind darul lui Dumnezeu ce lucra în tine, așa, acum, acoperă-ne și pe noi cu veșmântul milei tale și ne izbăvește de toate nevoile și necazurile, ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOS 11:

Arătatu-te-ai ca un luceafăr luminos întru Israel, prea lăudate prorocule, strălucind asemenea îngerilor cu viața și înțelepciunea ta și cu darul facerii de minuni și ai luminat pe oameni cu propovăduirea adevărului dumnezeiesc, alungând întunericul slujirii idolilor; drept aceea, lăudându-te te mărim cântând:

 Bucură-te, stea strălucitoare, ce cu strălucirea ta luminezi toată lumea;

 Bucură-te, făclie pururea arzătoare, care, arzând, luminezi celor ce stau în întuneric;

 Bucură-te, cel ce cu mintea și cu duhul înțelepciunii ai fost luminat și cu duhul înțelegerii și întăririi ai fost împuternicit;

 Bucură-te, cel ce ai fost luminat cu duhul cunoștinței și al smereniei și adăpat ai fost cu temerea de Dumnezeu;

 Bucură-te, cel ce te-ai împodobit cu virtuțile cele înalte și cu minunile cele mai presus de înțelegere;

 Bucură-te, cel ce ai împlinit pe pământ judecățile Domnului și ai uns pe împărați și proroci;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 12:

Mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, prealăudate prorocule Ilie, căci în viața ta pământească ai prorocit și ai săvârșit mari minuni, iar mai pe urmă, răpit cu trupul la cer și după suirea cea mai presus de fire, te-ai înfățișat pe Muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la față și ai vorbit cu El; și până astăzi nu încetezi a săvârși minuni și a izvorî bogăția milelor și a tămăduirilor, celor ce cu osârdie te cinstesc, cântând lui Dumnezeu cu credință: Aliluia!

ICOS 12:

Cântând râvna ta cea fierbinte pentru Dumnezeu și viața ta cea îngerească, precum și minunile tale cele mari și bunăvoința lui Dumnezeu arătată pentru tine, laudă aducem ție, mare proroc Ilie, cel cu nume mare, dar neputând înfățișa după cuviință, cinstea și mărirea ta, cu umilință cântăm ție unele ca acestea:

 Bucură-te, chivot al dumnezeieștii măriri și locaș preasfințit al Sfintei Treimi;

 Bucură-te, sfeșnic prea luminat al Bisericii neînserate și mireasma cea cu bun miros a raiului dumnezeiesc;

 Bucură-te, povățuitorul pustnicilor cuvioși iar celor feciorelnici îndrumător și ajutător;

 Bucură-te, cel ce îndemni pe cei păcătoși la pocăință și mijlocești viața veșnică pentru mântuirea întregului neam creștinesc;

 Bucură-te, cel ce te-ai îndulcit de lumina sfinților și a negrăitei slave și pururea preaslăvesti pe Dumnezeu;

 Bucură-te, că la sfârșitul vremurilor vei arăta semne mari și vei săvârși minuni pentru întărirea oamenilor în credința cea adevărată spre a înfrunta pe vrăjmașul antihrist;

 Bucură-te, Ilie, mărite proroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

CONDAC 13:

O, preaminunate și preaînaltate prorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această puțină rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului și toată îmbelșugarea pământului întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, ca, izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne învrednicim de fericirea raiului cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi

RUGĂCIUNE  CĂTRE  SFÂNTUL  PROOROC  

                                 ILIE  TESVITEANUL                                     

Preamărite și preaminunate prorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, prorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.

Depărtează de la noi, preamărite prorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, prorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

VIATA - de Costache Ioanid

VIATA de  Costache  Ioanid Cita vreme nu s-a-nchis Cartea Mintuirii,  cit Isus mai poarta-n rani singele Iubirii,  cit mai poate pilpiii jarul sub cenusa,  stai si-asculta. Domnul tau bate-acum la usa.  Daca azi e-n preajma ta, e ca vrea sa-ti spuna  gindul cel mai insemnat, vestea cea mai buna.  Nu-L lasa sa plece trist. Poate niciodata  mina Lui la usa ta n-are sa mai bata....  Zi de-april. Un aspru vint leagana smochinii.  Sus pe deal, cu chip ciudat, supt de priveghere,  iata-L tintuit pe lemn, Omul de durere,  Om deprins cu suferinti.... Vai, intoarce-ti fata !  Nu-L privi, ca te-nfiori ! I se stinge viata.  Numai singe. Numai rani. Ce pacate grele  L-au adus intre tilhari ? Ce blestem sa spele ?  Imprejur cei intelepti Il lovesc cu gluma:  - S-a-ncrezut in Dumnezeu... sa coboare-acuma!  Unul din tilhari, rinjind, s-a-ntors sa-i spue:  - Daca esti Mesia Tu, smulge-ne din cue !  Celalalt se-ncrunta trist: Nu te prinde teama ?  Pentru cite-am faptuit drept e sa dam seama.  Dar acesta, fara vina, toate le indura.  Si-ntorcind catre Isus ochii Lui de zgura:  - Doamne, cind vei fi-Mparat, sa-Ti aduci aminte.  De-oi fi tarina in gradini, de-oi fi colb fierbinte,  sa ma chemi sa-Ti vad si eu zilele senine....  Si-a raspuns Isus: - Vei fi.... azi... in Rai cu Mine !  Numai tu, sarman tilhar, vezi lumina sfinta?  Tu, opaitul cel stins, trestia cea frinta?  Cum? N-o vad cei priceputi?  Doctorii ? Soborul ?  Preoti, nu vedeti in El Rascumparatorul ?  Cinste Jertfei lui Isus ! El S-a dat ca plata !  Prin credinta-n El, acum, Viata-i cistigata !  Mii de ingeri spre Isus isi apleaca zborul:  "Aleluia! A invins Mielul, Salvatorul !"  Fratii mei, sa sune-n larg bolta cea albastra  de cintari si chiot plin ! Viata e a noastra !  Lutul cind se-ntoarce-n lut ca sa-si duca somnul,  noi suntem intimpinati de Isus, de Domnul  si de ingeri sclipitori, soli ai Diminetii,  ce ne duc in Paradis, si cetatea Vietii !  Astazi dar, prieten drag, cit mai este mila,  cit iertarea nu si-a-nchis cea din urma fila,  cit al neamurilor timp inca nu se curma,  cit Isus mai poarta-n rani stropii cei din urma,  nu-L lasa sa plece trist !  Poate niciodata  mina Lui la usa ta n-are sa mai bata.....  Iata azi El Si-a intors catre tine fata !  Omule, fii intelept !  AZI PRIMESTE VIATA !

DRAGOSTE de Zorica Latcu

DRAGOSTE de  Zorica  Latcu Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine, Am cules argintul nopților de Mai. Am legat în cântec zumzet de albine, Glas de alăută, dulce viers de nai. Am aprins în suflet tinere văpăi, Străluciri de aur, flăcări de rubine, Am căutat în noapte luminate căi, Către Tine, Doamne, numai către Tine. Am cetit din file vechi, cu slova ștearsă, Stih de preamărire, sfânt Numelui Tău, Am țesut în pânză Jertfa Ta nearsă, Ce-a zdrobit tăria veșnicului rău. Am cântat iubirea sfintelor femei, Care-au mers la groapă ca să Ți se-nchine, Am cusut din raze râuri de scântei, Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine. Ți-am trimis spre ceruri tainica solie, Dragoste curată, dor nepătimaș, Să-mi gătești de nuntă haina argintie Și-n sclipiri de soare să-mi gătești sălaș. Dragostea curată, dorul din solii, Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine, Ca să urce fumu-n valuri viorii, Către Tine, Doamne, numai pentru Tine. Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine, Vreau să-mi frângă, albe, oasele sub roți, Vreau să-mi curgă rumen, sângele din vine, Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toți. Învelită-n haina marilor dureri, Suflet plin de taina lumilor divine, Să pășesc pe calea grelelor tăceri, Către Tine, Doamne, numai pentru Tine.

AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA - de Alexandru Mitru

1636: Aeneas. Roman copy from II c. AD of bronze statue from 12 BC. Glyptotek, Copenhagen.

Sfârșind legendele ce-au amintit pățaniile aheilor la înapoierea spre Elada, să-ntoarcem timpul iar în noaptea când flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam.

Cerul era roșu și marea - până departe, către Creta - părea scăldată-n sânge.

Unii troieni încă dormeau, visând poate calul de lemn sau biruințe în Elada: Și dintr-o dată se trezeau cu lăncile vârâte-n piept, cu săbiile spintecându-i.

Iar gemetele se înălțau până-n palatele de aur ale lui Zeus în Olimp, până la Hera și Atena, îndestulându-le în ura ce o aveau pentru troieni.

În acel ceas s-a arătat, în vis, troianului Enea, umbra lui Hector cel viteaz. Hector ce apărase Troia și se sfârșise de curând sub crunta lance a lui Ahile.

Eroul s-a înfățișat, însângerat și plin de răni:

-O, tu, Enea, glăsuia umbra eroului troian, tu, cel născut de Afrodita, mândra zeiță-a frumuseții, fugi, te salvează dintre flăcări...Dușmanul este între ziduri. Troia se va surpa acum. Fugi, ia penații - zeii care au ocrotit până azi Troia - și locul sacru al cetății, urcă-i într-o corabie. Du-i peste mare, în tărâmul strămoșului nostru Dardan. Acolo tu ridică ziduri, în care să-i adăpostești. Fă să re-nvie astfel Troia...

Așa a rostit aspru Hector, și umbra lui însângerată s-a risipit. Atunci, Enea a sărit din așternut. Dar n-a fugit, nu s-a ascuns. Ci, acest fiu al Afroditei și al păstorului Anhise a înșfăcat o sabie și a ieșit la bătălie, s-a luptat plin de îndrăzneală, făcând prăpăd printre dușmani. Și, tot luptând, s-a strecurat prin marea de oșteni ahei, până la marele palat unde ședea regele Priam.

Palatul era însă-n flăcări. Din el ieșeau oșteni ahei, cu prada-n brațe: aur, stofe, vase de preț și arme scumpe. În fruntea lor pășea feciorul vestitului erou Ahile, cu sabia udă de sânge. Măcelăriseră pe Priam, care-i fusese lui Enea socru și rege și stăpân.

- Mișeilor, a spus Enea și, având sabia în mână, s-a repezit către ahei, și-ntâi către Neoptolem, feciorul marelui Ahile.

Însă deodată i-a ieșit-nainte însăși Afrodita.

- Stai, i-a rostit mândră zeița ce-i era mamă lui Enea. Un pas dacă mai faci, te stingi. Tu ai acum o datorie. Fugi și salvează pe Anhise, bătrânul care mi-a fost soț și ție-ți este tată scump. Du-te cu el și cu fecioru-ți, micul Ascaniu, spre tărâmul de unde a venit Dardan, cel care-a pus temelii Troiei.

Enea n-a mai stat pe gânduri și s-a zorit să-și scape tatăl. Mai înainte a intrat în templul Hestiei. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. A luat de-asemeni și penații și s-a grăbit spre casa sa, luptând necontenit cu-aheii.

Acasă-l așteptau soția - fiica lui Priam cel bătrân, ce purta numele Creusa - feciorul său cel mititel: Ascaniu-Iulius.

Enea purtându-și tatăl pe umeri

Enea și-a urcat pe umeri tatăl cel slab ți gârbovit. Feciorul său Ascaniu, s-a agățat de haina lui, arsă de flăcări și găurită de loviturile de lănci. Iară soția i-a urmat, purtând în brațe o lădiță cu câteva lucruri din casă.

Astfel a răzbătut Enea prin vălmășagul bătăliei și a ieșit pe o portiță, afară din cetatea Troia, care ardea cu vâlvătăi.

S-a cățărat pe-naltul munte ce se chema, precum știm Ida, și s-a ascuns într-o dumbravă, după o culme-mpădurită.

Aici nu mai putea dușmanul să-i urmărească nicidecum.

Enea și toți cei rămași adunați în dumbravă

Enea și Creusa

PIERDEREA  CREUSEI

Ajuns acolo în dumbrava unde erau mai toți troienii, câți se salvaseră cu zile, Enea a văzut cu jale că soața lui s-a rătăcit.

- Unde-i Creusa ? striga el. Unde-i Creusa, draga mea ? S-a rătăcit între dușmani...

Fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l țină, el s-a întors în goana mare, pe coastele împădurite. Ba a pătruns și în oraș. S-a furișat cu îndemnare printre aheii, ce jefuiau încă orașul, adunau fete și copii și duceau totul la corăbii.

Înfruntând moartea-n orice clipă, Enea a căutat să-și afle soața și-n cetele de robi; dar n-a putut s-o mai găsească. Căci ea, pe când părăsea Troia, s-a rătăcit între ahei. A fost surprinsă de-un oștean și doborâtă cu o lance. deasupra ei au căzut leșuri. Enea n-o putea zări. Umbra ei doar se ridicase și rătăcea printre ruine.

Și printr-o vrajă misterioasă, făcută chiar de Afrodita, umbra Creusei a venit lângă iubitul ei Enea și i-a rostit cu voce blândă:

- Dragul meu soț !...Nu au vrut zeii să-ți fiu tovarășă pe drum, pe cale spre Hesperia, spre țara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. Acolo tu ai să fii rege. Altă soție vei avea. Deci nu mai plânge pe Creusa, ce te-a iubit atât de mult. Fii sănătos. Urmează-ți calea. Ai grijă de feciorul nostru...

Astfel a spus umbra Creusei, vestindu-i soțului, Enea, că trebuie să se îndrepte, cu cetele lui de troieni, undeva către asfințit. Rostind cuvintele acestea, fiica lui Priam a pierit. Enea a strigat-o încă, dorind s-o mai îmbrățișeze pe soața sa mult credincioasă; dar după cum spune legenda, a strâns în brațe numai fum.

N-a mai avut alta ce face decât să se întoarcă-n munte. Iară pe munte-l așteptau, cuprinși de spaimă și nădejde, bărbați, femei și chiar copii, care scăpaseră de moarte. Și ei îl implorau cu toții:

- Du-ne Enea, unde vrei...Călăuzește-ne prin lume și fă-ne o cetate nouă, în care să renască Troia...


HERA  ÎNCEPE  SĂ-I  LOVEASCĂ  PE  TROIENI

La rugămintea lui Anhise, Enea a primit să fie conducătorul cetelor. Au trebuit însă s-aștepte până ce ai plecat aheii. Atunci și-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. Au făcut douăzeci de vase și, sub conducerea-nțeleaptă a lui Enea și Anhise, troienii au pornit pe mare.

Au poposit, în primul rând în Tracia. Apoi în Delos. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo, a făcut jertfe de sânge și a-ntrebat oracolul: încotro trebuie să pornească ?

Oracolul i-a dat răspunsul:

- Voi, ce vă trageți din Dardan, căutați pământu-i de obârșie, în care-acesta s-a născut. Întoarceți-vă tot acolo. E țara unde vor domni Enea și urmașii lui.

- Dar unde s-a născut Dardan, în care colț din asfințit ? a întrebat din nou Enea.

Însă Apolo n-a răspuns. Și nici creusa nu grăise, când s-arătase lui Enea, decât un nume, râul Tibru; dar unde curge acest râu, nu apucase să mai spună.

- Unde-o fi Hesperia ? Unde-o fi țara lui Dardan ? se-ntrebau acum troienii.

Și nu găseau nici un răspuns.

Le rămânea numai să caute Hesperia necunoscută și să îndeplinească voia zeului cel bătrân și orb, ce purta numele de Fatum.

Dar împotriva lor sta Hera. Ea-l urmărea înverșunată pe acest fiu al Afroditei. Căci nu putea să ierte Troia, unde fusese-adânc jignită, unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseții, mărul discordiei, de aur, mamei troianului Enea.

Drept răzbunare pentru asta, Hera era tot ne-mblânzită și după ce căzuse Troia.

Pe mări, plutind mereu, Enea întâmpina veșnic furtuni, și, coborând pe orice țărmuri, Hera-i punea-nainte piedici. Vremea trecea neostenită și după-atâtea suferințe troienii colindau pe mare și nu știau încotro merg. Dar, cum, necum, plecând din Delos, flota troiană a atins de la o vreme țărmul Cretei.

- Aici ne e poate limanul, țara pe care-a prevestit-o Febus- Apolo, prin oracol, a rostit tatăl lui Enea.

Într-adevăr, insula Vreta nu avea rege-n acea vreme. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă, dar într-o noapte - ce să credeți ? - penații ce-i avea cu el prind viață ți încep să-i spună:


ZEII  PENAȚI  ARATĂ  DRUMUL  SPRE  ITALIA

- Hesperia, pe care-o cauți - țara străveche și bogată, din care a purces Dardan - este Italia, Enea...

Îi spun penații, lui Enea, cum arată Italia și care-i drumul pân-la ea.

Numaidecât bunul Enea își părăsește așternutul, trezește pe toți ai săi, le spune vestea și în grabă se și îmbarcă pe corăbii, pornind către Italia.

Și-ar fi ajuns repede-acolo, de nu-i lovea din nou zeița cu brațe albe din Olimp.

Ea i-a împins către Strofade, două mici insule aflate între Peloponez și Zante. Aici se aflau niște harpii, acele genii răutăcioase, care aveau trupuri de păsări și răpeau oamenilor hrana. Și-au luptat cu aceste păsări și le-au învins până la urmă, prin iscusința lui Enea, și s-au urcat iar pe corăbii.

Au întâlnit în drum Itaca, insula regelui Ulise. Au poposit, după aceea, și-n insula Leucadia și, în curând, au atins Epirul, unde se afla Andromaca, fosta soție a lui Hector, târâtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile: Neoptolem, întors din Troia.

Purtați apoi de vânturi aspre, troienii au trebuit să treacă pe lângă Scila și Caribda.

Scăpând cu greu și de-acești monștri, după atâția ani de trudă, troienii au ajuns prin locuri unde călcase și Ulise, unde sălășluiau ciclopii.

Acolo, îngroziți de Etna, muntele care zvârlea flăcări, au stat troienii-o noapte-ntreagă, bine ascunși într-o dumbravă, privind înmărmuriți vulcanul. În zori, când să pornească iarăși li s-a ivit în față-un grec, uitat acolo de Ulise, în goana lui, când părăsise acest țărm neospitalier. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost dușmanul lor la Troia și să-l salveze din tărâmul acesta înfricoșător. Până atunci stătuse, bietul, ascuns, ca fiarele-n păduri.

Tocmai se arăta pe munte și fiorosul Polifem, sprijinit într-un trunchi de pin, având orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăznețului Ulise. De l-ar fi întâlnit pe grec, l-ar fi-nghițit într-o clipită.

Enea s-a înduplecat și l-a luat pe corabie pe acest soț al lui Ulise, uitat aici de-atâta timp.


MOARTEA  BĂTRÂNULUI  ANHISE

Părăsind și acest tărâm, au plutit iarăși mai departe. Au ocolit Trinacria și-au lăsat ancora-n alt port, numit Drepan, unde Anhise - zdrobit de-atâta oboseală și rătăcire pe mări - a închis ochii și-a murit.

Mult l-a plâns bietul Enea pe tatăl său, bunul Anhise. Își amintea de acea noapte, când îl salvase din măcel, purtându-l printre-ahei, în cârcă. Acum, după draga-i soție, pierdea la rându-i pe părinte. Nu-i rămânea decât băiatul, care crescuse-n acest timp, pe când tot rătăceau pe mare, și se făcuse-un flăcăiandru isteț și vesel și voinic.

După ce și-au jelit durerea, Enea, fiu-i și troienii au făcut slujba-nmormântării, demnă de-un soț al Afroditei. L-au ars pe rug, l-au îngropat și-au pus la cale multe jocuri. Apoi, sfârșindu-se cu toate, încă îndurerați, troienii s-au urcat iarăși pe corăbii.

Italia era în față. Nu mai aveau decât un pas, și-i atingeau țărmul dorit. Dar Hera, dușmănoasa Hera, cum i-a zărit că se apropie, chiar de Italia, a și zburat către Eol, marele rege peste vânturi.

- Eol, a poruncit regina, neamul dușman, sosit din troia, este pe Marea Tireniană, s-apropie de Italia. Dă drumul vânturilor tale și suflă strașnic peste mări; să mi-i dobori pe toți de-a valma; și-așa să mi-i îneci în ape...

Eol a ascultat pe soața celui ce stăpânea Olimpul și poruncea întregii lumi.

A hohotit și s-a-ndreptat spre adăpostul nalt de stânci, unde-și păstra, ascunse bine, cele mai credincioase vânturi. A deschis poarta de aramă și vânturile au țâșnit în lungi vârtejuri peste mare.

Marea a început să geamă și valurile au crescut, rostogolindu-se, uriașe, săpând morminte mari de apă. Zile și zile a durat furtuna fără de pereche.

Troienii se luptau din greu. Poate de n-ar fi fost Enea, nici unul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor...

Călătoria lui Enea (firul albastru) și a troienilor.

ZEUS  PREZICE  STRĂLUCIREA  ROMEI


Și i-a bătut furtuna asta pe bieții călători, sosiți tocmai din Troia depărtată, vreme-ndelungată, cu mânie sporită ne-ncetat de Hera.

Credeau că nu vor mai scăpa și nu vor mai atinge țărmul. Însuși Enea fericea pe cei căzuți în fața Troiei. Dar când s-a potolit furtuna, au și zărit înaintea lor un țărm întins și nisipos. Erau pe coasta Africii. Aici a poposit Enea cu numai șapte corăbii. Pe celelalte le pierduse; nu mai știa de soarta lor.

Câți au ajuns însă acolo, scăpați de groaznica furtună, s-au strâns în brațe fericiți și-au chiuit pe malul mării...

- O ! Zeus, cât este de bine să viețuiești, când ai simțit că te atinge, înghețată, suflarea morții.

Numai Enea era trist, căci pierduse-atâția oameni. El se urcase pe o stâncă, înaltă, de pe malul mării, doar, doar s-o mai zări ceva.

În acest timp, zeița mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor, ce-și are tronul de aur pe Olimp.

- O, tu, care-i conduci pe zei, ca și pe oameni, deopotrivă, se ruga ea, de ce înduri ca fiul meu și cu troienii oropsiți să nu-și găsească, pe pământ, patria care și-o doresc ? Tu mi-ai făgăduit, odată, că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. Când o să se-mplinească totul ?

Zeus, stăpânul din Olimp, a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiță-a dragostei și, surâzându-i, i-a atins buzele roșii și frumoase cu mâna lui plină de har și i-a făcut un semn să tacă, să nu suspine în zadar.

- frumoasa mea, i-a răspuns Zeus. Să nu ai teamă. Fiul tău, vrednicul Enea, va stăpâni Italia. Va-ntemeia orașe noi, va face legi. Și-i va urma la rândul lui, Ascaniu-Iulius, feciorul său. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia, până în ceasul când fecioara Ilia, mândra preoteasă, va fi-ndrăgită de un zeu, zeul războiului, de Ares. Ea îi va naște lui doi gemeni. Dintre ei, Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma, cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. Și-apoi, frumoasă Afrodita, va veni ceasul când romanii vor răzbuna neamul troian. Micena, Ftia, Argosul, toate cetățile aheie vor fi atunci legate-n lanțuri. Pe lume se va naște Cezar, spiță troiană, numit Iuliu, de la strălucitorul Iulius - care va-ntemeia imperiul, ce va avea hotar Oceanul și aștri luminoși din slavă. El însuși va deveni zeu. Atunci o să se curme vrajba. Războiul va fi ferecat, în lanțuri grele, sub romana pace augustă, pe pământ.

Astfel a spus mărețul Zeus, mângâind-o pe Afrodita, și-a poruncit lui Hermes să plece iute-n Africa, în ajutorul lui Enea.


ÎN  CARTAGINA

Pe-această coastă a Africii se-ntemeiase de curând un regat nou: Cartagina. Regină-aici era Didona, o preafrumoasă feniciană. Didona stăpânise Tirul. Dar fratele ei , Pigmalion, dorind să îi răpească tronul, a pus la cale s-o ucidă.

Temându-se de Pigmalion, Didona-și luase avuția și se urcase pe corăbii cu câțiva prieteni credincioși. Sosiseră în Africa. Și, sfătuită de-un curtean, Didona-și cumpărase-acolo pământ pentru-o cetate nouă.  Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vândă numai atâta pământ cât cuprindea pielea întinsă-a unui taur. Dar sfetnicul o învățase să taie pielea-n fâșioare subțiri ca firele de ață. Fâșiile le-a înnodat la capete și a făcut un curmei lung, cu care ea a-nconjurat o suprafață nespus de largă de pământ.

Pe-acest pământ își zidea tocmai un nou oraș mândra regină, când a sosit la țărm Enea, gonit de vajnica furtună.

Enea a aflat acolo pe cei mai mulți dintre troieni. Aproape toate vasele, învârtejite de furtună, fuseseră împinse-aici.

Mai mult s-a minunat Enea, cînd în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri și în picturi și în statui înfățișate întâmplări din marele război troian. Ochii i s-au umplut de lacrimi,  văzând pe Priam și pe Hector și pe alți mulți viteji de seamă căzuți sub armele aheie.

Faima eroilor troieni trecuse peste mări și țări. Așa încât, aflând Didona că ei, și mai ales Enea, ar fi ajuns în țara sa, mai, mai că nu-i venea să creadă.

În mărețele ei palate, Didona a orânduit ospețe mari pentru Enea și pentru ceilalți călători. regina sta pe-un pat înalt, făcut din aur. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coșuri bunătăți, fripturi și prăjituri, care de care mai gustoase. Iară o sută de bărbați, tot robi și ei, puneau pe mese amforele pline cu vinuri purpurii. Apoi troienii-au fost poftiți să se așeze-n jurul mesei, pe lavițe scumpe de lemn, acoperite cu covoare din lână albă împletită cu firișoare de argint. Și dintr-un colț, cu lira-n brațe, deștepta sunete duioase un cântăreț cu viers divin.

Didona și Enea

REGINA  DIDONA  SE-NDRĂGOSTEȘTE  DE  ENEA

În acest timp, privind Didona necontenit pe călătorul sosit din troia depărtată, și-a simțit inima cuprinsă de-un simțământ tare ciudat. Și ar fi vrut ca acea noapte, plină de stele și parfum, să nu se mai sfârșească-n veci.

- O, tu, Enea, glăsuia dalba regină feniciană, sunt prea mulți ani de când cutreieri pe nesfârșirea mărilor. Nu vrei să povestești acuma ce-ai pătimit și ce mai speri ?

Enea i-a răspuns Didonei:

- Tu0mi ceri să povestesc, regino, nenumăratele-ntâmplări pe care le-au trăit troienii, sub biciuirea asprei Hera. Dorești să-mi reîmprospătez durerile, pe care noi e străduim să le uităm. Însă dorința ta-i poruncă. Și iacătă-și, voi povesti cum Agamemnon, cu Ulise și cu Ahile cel cumplit au nimicit orașul Troia.

A început atunci Enea să-și depene, din amintiri, cum a fost arsă de-ahei Troia, cum și-au făcut apoi corăbii troienii și-au pornit de-acolo, pe mări, către  Hesperia.

A povestit totul Enea, cum vânturile și răutatea zeiței cea cu brațe albe i-a azvârlit încoa și-ncolo. Au socotit că vor pieri. Însă vroiau să-ndeplinească poruncile destinului și să ridice-o nouă Troie, acolo, în Hesperia, de unde le era strămoșul. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăților care-i loveau și au luptat cu îndrăzneală. Și vor lupta și mai târziu.

Didona nu-și dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeițe Afrodita. Iar dragostea și-a aprins focul și-n pieptul dârz al lui Enea.

Ospățul s-a sfârșit în zori. Dar dragostea dintre ei doi, abia-ncepută-n acea noapte, s-s-nvolburat, neistovită, în zilele care-au urmat.

Enea parcă își uitase de soții săi, de datorie, sub mângâierile Didonei. Nu mai trecea pe la corăbii, nu mai gândea să pornească din nou către Italia. Ci-nveșmântat în haină scumpă, de purpură, argint și aur, el se trudea să-nalțe ziduri puternice Cartaginei. Numai că din Olimp veghea stăpânul cel cu braț de fulger.

- Cum ? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian  ? A uitat de Hesperia ? Înlînțuit de o femeie, se îngrijește să zidească cetăți străine ? a strigat.

Și-a poruncit fiului său Hermes, cel priceput la toate, să zboare în Cartagina și să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia.

Hermes s-a dus și l-a mustrat plin de asprime pe Enea, pentru această zăbovire pe țărmurile Cartaginei.

- De te nesocotești pe tine, n-ai dreptul să îi uiți pe-Ascaniu, feciorul tău, ce trebuie să stăpânească în șara vechiului Dardan...

Atunci Enea s-a trezit. Și-a smuls din suflet moliciunea. S-a îndreptat către corăbii, și-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum.


DIDONA  ÎȘI  STRĂPUNGE  INIMA  DE  MÂHNIRE

 Însă Didona a aflat. Cu gemete, înlăcrimată, i-a-mbrățișat picioarele și, umilită, l-a rugat să nu cumva s-o părăsească, căci ăși va pierde zilele.

- Nu plec de voia mea, Didona, i-a răspuns fiul zeiței care împrăștie iubirea. Și nu am să te uit nicicând; căci tu mi-ai fost nespus de dragă. Însă eu am o datorie față de neamul meu troian și de feciorul meu, Ascaniu. Nimic nu mă mai poate ține. Tu nu mai plânge în zadar...

Se povestește că Didona - văzând corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de țărm - a fost prinsă de disperare. A poruncit robilor ei să îi clădească-un rug înalt. Pe rug a așternut un pat. Ea, îmbrăcată în straie de sărbătoare, s-a urcat pe-acest rug. Ți a cerut să se aprindă - cu o făclie - focul, din toate patru părți. Apoi, cu sabia lui Enea, ce rămăsese-n casa ei, Didona s-a străpuns în piept.

Cartagina s-a zguduit aflând că a murit regina. Lumea a început s-alerge pe ulițele pietruite, strigând de groază și mânie.

Și chiar Enea, de pe mare, a văzut focul rugului, ce-și înălța pala spre slavă; dar nu știa ce poate fi...

Didona își străpunge pieptul folosind sabia lui Enea.

NOUA  PATRIE  A  TROIENILOR

Privind încă în depărtare, către Cartagina, Enea a simțit stropi sărați pe buze. Vântul îi biciuia obrajii. Vasul se legăna mai tare.

Poseidon, ridicat din ape, privea la ei cu ochii tulburi. Unii l-au zărit pe zeu și au strigat la el cu spaimă:

- Ce pregătești, tată Poseidon ?

De-ndată a-nceput năvală de ape reci și înspumate peste corăbiile troiene și vuietul s-a întețit. Nu mai vedeau în zări nimica. Doar hăuri negre lângă vase, creste de valuri vinete, nori amenințători deasupra, ploaie și muget ca de fiare, urlete ce-i înfricoșau, țâșnind mereu din adâncimi. Poseidon își vărsa mânia pentru pierderea fenicienei, la rugămințile zeiței cu brațe albe din Olimp.

Astfel s-a scurs o zi și-o noapte în lupta crâncenă cu marea. Și-abia cu greu au izbutit s-ajungă în Trinacria.

Se împlinea un an din vremea când mai fuseseră pe-aici și avuseseră mâhnirea să âl îngroape pe Anhise, tatăl eroului Enea. Pentru aceasta, după datini, Enea a orânduit, în cinstea bunului Anhise, jocuri, întreceri și serbări dând premii mari: tauri și arme, vase de-aramă și veșminte, biruitorilor în lupte.

În timpul nopții s-a ivit Anhise însuși, ca o umbră, în visele fiului său, și i-a rostit poruncitor:

- Feciorule, du-i pe troieni, degrabă, în Italia. Te vei lupta c-un neam sălbatic, acolo, în ținutul Lațium, și-i vei învinge negreșit. Mai înainte vino însă în țara neagră a lui Hades, jos, sub pământ. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar, ci în Câmpiile-Elizee. Și ca s-ajungi până la mine, te va călăuzi sibila, clarvăzătoarea prorociță, care trăiește lângă Cume...

Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul, deși, prin somn, bunul Enea o mai striga, o mai ruga să-ntârzie încă o clipă și să-i dea sfaturi înțelepte.

Dar umbra nu s-a mai întors. Enea s-a trezit din somn. A pus doi oameni să adune pe toți troienii cât mai grabnic, pe punțile corăbiilor; și-au săltat ancorele grele, pornind către Italia.

N-a trecut decât puțin timp și, ocrotiți de Afrodita, troienii au ajuns la Cume...

Ce-au chiuit !...Ce-au mai cântat !...Și ce-au danțat pe coasta mării, văzându-și noua patrie !


PE  CÂMPIILE  ELIZEE

În Cume au căutat troienii lăcașul sacru-al lui Apolo. Acolo viețuia pe-atunci o prorociță, o sibilă, cu numele de Deifoba.

Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mândrei Afrodita până-n  Infern, să-și vadă tatăl. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguță, ce avea frunzele de aur, dintr-un stejar al zeilor.

N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci, prin codri, fiindcă era ascunsă bine într-un desiș de nepătruns. Însă zeița Afrodita a trimis niște porumbițe albe ca laptele, ușoare, să zboare deasupra lui și să-i călăuzească mersul până-n dumbrava neștiută. Acolo a aflat crenguța, a rupt-o iute; și-a adus-o sibilei, care-n acest timp îi pregătise din făină, boabe de mac și stropi de miere, o prăjitură, ca s-o dea câinelui Cerber, în Infern.

Dulceașa-l atrăgea pe Cerber, macul în schimb, îl adormea.

Pe o cărare misterioasă, prin gura unei peșteri negre, sibila l-a condus pe fiul zeiței dragostei la Hades. Câinele Cerber a mâncat din prăjiturile sibilei, și, adormind, ei au putut să intre lesne în Infern.

Aici i-a găsit pe eroii uciși în luptele grozave purtate zeci de ani la Troia. Erau și toți vitejii-ahei. A-ntâlnit-o și pe Didona. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-nduplecat. Dar ea și-a-ntors capul, mâhnită, toată-nlăcrimată și nu a vrut să-i dea iertare.

Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său, bunul Anhise. Era-n Câmpiile-Elizee. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul, pe urmașii lui și gloria cetății Roma.


RĂZBOIUL  ISCAT  DIN  PRICINA  LAVINIEI

Aflând cele ce-i prevestise părintele său preaiubit, Enea s-a înapoiat, călăuzit tot de sibilă, pe țărmul mării, lângă Cume. Și-a adunat în pripă oastea și s-a călătorit spre Lațium, precum îl învățase Anhise.

Stăpân în Lațium era regele cel bătrân Latinus. Latinus se trăgea din spița zeului Cronos, dobândit, de mult, de mult, de-olimpieni, când au fost biruiți titanii. Acest Latinus mai avea și o copilă, pe Lavinia. Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpânitor peste rutuli, care avea un oraș mare, numit și până azi: Ardeea. Războinicul se numea Turnus. Era din neamul lui Danae.

Enea și cu soții săi, plutind de-a lungul coastelor, au poposit între Ardeea și Ostia, acolo unde  se înălța cetatea regelui Latinus, adică în Laurențium. De-aici pornise altă dată Dardan, strămoșul lui Enea, spre Asia, să-ntemeieze țara Troadei cea bogată. Acum se-ntorcea urmașul, după voința zeilor, chiar pe pământul românesc.

Solii troianului Enea, trimiși la regele Latinus, i-au dus în dar sceptrul lui Priam, pocalul lui, haina regească și alte daruri prețioase, ce le purta cu el Enea, din Troia nimicită-n flăcări. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate și cu cinste. Și, aflând despre prorociri, s-a învoit să-i dea ca soață eroului sosit din Troia, pe fiica lui, Lavinia.

El s-a-nvoit, însă regina, soața bătrânului Latinus, Amata cea cu păr cărunt, s-a necăjit că-și calcă vorba față de Turnus și rutuli.

De-aicea s-a iscat și sfada. Turnus a-nceput războiul. Și s-a bătut fără cruțare. Turnus avea și el aliați, mai mulți vecini. Între aceștia, cei mai de seamă-au fost Mezențiu, regele Cercei, și Camila, o fată care se lupta neânfricată ca bărbații, gonind pe calul ei ca vântul.

Enea era sprijinit de-un alt rege bătrân, Evandru, fiul lui Hermes cel șiret. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stâng al Tibrului, într-o regiune păduroasă, la poalele unei coline - colină zisă Palatinul - cetatea sa Palanțium.

Cu ajutorul Afroditei și al lui Zeus olimpianul, cu toate că-i stătea-mpotrivă, mereu, neîmblânzita Hera, Enea și-a învins dușmanii. Turnus a fost răpus în luptă. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia; și-a urmat regelui Latinus, pe tronul său din Lațium.

El a domnit numai trei ani. Și într-o altă bătălie,, pe țărmul fluviului Numiciu, pe când pornise o furtună, înconjurat de fulgere și trăsnete nimicitoare, Enea a pierit în slăvi.

Rege atunci a fost ales feciorul său Iulius - Ascaniu. Însă din noaptea cea urmat, Enea s-a înfățișat fiului său, noului rege, purtând pe el încă armura și-n mâini o sabie și-o lance. Și l-a vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi, c-a devenit la rându-i zeu.

În amintirea și spre cinstea acestui zeu strămoș, troienii i-au ridicat și un sanctuar pe țărmul fluviului Numiciu, unde Enea dispăruse, și-au hotărât să i se-nchine sub numele de Indigetul.

Iulius, feciorul lui Enea, a părăsit apoi Laurențium și a clădit un oraș nou, foarte întins, cu ziduri albe, numit de-aceea Alba Longa.

Eneas învingându-l pe Turnus

ÎNTEMEIEREA  ROMEI

...Și anii au trecut pe urmă, treizeci la număr, pân-s-a stins și Iulius, fiul lui Enea. Iar după Iulius au domnit alți doisprezece regi mai mici. Și apoi s-a urcat pe tron, în Alba Longa, Numitor. Pe el însă l-a doborât fratele său, prințul Amuliu. Și fiindcă Numitor avea o copilă: Ilia, prințul Amuliu a trimis-o în templul Hestiei, preoteasă. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată și deci nu putea avea fii. Dar zeul Ares a pândit-o pe Ilia când a venit pe malurile Tibrului și-a adormit sub un copac. Atunci, s-a coborât ca Zeus, și-a-mbrățișat-o pe vestală.

Ilia a născut doi fii. Amuliu, unchiul Iliei, a poruncit ca frații gemeni să fie aruncați în Tibru.

Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărârea ce-o prevestise Afroditei. Și, prin voința lui divină, râul s-a revărsat pe țărm ducând cu el nevătămați, pe cei doi frați numiți de mamă, de Ilia: Remus și Romulus. Și valurile i-au lăsat la poalele unui smochin, care crescuse pe colina încântătoare, Palatină.

Din fericire, o lupoaică, găsind copiii, i-a hrănit, după poruncile lui Ares, în marea grotă - Lupercal.

Păstorul ducându-i pe Romulus și Remus acasă

Un păstor i-a aflat pe gemeni și i-a luat în coliba lui. Crescând, ei s-au luptat cu Amuliu. L-au doborât, și-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. El a pus temelia Romei pe Palatin, în locul unde-i hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares și ai sărmanei Ilia.

Romulus și-a mutat aici poporul său din Alba Longa.

Din neamul lui și-al lui Enea s-au tras apoi și Iuliu Cezar și fiu-i  adoptiv, August, amândoi apoteozați și preschimbați în zei romani.

Aceasta este povestea Romei, orașul închinat lui Ares, zeul războiului cel crunt.

Construirea  Romei